Drakor

Capitolul 1

"Am greșit și am omorât, crezând că am să fac lumea mai bună. Voi mă veți omorî la rândul vostru crezând că veți face lumea mai bună."

-Lanțuri, Adrian Melicovici

Drakor

Camera prost luminată în care mă aflam, tocmai devenise propria mea cameră de tortură. Însă nu eu eram cel torturat aici. Pereţii ăştia mi-au auzit gândurile, clipele de demență şi cele de cădere. Propriul corp reacționa ciudat, de parcă propriul suflet mi-ar fi părăsit de mult trupul, lăsându-mă inert, însă ... nu murisem... încă. Moartea ar fi un lux, ceva mult prea bun pentru mine...

Pe cimentul murdar stropit pe alocuri cu pete de sânge, în camera circulară și foarte bine pusă la punct din punct de vedere tehnic, fără ferestre, ci doar o mică gaură de aerisire în tavan, la trei metri deasupra mea, și o singură ușă din metal... acolo mă aflam eu.

Gardianul care mă interoga azi, era unul diferit. Respirația sa avea un grad de rapiditate scăzută, semn că nu îi era teamă de mine. Încă. Păcat pentru el, încă nu știa ce îl așteaptă. Mirosul de tutun îi era impregnat în haine, ceea ce îmi spunea că era fumător înrăit de aproximativ treizeci de ani, iar vârsta sa actuală era în jur de cincizeci. Mâna stângă îi tremura în timp ce își trase scaunul să se așeze, iar eu i-am simțit respirația accelerându-se ușor pe măsură ce secundele treceau. Mâna îi tremura din cauza unei fracturi din tinerețe la umăr, cel mai probabil. Punctul său slab.

- Voi începe mai întâi cu numele tău, spuse gardianul trăgându-se mai aproape de masa.

- Drakor.

Îşi aşeză cu grijă sabia lânga scaun, în așa fel încât să nu îl incomodeze și își puse ambele mâini pe masă.

- Ăsta nu e un nume. Un desfrânat ca tine să poarte numele unui demon?spuse el.

Am rânjit satisfăcut. Nu există persoană căreia să îi placă numele meu. Toți mă asociau cu Diavolul, ceea ce era și adevarat pe de-o parte.

-Nu cred că sunteți aici să discutăm despre numele meu de la naștere, nu-i așa?

Păru luat prin surprindere la auzul întrebării mele. Își freca în permanență palmele una de cealaltă, făcându-mă să cred că nu mai era la fel de stăpân pe sine ca atunci când a venit. Înainte să intre aici fumase șase țigări, una după alta, iar acum îi dispăruse întreg tutunul din sânge în doar câteva minute. Se părea că nu își făcuseră efectul cum își dorise, căci gardianul începuse să transpire. M-a făcut să îmi placă și mai mult întâlnirea noastră. Avea să devină din ce în ce mai distractiv.

-Ce ști tu despre asta, puștiule?se rățoi el la mine.

-Oh, nici nu ai idee...

Am strâns mâinile în pumn simţind cum lanţurile din jurul încheieturilor mele se zgâlţâie uşor. În acel moment ideea de a ieşi de aici nu mi se părea chiar atât de imposibilă. Poate aveam o şansă.

- Uiţi că eşti încuiat aici cu mine, iar eu sunt cel care are o armă, spuse el cu încredere înglas.

Am surâs satisfăcut.

- Iar tu greşeşti. Uiţi că tu eşti cel încuiat aici cu mine, iar tu tocmai mi-ai adus o armă, am spus şi imediat am sărit în picioare de pe scaun.

Simțeam cum întreg corpul îmi este cuprins de scânteia mult așteptată și curând mirosul de fum începea să se simtă  în încăpere. Mi-am trecut limba peste buzele uscate și am zâmbit drăcește bucurându-mă din belșug de groaza care  se citea în privirea gardianului. Aveam să mă joc mai mult cu victima mea de data asta.

Această poveste este scrisă în colaborare cu @IvonaDubois. Unele personaje se regăsesc în romanul "Rolifer", poveștile noastre îmbinându-se. Acțiunea din unele capitole se regăsește în ambele romane, fiind povestită din perspective diferite.