Drakor

Capitolul 23

Drakor

M-am întors către regină și i-am zâmbit ușor. Știam că era mândră de mine. Vibrațiile inimii ei erau crescute iar starea de fericire îi crescuse simțitor. Părea a fi mai mult decât satisfăcută, iar eu mă bucuram că îi făcusem pe plac. M-am îndreptat înspre ea cu pași mici, simțind privirile tuturor soldaților asupra noastră. Era ca și cum eram la un spectacol de teatru, iar eu și regina eram actorii principali.

— Înălțimea Ta, voi accepta orice provocare din partea ta. Însă, întrebarea mea este, daca și tu poți duce la îndeplinire provocarea mea.

Îmi plăcea să o provoc. Era ca atunci când ne jucam șah, iar ea încerca orice modalitate să mă învingă. Îmi plăcea să o provoc, deoarece de fiecare dată gustul victoriei i se părea mult prea dulce și căuta orice modalitate să mă depășească.

— Orice îmi vei cere, căpitane.

Am zâmbit satisfăcut de răspunsul ei.

—Jacopo se pricepe de minune cu arcul, însă vreau să îți văd puterea de tragere, Înălțimea Ta. Vreau să îți văd priceperea în a ochi și ținti o ținta impusă de mine.

Regina părea că îmi cântărește propunerea, ca mai apoi să își dreagă vocea și să spună fără nicio tragere de inimă.

— Jacopo, adu-mi te rog un arc. Sunt pregătită să-i arăt căpitanului că nu este singurul plin de surprize.

Am rânjit drăcește la auzul cuvintelor ei. Era tot ce aveam nevoie. Nu refuza niciodată o provocare pusă de mine. După ce Jacopo veni cu două arcuri și cu săgeți pentru fiecare, îl aud cum îi înmână unul reginei, ca mai apoi să își încordeze și el arcul. M-am întors către cei doi.

— Ținta pe care o aveți de atins este una dintre flăcările mele. La o distanță de aproximativ zece kilometri, le-am spus arătându-le în spatele meu, se află două flăcări negre. Țintiți-le, atingeți-le și câștigați. Jacopo, poate îți dau o parte din galbeni dacă reușești să o învingi pe regină, deși nu cred că e posibil, am spus râzând.

A ridicat de jos o săgeată și a întins coarda arcului țintind în direcția arătată de mine, pregătindu-se și testând coarda arcului.

— Eu ce voi avea de câștigat dacă Jacopo pierde în fața mea?

— Ce dorești tu, regina mea? am spus sigur de răspuns și totodată curios.

— Te las să mă surprinzi, căpitane.

A ridicat din nou arcul și părea că privește în zare, spre locul unde flăcările ardeau așteptând ca săgeata ei să treacă prin ele. A întins arcul și fără să mai trăga de timp a dat drumul săgeții. Am știut ca săgeata a tins flăcările, în momentul în care flăcările mele au crescut simțitor în volum. Am zâmbit simțind căldura din interior crescând. Nu era din cauza focului, ci era din cauza ei. Era o neinfricată, și în același timp mă făcea să fiu mândru de modul in care a evoluat în toți acești ani.

— Felicitări, am spus însă am fost întrerupt de Adara.

— Mi se pare că e o pierdere de timp tot rahatul ăsta! Iar toată schema asta e doar o tactică de laudă.

Am înghițit in sec. Ce naiba era cu Adara? Vorbele ei ar fi trebuit să fie mult mai rezervate când venea vorba de regină. În fond, Serenee era cea care îi oferise un loc la castel, iar Adara nu era nici câtuși de puțin recunoscătoare pentru asta. Aveam să discut cu ea anumite chestiuni și să o învăț să-și înghită vorbele alea.

— Laudă? a întrebat-o regina. Nici pe departe, prințesă. E doar modul meu de a-ți demonstra că, spre deosebire de tine, eu pot apăra ceea ce- aparține. O prințesă trebuie să se descurce în orice împrejurare, nu doar să fie frumoasă.

