Dragostea e o Poveste Veche

Capitolul 5

    Știti acel sentiment ciudat când știi că ceva rău urmează să se întâmple? Nu neapărat că o să uiți să cumperi pâine sau lapte, mai degrabă că totul urmeazală să se destrame.

     Fiecare moment petrecut împreună avea să devină străin pentru ea. Fiecare îmbrățișare, fiecare moment de slăbiciune.
Fiecare atingere, amintire, destăinuire avea să le ascundă într-o cutie secretă, pe care avea să scrie cu litere mari și groase numele meu.

    Da, Alexa avea săuite de mine pentru totdeauna. Iar de data asta, eu nu aveam puterea să fac nimic.

    În ziua balului, în acea seară de vineri, tot orașul vuia de pregătiri.
Fiecare avea treaba lui: cei de a 12 pregăteau boxele pentru bal, în timp ce gospodinele aranjau mesele cu diferite copturi și băuturi.

    Fără nici o îndoială, acela era cel mai important eveniment al anului. Cu toții dansau, făceau poze, chiar și karaoke!

    Eu eram cel mai stresat și mai emoționat dintre toți, pentru că aceia avea să fie seara confesiunilor și a adevărului.
Aveam să descopăr odata și pentru totdeauna misterul din spatele prieteniei noastre.

     Nu îmi bătusem prea mult capul cu costumul și freza, știam că nu e mare brânză. Îmbrăcasem o cămașă albă, descheiată la primii doi nasturi, și o pereche de pantaloni negri.

     Cu parul ciufulit într-un mod sexy și o privire care nu dădea nimic de bănuit am bătut la ușa Alexei.

     După nici cinci minute ușa se deschise, lăsând la iveală o adevărată prințesă desprinsă din basme!

    Nu vreau să exagerez, dar, toate  crăiesele uluitoare și zânele fermecătoare din povești închinau în fața frumuseții ei!
Picioarele lungi și albe ca laptele fuseseră acoperite de materiaul fin al unei rochii albastre de satin.
Îmi plăcea felul în care pietricele aurii îi accentuiau talia, bustul, dar în special, ochii!

   Ochii ei nu mai semănau nici cu valurile furtunoase ale mării și nici cu cerul însorit al verii. Îmbrăcaseră o nouă frumusețe, una a diamantelor!
Puteam zqri sclipirea din safirele ei și asta mă înebunea.

    Era, cu siguranță, cea mai frumoasă prințesă din toată lumea! Chiar și după atâția ani de zile încă mi-o amintesc cu ușurință, ca și cum ar fi chiar în fața mea.

    Dar atunci, mă dezmeticisem abia dupa câteva minute, când realizam că mă holbam la ea de prea mult timp.
Spre surprinderea mea, eu fusesem cel care o trezise din visare. Nu își putea dezlipi nici ea privirea de pe mine.

    I-am întins brațul ca un adevărat gentelman ce vroiam să par. Pe ea o amuzase gestul meu, și reușisem să îi surprind un chicot.

    Mă credeți când vă spun că fiecare zâmbet de al ei aducea raiul pe pământ? Zâmbea ca un înger și râdea ca o ființă superioară tuturor! Până și cea mai frumoasă femeie din lume ar fi invidioasă pe ea!

    Iar eu, eu eram cel mai mândru că o puteam avea la braț, chiar dacă nu pentru toată seara.

    O ajutasem să urce în mașină apoi m-am așezat lângă ea. Aveam emoții cu carul! Nu știam dacă totul avea să meargă conform planului. Nu știam dacă avea să fie perfect până la urmă. Dar măcar avea să știu că am încercat.

   Drumul până la școală l-am petrecut într-o liniște mortală. Doar melodia de la radio mai anima puțin atmosfera, pentru că noi trei eram prinși în propriile gânduri.

    Eu mă gândeam la Vlad, dacă nu uitase ce trebuie să facă. Și în același timp o admiram și pe Alexa. Nu îmi puteam feri privirea, eram vrăjit.