Drakor

Capitolul 21

Drakor

Exact cum mă așteptasem. Alexandr nu întârziase niciun minut. Intră în sala de antrenament pășind oarecum încrezător deși știa că intrase în cușca cu lei, care deja se umpluse de câțiva soldați și foști prieteni de a-i mei.

 Nu putusem dormi deloc azi-noapte așa că l-am chemat pe Jacopo și pe câțiva prieteni de-ai săi ca să mă ajute să mă încălzezc pentru Alexandr. M-am luptat deja cu trei soldați din ordinul Corporalnik. Ei erau mult mai masivi decât mine, și erau antrenați pentru primele rânduri din armată, tocmai pentru a sparge apărarea inamicului. Bolon, matahala care aproape îmi rupsese brațul, am avut grijă să șchiopăteze câteva zile. Deși știam că nu îl rănisem atât de rău, luptele dintre noi erau doar de antrenament.

Adara venise și ea să mă vadă luptând. Se apropie de mine în momentul în care am luat o pauză de la luptă și am simțit-o oarecum preocupată de ceea ce se întâmplă.

- Nu crezi că ai mers prea departe cu toată revolta ta asupra reginei și a părinților ei? Cât ai de gând să mai aștepți până să îl omori pe prințul Alexandr?

- Întâi de toate, sigur e un prinț?am întrebat-o râzând. Măcar să am cunoștință de cauză asupra pericolelor care mă vor paște după. Precis s-ar pune un preț destul de bun pe capul meu dacă l-aș ucide pe Alexandr.

- Eu cred ca ești doar gelos.

- Bineînțeles că sunt gelos. Voiam să-i dau un pumn. Dar nu despre asta e vorba. Problema e că el nu își cunoaște locul în Rolifer, și încearcă să o lingușească pe regină în așa fel încât să devină rege. Are propriile intenții.

- Exagerezi, Drakor, râse ea. De ce nu vrei să accepți că regina nu te place în modul ăla. Are foarte mulți curtenitori, de ce te-ar alege pe tine?

Am rămas pe gânduri la auzul vorbelor ei. Avea dreptate. Poate, demult, în trecut aveam speranța că aveam să fim împreună, însă acele clipe au apus de mult, iar sentimentele ei la fel. Avea alți doritori acum, iar eu nu mă număram printre ei. M-am ridicat și m-am întors înapoi la luptă.

De data asta, Alexandr se poziționa în fața mea. Își dăduse costumul său ridicol jos și rămăsese doar cu o cămașă. Eu am rămas doar în pantaloni, căci cămașa îmi fusese ruptă deja de Bolon cu câteva ore mai înainte.

-Hai, prăpăditule, să vedem cât de bun ești!l-am ironizat eu.

Alexandr porni în pas săltat înspre mine, pregătindu-se să mă lovească, însă am eschivat legătura și am făcut un pas la dreapta, lovindu-l cu piciorul în stomac. Alexandr se clătina pe picioare, îndoindu-se de mijloc datorită loviturii. Am așteptat să îi aud din nou pașii pornind înspre mine, însă și de data asta era mult prea evident unde țintea. El chiar credea că o să îl las ă mă lovească?

L-am auzit mârâind de furie, și se năpusti asupra mea prinzându-mă cu bratele de mijloc și trântindu-mă pe jos. Bun, la asta nu mă așteptam.

- Ajunge!s-a auzit strigătul reginei. E suficient. Ce credeți că faceți aici?

Am rămas mut, la auzul vocii ei răsunând ca un ecou atât în sala cât și în mintea mea. Mai mult ca sigur furia din tonul ei spunea că a aflat de toată treaba asta și că nu i-a picat prea bine. M-am îndepărtat ușor de prințul Făt-Frumos, care acum nu mai era chiar atât de frumos. Am zâmbit drăcește la gândul că l-am lovit și că arăta mai rău de cât eram eu.

- Oh, Alteță, ai ajuns la țanc. Vrei să ne ții scorul? Suntem abia la runda a treia, am spus râzând.

- Vă credeți amuzanți nu? O să văd eu cât puteți să râdeți din temniță, de fapt... întâi vă vreau în sala tronului pe amândoi. Gărzi!. Îi vreau pe amândoi în sala tronului, unul legat de celălalt, drept pedeapsă și dacă se împotrivesc îi poți dezbrăca. Chiar aș vrea să văd dacă chiar le place să se atingă atât de mult și în detaliu.