Drakor

Capitolul 5

Drakor

Am urcat treptele tocite din lemn și am intrat în cârciuma care ocupa mare parte din parter. Era o încăpere liniștită și tăcută, prin comparație cu zarva străzii prăfuite. La ora aceea, de obicei vedeai câțiva muncitori care stăteau la mesele pătate și își beau banii câștigați peste zi, dar acum nu era înăuntru decât proprietarul posomorât, care stătea în picioare în spatele tejghelei.

Am inspirat cu greu aerul stătut din cârciumă, în timp ce eu și Adara ne croiam drum înspre cârciumar. Adara își avea capul și chipul acoperit de pelerină, pentru a nu risca să fie văzută, în timp ce și eu aveam pelerina pe cap, ceea ce nu le dădea oamenilor prea multe de văzut la noi. Doar trebuia să rămânem ascunși.

-O cameră, i-am spus cârciumarului punând banii pe tejghea.

Nu ne adresă niciun cuvânt și lua banii, în schimbul lor ne-a dat o cheie ruginită pentru camera cerută. Am luat-o și ne-am îndreptat înspre scări. Îi puteam simți neliniștea Adarei. Era îngrozită să vadă părțile astea ale regatului. Sincer să fiu și eu aveam aceeași neliniște ca și ea, însă nu îmi dădeam seama de unde provenea.

Etajul hanului era considerabil mai dărăpănat decât încăperile de la parter. Covorul era tocit și decolorat, iar holul întunecos duhnea a varză și a tutun. Ușile de la camere erau toate închise și din spatele lor nu se auzea niciun zgomot. Era o tăcere ciudată. Poate că toată lumea era plecată. Singura lumină venea dinspre fereastra soioasă de la capătul holului. În timp ce Adara se străduia să descuie ușa, m-am uitat prin geamul murdar la căruțele și trăsurile care treceau huruind pe sub fereastră. Pe cealaltă parte a străzii, un bărbat stătea sub un balcon, cu privirea ațintită spre etajul hanului. Se trăgea de guler și de mâneci, ca și când hainele de pe el ar fi fost noi și nu i-ar fi stat bine. Ochii lui s-au întâlnit cu ai mei, sau cel putin cu fața mea, prin geam, dar a întors imediat capul în altă parte.

Poate a fost doar imaginația mea.

-Nu pot trăi în camera asta, se plănse prințesa.

Am oftat obosit de smiorcăielile ei și am târât-o de lanțuri în camera. Norocul ei era că pelerinele pe care le purtam erau mult prea lungi că cineva să îi vadă lanțurile de la mâini. Nu voiam să o țin ostatică, însă nu aveam încredere că va rămâne cu mine, dacă o lăsăm liberă.

-Închipuie-ți că e camera ta de la palat și că patul ăsta șubred, e patul tău cu puf și norișori și alte chestii roz de fete, am murmurat. Vrei să îți desenez și niște inorogi să te simți mai bine?

I-am simțit mușchii încordându-se și respirația accelerându-i-se cu fiecare secundă ce trecea. Era nervoasă, de-a dreptul mânioasă, însă mă bucura să știu că are o ocupație cu nervii ei proprii decât  cu nervii mei.

Trebuia să îmi păstrez mintea limpede, nu să dădăcesc o prințesă de nici optsprezece ani.

-Te urăsc, nemernicule. Cu prima ocazie am sa-ți înfig un pumnal în inima.

Am râs copios la vorbele ei. Părea și mai amuzanta atunci când încerca să fie amenințătoare. Iar mie îmi plăcea să o calc pe bătături, mai ales când știam că nu îi plăcea să fie tratată astfel. Pricepuse de ceva vreme că ea pentru mine însemna doar o ostatică și că nu am de gând să mă comport cu ea cu mănuși și nici să îi vorbesc cu "Înălțimea Voastră".

-Abia aștept să te văd încercând. Nu ești prima care mă amenința astfel, și nici singura.

-Când voi fi regina, am de gând să te arunc în temniță, unde vei fi biciuit și apoi ars de viu.

Oh, acum chiar era hilară. Chiar nu înțelegea că focul nu mă ardea, ci era o parte din mine? Ar trebui să o învăț minte într-una din zile să-și țină gura.

Tocmai mă pregăteam să îi spun vreo doua când am simțit o neliniște în aer. Am așteptat și am ascultat cu atenție. Șoapte și pași se auzeau în apropiere, însă de unde mai exact? Vibrațiile vocilor veneau de la parter, de la cârciumă, însă cele ale pașilor veneau... de deasupra?

-Adara, la pământ!am spus aruncându-mă peste ea protejând-o.

Câteva săgeți au tâșnit prin fereastră, înfigându-se în peretele din spatele nostru, semn că eram ținta vie a unor atacatori. Am mârâit mânios în timp ce alte zgomote de pași se auzeau pe scări. Fir-ar să fie, eram înconjurați.

Mi-am calmat simțurile și am lăsat vâlvătaia focului liberă, să mă domine și să mă învăluie. Însă mi-am înfrânat dorința de a arde totul în jur. Era prea riscant să îmi las flăcările libere aici. Puteam incendia întreaga cârciumă în câteva secunde și am fi fost și mai expuși. La naiba!

-Trebuie să fugim de aici!i-am zis Adarei.

Ea a dat din cap afirmativ semn că înțelesese în ce pericol ne aflam. Am ajutat-o să se ridice și ne-am croit drum spre ieșirea din cameră. Holul era pustiu, însă ceva îmi spunea că nu va mai fi așa pentru mult timp.

-La căpătul holului sunt alte scări care te vor duce spre ieșirea din spate a hanului. Fugi și ascunde-te, dar așteaptă-mă să mă întorc!

Adara nu a mai stat pe gânduri, ci a pornit alergând pe hol, în timp ce eu am invocat flăcările în jurul meu pentru a face față atacatorilor ce pătrunseseră în cârciumă. Oh, va fi distractiv să îi ard pe toți de vii!