Dragostea e o Poveste Veche

Capitolul 25

-Bla bla bla, lecțiile de karate, bla bla bla, temele pe acasă...

-Sevy! Ai trecut deja peste 3 pagini!

-Și? Tu nu mă asculți deloc? Sunt chestii plictisitoare!

-Și dacă nu sunt? Uite, asta de exemplu! Începe cu dragostea.

-Clar nu vreau să aud alte prostioare de copilă îndrăgostită! Noaptea trecută mi-a fost de ajuns.

-Oh, atunci dă-mi mie aia! Tu poți merge să faci micul de jun.

-Chiar vrei să dau foc la casă?

-Hai dute odată!

Blondina îi susținu privirea, și apoi cu o energie venită nu știe de unde, merse fericită să pregătească clătite. Iar Storm se puse să citească.

"Dragostea este așa frumoasă. Dragă jurnalule!

Ea este unicul sentiment de care are nevoie cineva pentru a trăi cu adevărat. Este minunat să știi că există acea persoană cu care poți împărtăși absolut orice, și care va fi mereu acolo pentru tine când vei avea nevoie de un umăr pe care să îți verși amarul.

Știu că nu am vorbit de o perioadă bună de timp, dar chiar ieri am împlinit 15 ani! Yeey! La mulți ani mie!

Și acum că sunt oficial adolescentă, lucrurile au început să se schimbe. Șj la propriu și la figurat.

Am devenit o tânără frumoasă și grațioasă, nu prea înaltă dar mult mai încrezută în propriile puteri. Și știu că pentru toate astea trebuie să îi mulțumesc doar lui.

Nu există munte pe care să nu-l putem muta din loc, și nici problemă la care să nu-i putem găsi soluție. Suntem invincibili!

Zilele trecute când eram la școală, am avut de dat un test final la mate. Și dacă eu mă mai descurcam cât de cât, Mihai era terminat!

Aveam mesele alăturate, și deci vedeam că el nu făcuse nici primul exercițiu, și deja trecuse jumătate din lecție.

Atunci am luat o foaie și am început a transcrie tot ce făcusem eu, și ce credeam că este corect, măcar să ajunga de o notă de trecere. Dupa ce am terminat, i-am aruncat-o pe masă și am revenit la testul meu.

Nici nu îți imaginezi cât de recunoscător a fost! Stăteam pe o băncuță din curtea școlii și continua să îmi mulțumească la fiecare pas. Chiar a făcut și un gest care m-a lăsat fără cuvinte. Mi-a apucat mâinile și mi le-a dus la buze, săruntândule încet.

Atunci am înțeles că ceva se schimba înăuntrul meu. Atunci am înțeles ca m-am îndrăgostit de prietenul meu cel mai bun.

Câteva fete din clasa noastră ne-au văzut și au băgat la cap, ca pentru mai apoi, tot în aceiași zi, să mă întrebe dacă suntem împreună.

Nu o să te mint, toate fetele din clasa noastră îl adoră pe Mihai.
Mereu aud chestii de genul "waw, ai văzut cât de musculos este Mihai?" Sau "waaw, ieri la meciul de fotbal și-a dat tricoul jos și am crezut că leșin la ce pătrățele are!" sau "waaw voi vedeți ce zâmbet drăguț are?"

Până acum nu m-au deranjat, ba chiar mă făceau să mă simt mândră, că toate îl vor și nici una nu îl pot avea. Pentru că el este al meu!

Însă acum, când le aud cât de superficiale sunt, îmi dau ochii peste cap la fiecare 5 minute. Știu și eu că e bine făcut, dar nu trebuie să facă mare tam-tam din asta!