Am vrut sa intervin între cele două, însă nu cred ca aveam să reușesc în mare parte sa fac nimic, căci Adara mi-o luase înainte.

— Frumusețe? Nu cred ca ști ceva despre asta, regină. Tocmai de aceea mă întreb ce vede prințul la tine. În fond nici castelul nu ești singura să îl aperi cum trebuie. Nu înțeleg de ce te dai atât în stambă.

Nervii mei, la fel ca cei ai reginei se întinseseră la maximum. O simțeam ca se controla si încercam să nu o enervez și eu mai tare. Însă dacă nu o oprea ea pe Adara, aveam să o ard eu.

— Cred că ar trebui să-ți măsori cuvintele, Adara, a spus regina fără a o mai menaja. Dintre noi două nu eu sunt cea care a fost închisă de propriul frate și nici cea care fuge pentru propria-i viață. Cât despre castel... cred că de când ești oaspetele curții mele nu ai fost atacată, bătută sau orice altceva. Dacă nu crezi că-ți pot oferii protecție ești liberă să pleci. Odată ce vei pășii dincolo de porțile castelului fratele tău va fi încântat să te ridice.

Adara făcu câțiva pași mai aproape de regina, iar eu m-am proptit între ele pentru a nu risca vreo ceartă cu păruială.

— Domnișoarelor, ce-ar fi să încheiem aici? am spus prompt încercând să o fac pe Adara să-și bage mințile in cap.

— Ce-ar fi ca regina să-și ceară scuze? Ar trebui să fie mulțumită că Tsibeya nu o atacă chiar acum și nu îi asediază castelul! Mai bine ți-ai păzi spatele, regina.

Regina m-a dat la o parte, ocolindu-mă si oprindu-se la doar câțiva centimetri de Adara. Oh speram că nu se va ajunge la pumni și picioare, căci trebuia să le despart.

— Chiar aș vrea să te văd încercând, a spus regina sfidătoare. Aș vrea să te văd încercând să te întorci în Tsibeya, dacă ți atât de mult la poporul tău cum se face că te vânează? Cum se face că vor să te vadă în fața ghilotinei? Dacă ești atât de nemulțumită de ce nu pleci? Nu era și nu este treaba mea sau a celor din Rolifer să-ți apere fundul, așa că ești liberă să pleci.

Am respirat ușurat, simțind cum atmosfera se domolește. Soldații parcă își ținuseră respirația în tot acest timp așteptând cu nerăbdare să vadă ce avea să facă regina, însă văzând că a lăsat-o pe Adara să se înece in propriile cuvinte au respirat și ei ușurați. Mulțimea se împrăștie, iar eu o urmez pe regina îndeaproape.

— O să regreți! am auzit-o pe Adara urlând în spatele nostru.

— Te rog, regina mea, mă lași sa o ucid si vom spune ca a fost un accident? am spus râzând.

— Nu! A spus hotărâtă. Mai ai nevoie de ea pentru a ajunge acolo unde-ți dorești. Își va înghiți vorbele cât timp va mai sta la curte, mă voi asigura de asta. Cât despre călătoria ta spre Ochiul Diavolului... va începe curând. Te aștept diseară în camerele mele pentru a-ți spune cum ajungi acolo, a adăugat în timp ce a mărit pasul lăsându-mă în urmă.

Am oftat zgomotos. Părea ca aveam multe de discutat in seara asta. M-am întors înspre Jacopo care mă aștepta. Adara plecase val-vârtej de pe turn odată cu ceilalți soldați. Știam că avea să aducă din nou necazuri și certuri cu regina, însă acum că pomenise de Ochiul Diavolului, călătoria mea era iminentă.

Jacopo mi-a înmânat planurile pe care i le cerusem și am mai zăbovit alături de el pe turn, încercând să îl lămuresc în legătură cu apărarea și tot ce trebuia să facă pentru a avea grijă ca infanteria și Armata Întâi să aibă grijă să nu mai piardă teren în fața inamicului.

Soarele apunea încetul cu încetul simțind cum căldura ultimelor raze de soare îmi mângâia fața. Am știut că sosise momentul să mă întâlnesc cu Serenee.