"Urăsc noaptea" își spuse Mihai, când prima rază a lunii îi irită ochii. Întotdeauna a urâto. Liniștea aceea sumbră de la miezul nopții, când toată lumea doarme și demonii lui își bat joc de el.
Mii de întrebări îi invadau gândurile și așa vraiște, cea mai importantă fiind, "când o să îi găsească un donator blondei împielițate?" Se ruga Domnului zi și noapte să o vadă fericită și sănătoasă. Să o mai vadă încă o dată cum se ia la harță cu Alex, sau cum o face pe șefa.
Prea multe suflete tinere și pline de bunătate ajung în ghearele morții. Cel negru cu coasa nu te întreabă dacă ești bucuros sau nu de vizita lui. Acesta este doar cursul vieții. Cineva s-a născut pe acest pământ doar pentru a pleca prea devreme și a lăsa în urmă doar chin și suferință pentru persoanele ce îl iubesc.
Scrâșni din dinți când simți ceva umed scurgândui-se pe obraz. Nu! Era prostesc să se gândească la moarte de pe acum, dar oricum subcoștientul îi insufla să i-a în considerare și varianta asta. Nu putea fugi toată viața de adevăr.
Blonda se simțea din ce în ce mai rău pe zi ce trece, pungile negre de sub ochi se adâncesc iar pielea îi devine tot mai palidă.
Se ridică în șezut și își trece ambele mâini prin păr trăgând tare de vârfuri. Somnul îi pierise și luna veghea așa tăcută pe cerul nopții.
Se îmbrăcă cu ce îi căzu la mână și ieși ca o furtună din casă. Se simțea sufocat între cei patru pereți ai garsonierei.
O luă la pas ușor pe strada principală, aruncând o privire plictisită din când în când pisicilor și câinilor ce scotoceau prin tomberoane. Nici ei nu aveau somn, dar ei aveau alți demoni de înfruntat.
Fără să vrea se chinui să își aducă aminte când a mâncat cum trebuie ultima oară. În ultima săptămână s-a neglijat complet. Nici pe la sală nu a mai trecut, și totul din cauza Ei.
Off, iarăși Alexa. Uite că s-a întors la început. Nu doarme, nu mănâncă, nu se liniștește, se gândește numai la ea. Și mai nou, la Cristal.
La început o învinovățea pentru starea în care la adus. Se putea spune că chiar nu o suferea. Apoi și-a amintit motivul pentru care a acceptat să se vadă cu ea în parc în dimineața aceia. Și până la urmă, poate nici nu mai este așa străină cum vrea el să o considere.
Motivul pentru care a acceptat propunerea ei este acela că vrea să vorbească, să se elibereze de povara și piatra de pe inimă, trebuie să știe cineva cum s-a întâmplat TOTUL. La ședințe se simțea presat când toată lumea discuta cât de minunată și sfântă este Alexa.
Rânji amar și dădu cu piciorul într-o pietricică. Alexa nu era nici pe departe o sfântă, dar el a iubito, și asta îl făcea pe el să o vadă ca pe cel mai sfânt îngeraș din univers.
Se opri în loc la intersecție și își aținti privirea spre parc. Mare îi fu mirarea să observe o umbră, în hanorac, cu gluga pe cap, ce emana numai mister. "Cristal"
Zăbovi câteva minute asupra idei lui cam îndrăznețe. Mai vroia ea oare să se uite măcar la el după ce a lăsat-o cu ochii în soare? Îl rodea vinovăția pe dinăuntru, pentru prima dată după mult timp.
Într-un final, cu tot curajul furat din lume, păși spre locul în care se afla Storm, și mai exact spre un copac cu tulpină groasă, de care se putea sprijini cu spatele.
Cu cât se apropia mai mult de adolescentă, cu atât o putea vedea mai bine. Privea în gol, gândurile ei zburând în toate părțile.
"Noaptea asta este una grea pentru amândoi."
Bun, era în fața ei, și acum ce? A executat totul automat și mult prea repede. Nu s-a gândit ce îi va spune cînd vor ajunge față în față. Drept vorbind, nu își poate alege cuvintele, iar asta e culmea luând în considerare că e specializat în psihologie.
Între timp ea își ridică privirea spre el îi îl întrebă parcă telepatic "ce mai vrei și tu?"
