Dragostea e o Poveste Veche

Capitolul 10

În zilele ca astea, când Londra era posomorâtă și mintea lui era vraiște, tot ceea ce își dorea Antieroul era liniște.
Dacă ar fi putut, s-ar fi refugiat în lumea lui, acolo unde nimeni și nimic nu-i mai amintește de ea.

"Alexa..."

Chipul ei angelic, inima pură și corpul de păpușă i-a bântuit toate zilele și toate nopțile din viața lui.

Printrun miracol, saptamanile trecute nu se mai gândise la ea. Parcă se evaporase, reușise să doarmă cât de cât, și nu simțea nevoia sa mai fumeze.

Și totuși, într-o singură seară, Cristal reuși să îi răscolească mintea.

Se gândi puțin la fata curioasă cu ochi violeți, și tot nu înțelegea de ce ar trebui să ii povestească așa, pur și simplu, relația lui cu Alexa.

Dacă până și Lilith nu a reușit să îl înțeleaga la ședințele de terapie, atunci de ce se presupune că fata asta o va face?

Cu siguranță trebuia ieri să o trimită la mama dracului, în loc să fie de acord să se întalnească dimineata urmatoare în parc.

O văzu venind din depărtare, cu gluga pe cap și un rucsac ce-l tinea pe un umar.
Acum, dacă se uita mai bine la ea, semăna leit cu persoana lui in varianta feminină: haine negre, glugă pe cap, ochi inexpresivi, replici taioase.

Se așezase în fața lui după ce se salutaseră cu o înclinare a capului, apoi scoase din rucsac cateva foi mazgalite.

-Ce sunt astea?

-Sunt niște desene. Fragmente din poveștile tale pe care mi le imaginam, apoi le făceam să prindă viață, mai exact.

-...

-Ce părere ai?

Barbatul nu știa cum sa mai vorbeasca. Se uita uimit la desenele alea, și întelegea ca fata asta avea un talent deosebit in pictura.

-Tu ai desenat asta?

Îi indică cu degetul ochii frumoși ai Alexei, și parcă si-o imagina în fața lui. Cristal aproba tacuta.

Ramase asa minute bune admirând și căsuța din copac, zâmbind fugitiv din cand în cand la asemănările atât de puternice. Chiar daca nu a vazuto in viata ei si a scapat cateva detalii majore, Cristal a reusit sa o deseneze pe Alexa- lucru pe care el se chinuia de ani de zile. Totul i se parea uimitor.

-Îmi place. Ai talent...

Cuvintele i se pierdura, și nici nu își mai aminti pentru ce este acolo.
Dar Cristal avu grija sa nu uite.

-De ce Antieroul?

-Poftim?

Își ridică privirea confuz.

-De ce Antieroul? Intreba bruneta inca o data, tare si raspicat.

Dadu din umeri, apoi isi ridica lenes privirea:

-De ce Cristal?

Iarăsi facea asta. Se apara de o intrebare cu o alta intrebare. Asta avea sa o enerveze, si poate, cu doamne ajuta, il va lasa in pace.

-Ok, daca nu vrei sa imi spui, macar spunemi numele tau adevarat. Va fi frustrant sa ne adresam cu niste porecle neintelese.

Barbatul ridica o spranceana in sus usor surprins de gestul ei de a intinde mana si a face cunostinta:

-Eu sunt Storm.

"Ei bine, lasama sa iti spun, ca nu ti se potriveste deloc" gandi el. Ea era in general tacuta la sedinte, si cand o vedea fugitiv pe strada, ea umbla cu capul in pamant, invizibila. Nici decum"furtuna"