Dragostea e o Poveste Veche

Capitolul 4

  În clasa a noua, la balul bobocilor, nu am mers împreună cu Alexa. Îmi amintesc destul de bine ca cu o săptămână înainte fusesem invitat la bal de Maria, o colegă din clasa noastră.

  Îmi venea destul de greu să îi spun că nu pot veni cu ea, in condițiile în care fusese părăsită de iubitul ei cu o seară înainte. Era distrusă și doar căuta o distragere de la ce se întâmplase. Sau pur și simplu vroia să îi facă în ciudă lui Noah, fostul iubit și rivalul meu de moarte, mergând la bal cu mine.

  Se prezentase în fața mea îmbrăcată din cap până in picioare în negru și cu ochii umflați de la atâta plâns. Mă durea și inima să o refuz, așa că am acceptat.

  Dar acea faptă pe care o consideram bună nu mă făcea fericit. Știu că sună egoist, până la urmă am salvat o fată căzută în pragul depresiei, dar eu vroiam să merg la dans cu Alexa!

  Aceea fusese șansa mea de ai mărturisi sentimentele mele profunde pentru ea. Nu știu când, și clar nu știu cum, dar ușor ușor, mă îndrăgostisem de Alexa.

  Îi știam fiecare reacție, fiecare cută de confuzie, zâmbetele dulci ca mierea, și pe cele false. Știam că adora chimia dar urăște din tot sufletul matematica. Știam că ei îi place untul de arahide, iar mie gemul. Ce să mai, eram combinația perfectă!

  Nu a existat niciodată această frică că ea nu mă iubește. O vedeam în ochii ei senini ca cerul, îi vedeam privirile pline de iubire. Felul în care se uita pe ascuns la mine, și atunci când o prindeam, roșea și se comporta copilăresc.

   O iubeam, și ea mă iubea la fel de mult. Poate chiar mai mult!

  Și pot să spun cu mâna pe inimă că dragostea, este un sentiment cu adevărat magict! Te schimbă complet. Îți mistuiește sufletul, îți zdrobește barierele mintale. Te face invincibil.

  Aranjasem fiecare detaliu a invitație, ca totul să iasă perfect! Și apoi a apărut cineva care a stricat totul.

  Cunoașteti sentimentul acela când înoți, dar totuși nu ai idee unde se află țărmul?
Așa mă simțeam eu când o priveam pe Alexa în ochi. O mințeam, îi dădeam falsa speranță că o să iasă totul perfect.

  Nu aveam curajul să îi spun de Maria, pur si simplu, nu puteam. Mă aflam în impas, și oricât nu încercam să mă mint singur că totul va fi bine, era inutil. Eram sigur că o să îi zdrobesc inima.

  Știam că ochii ei albaștri nu vor mai semăna ca cerul nostru senin. Știam că mă așteapta furtuna și mai știam că nu puteam să fug de ea toată viața.

  Așa că cu ultima fărâmă de curaj, bătusem la ușa camerei sale.
Ea îmi deschise zâmbitoare, cred că mă aștepta deja.

  -Putem vorbi? O întrebasem eu, ca și cum ar fi cel mai banal lucru din lume. Dar în sufletul meu, deja regretam că mă aflam acolo.

  -Sigur, intră! Îmi răspunse ea toată un zâmbet.

  Nu înțelegeam de unde venea acest val de bucurie. "O fi primit vreo notă mare?" Mă întrebam eu.

  Dar nu, realitatea avea să devină mult mai urâtă.
Mă așezasem pe patul ei și ea înapoi la masa de lucru. Se pare că chiar era ocupată, dar își făcuse timp și pentru mine.

   Înainte să deschid gura, ea țipase:

  -Andrei m-a invitat la dans!

  Tot zâmbetul meu fals, toate grijile despre cum aveam sa îi spun vestea cea proasta, se evaporaseră, facand loc furiei. Cum putea trădătorul ăla să facă una ca asta, când el știa prea bine că eu o iubeam pe Alexa și îmi făceam planuri să o invit la bal!