Mihai se așeză lângă ea pe iarba rece și ușor umedă, admirând priveliștea nopții în liniștea cea mai mare.
-Ce faci aici?
Mihai oftă.
-Nu pot să dorm.
-...
-Dar tu? Continuă el. Nu e cam periculos să umblii singură prin parc la ora asta?
-Îți faci griji?
"Pff, tipic Cristal" gândi barbatul iritat de tonul tăios pe care rostise fraza. Fata asta nu este prea sociabilă judecând după faptul că acum privește stelele fără ca nici măcar să îi tragă o privire.
-Poate până la urmă nu suntem atât de diferiți, Cristal.
Într-o secundă fata își întoarse capul spre el și îl întrebă reticentă:
-Ce te face să crezi asta?
Ea nu vedea nici o asemănare între ei. Nu observa că erau îmbrăcați în haine negre, sau că gluga de la hanoracul lui era trasă pe cap, la fel ca a ei. Nu observa că avea o față trasă și ochii roșii de la lipsa de somn, la fel ca ea. Nici că demonii s-au aliat și îi torturează împreună cu fiecare clipă de tăcere dintre ei. Dar observă că încă îi spune după poreclă, deși ține minte că i-a spus numele ei.
-Ce mă face să cred asta? Repetă întrebarea, parcă vrând să se asigure că nu îl ia la mișto. Fata clătină din cap. Păi, eu cred că noi gândim la fel. Și suferim la fel.
-Suferințele noastre nu se pot compara.
Stătu, se gîndi o clipă și oftă.
-Touchè.
Storm îl privi cum își închise ochii și își ridică capul în sus, apoi înghiți în sec. Adolescenta îi imită mișcarea și zări acolo undeva departe o stea mai îndepărtată de celelalte.
-Și nici nu cred că gîndim la fel, rosti cu voce tare parcă vrând să se asigure pe sine. De exemplu, ce crezi despre steau aceia?
Mihai deschise un ochi și căută direcția în care arăta bruneta. Apoi, după ce stătu câteva clipe pe gânduri, îi răspunse:
-Eu cred că steau aceia nu este la fel ca celelalte.
"Asta e evident, Einstein!" Gândi Storm dând-uși ochii peste cap.
-Vezi tu, continuă el, ea nu are nevoie să fie o altă copie ieftină printre semenii ei. Are visuri și gânduri și planuri mărețe. Ea vrea altceva de la viață, și stie că doar depărtânduse de normal va putea ajunge ceva nemaipomenit. Vezi, de aceea strălucește cel mai tare, și este cea mai remarcabilă.
-Dar dacă ea nu s-a depărtat niciodată de ceilalți? Dacă a fost dintotdeauna pe cont propriu?
-Atunci asta dovedeste că este o fire puternică.
-Dar dacă nu este? Dacă este și ea obosită și într-o bună zi s-ar opri din strălucit?
-Asta nu va fi o problemă deoarece va reveni cu puteri noi și va lumina întreaga noapte cu strălucirea ei.
Storm îl privea cu uimire cu câtă ușurință se juca cu cuvintele și avea replică la orice contrazicere a ei.
El schiță un mic zâmbet atotștiutor.
-Vezi? Amândoi gîndim că steau aceia e specială. Mulți ar fi spus că e o stea banală.
-Cred că ai dreptate.
Și iarăși și din nou acea liniște sumbră se așternu între cei doi "străini". Storm nu știa cum să-l facă să mai vorbească, și Mihai nu vroia să vorbească deloc. Vroia doar să stea acolo, în liniște, dar nu singur. Foarte mult timp a stat singur cuc, și știți cum se spune, singurătatea e prietenă cu suferința.
Așa că au rămas acolo până la răsărit, întro liniște mormântală.
Când soarele a răsărit de-a-binelea, Storm fu cea care se ridică prima și plecă, lăsândul în urmă pe Mihai cu liniștea lui.
CITEȘTI
Dragostea e o Poveste Veche
Romansa●Primul volum din seria "Dragostea este..." ● Încă din cele mai vechi timpuri, oamenii au înțeles că definiția vieții este dragostea. Ei vedeau asta ca pe ceva nemaipomenit, uluitor, magnific! Există o mulțime de moduri în care un om poate dărui i...
