Dragostea e o Poveste Veche

Capitolul 12

  Stând acolo, lângă patul ei de spital, mângâind-o pe păr și sărutându-i mâna din când în
când - asta îl făcu pe Mihai să îi fie milă de Cameron.

  Înțelegea cât de dureros trebuie să-i fie să o vadă în fiecare zi cum se ofilește și totusi să-i zâmbească. Un zâmbet plin de chin și durere.

   Privea toată scena de la fereastra mare din hol. Nu avea curajul să intre acolo după atât de mult timp, însă știa că simțise când venise atunci la ea. Dar nu intra încă. Cam vrea să vorbească cu ea mai întâi și Mihai așteapta cuminte până se trezește.

    Palma mare și rigidă a blondului îi mângâia fața micuței împielițate, care imediat deschise ochii înspăimântată.

    Cam o strânse gentil de amândouă mâini și le duse la gură pentru a le săruta cu dragoste. Îi era dor să îi vadă ochii albaștri.

   -Sevy...ești bine...șopti încet iubitul ei.

   -Normal că sunt bine, de ce nu aș fi? Omule, doar am adormit și eu puțin, nu trebuie să dramatizezi atât!

    Blondul închise ochii și zâmbi fericit când își dădu seama că e întradevăr bine. Nici nu ți-ar putea trece prin cap că inima ei ar putea să se oprească din bătut în orice moment.

   -Doar...doar taci și odihneștete.

   Sevy își rostogoli ochii peste cap și scrâșni din dinți când un fulger de durere îi străbătu brațul. "Picurătoare naibi!"

   Ușa se deschise încet și cu un scârțâit, iar fata de 17 ani îngheță în loc la auzul vocii atât de cunoscute. Nu se putea, era imposibil, nu avea cum!

  -Salut, Sevy!

  Căscă larg ochii și brusc tot aerul din camera nu îi mai ajungea. E el! A venit! Este chiar el! Și e bine!

   Întinse brațele spre el ca o soră mai mică ce așteaptă să fie luată în brațe de fratele ei mai mare și nici măcar durerea nu o mai interesa, ea vroia să se asigure că este real și nu visează.

   Mihai o strânse la pieptul lui încet și atent, să nu îi provoace și mai multă durere decât e nevoită să suporte. Sevy lăsă să îi scape două mărgele de cristal, pentru că știa că în brațele lui ea este protejată.

  Apoi, parcă mânată de o furie venită din străfundul iadului se smulse și îi arse o palmă zdravănă cu mâna liberă ce o mai avea, zicând:

   -Tu ești sănătos la cap?! Ai pietre în loc de creier?! Ce a fost în capul tău să dispari așa, din senin?! Chiar atât de puțin contez eu pentru tine?! De ce naiba nu ai dat nici un semn, boule?! Puteam să mor de la stres!

   -Nu spune asta....

   Sevy se pregăti să îi mai tragă una, dar Cam o cuprinse repede, nelăsândo să îl atingă pe prietenul lui, cei drept, cam prost.

    Mihai își înghiți limba, știa că momentul de slăbiciune a lui Sevy se încheiase în momentul în care focurile iadului se aprinseră în ochii ei. Și era pornită să îl facă terci.

   Acum, privea neputincios la lacrimile ce îi pătau obrajii albi ca laptele și nu știa ce să zică.
Sevy se agăță cu mâinile micuțe de brațele musculoase ale lui Cam, în timp ce acesta o mângâia pe păr și îi șoptea să se liniștească.

   -Ești un monstru, un nenorocit, un egoist! Te gândesti doar la Alexa ta, nu îți mai pasă de nimic altceva! Și înainte erai rece, dar de când a apărut ea în viețile noastre parcă te-ai transformat complet! Te-a distrus, Mihai! Ți-a luat tot ce era mai bun în tine și te-a lăsat gol! Pleacă de aici, pleacă în secunda asta și nu te mai întoarce!