Drakor

Capitolul 4

Adara

-Îmi e foame, idiotule! Vreau mâncare! am șuierat aruncând cu o cârpă ce voia să fie o pernă.

Se feri de pernă de parcă nici nu aș fi aruncat-o. Nu înțelegeam cum naiba putea vedea prin materialul ăla legat la ochi. Era un total mister pentru mine.

-Grozav, și eu vreau o excursie până în Rai și înapoi. Plus niște rom.

Mă făcea să vreau să mai arunc cu încă o pernă de data asta. Hm, scaunul de lângă masa de cafea părea mult mai atrăgător. Oare de el putea să se ferească la fel cum a făcut cu perna?

Încă de când mă salvase din închisoare, am stat doua zile și jumătate într-o cameră abandonată dintr-o clădire nelocuită din zona rău famată a unui mic sat care se afla la graniță. Din câte îmi aduceam aminte, satul era locuit doar de hoți și câțiva oameni săraci, tocmai de aceea nu am ieșit deloc din cameră, însă el a tot plecat și de fiecare dată când se întorcea aducea ceva de mâncare. Însă nu mă puteam sătura din două felii de pâine de secară și hering pe zi. Totuși am uitat să adaug că eram încuiată în cameră, plus legată la mâini și la picioare, de fiecare dată când pleca. Am încercat de atâtea ori să scap, însă de fiecare dată el apărea de naiba știe unde și mă prindea. Tot nu înțelegeam cum de mă putea prinde sau măcar vedea când el era în continuu legat la ochi.

-Vreau să plecam din locul ăsta jegos!am spus. Vreau să mă duci într-un loc demn de o prințesă.

-Prea bine. 

Am rămas mută. Ce naiba mai însemna și asta?

-Unde plecăm?

-Nu asta e important. Acum ai face bine să fi o prințesă cuminte și să taci, în timp ce eu mă gândesc la un plan.

M-am încruntat în timp ce el înaintă și se așeză pe scaunul din colțul camerei, unde a stat mereu, cât timp eu dormeam pe patul șubred. M-am foit din locul meu, încercând să mă gândesc la ce aș putea face ca să scap de aici.

-Vreau să mă duci înapoi în Tsibeya, am poruncit.

-Cred că glumești. Nu cred că îți imaginezi că toată Tsibeya ta, prea mult iubită, te caută în tot regatul din ordinele fratelui tău. Și mai mult, s-a pus o recompensă pe capul tău.

Am rămas confuză la auzul vorbelor sale. Îl știam pe Adarlan să treacă la lucruri extreme, dar să trimită tot regatul după mine, era prea de tot.

-Asta nu înseamnă că trebuie să mă ții aici sechestrată și înlănțuită.

-E doar o măsură de precauție că nu o să mai ieși de aici și să fi o țintă vie pentru toți ucigașii și mercenarii gata să te înhațe și să te ducă fratelui tău.

Avea dreptate. Am avut multe tentative să ies de aici și să fug, însă era o măsură mult prea extremă. Doar îmi doream să plec cât mai departe de el deoarece nu îmi inspira încredere și pe măsură ce stăteam alături de el, îmi era și mai frică.

-Și mă rog cu ce ești tu mai diferit de ei? Tu de ce mă ții sechestrată aici? Ești un nemernic și un șantajist.

-Fac speculă cu informaţii.

-Un şarlatan...

-Creez oportunităţi, spuse zâmbind.

-Un proxenet şi un criminal.

-Nu lucrez cu târfe şi nu comit o crimă decât dacă serveşte cauzei mele.

-Ce cauză, mă rog?

-Aceeaşi ca a ta, prințesă.

-Eu am cauze nobile. Tu nu ai nimic nobil în tine.

Făcu o pauză de câteva secunde să se amuze puțin pe seama cuvintelor mele.

-Sunt un nobil care folosește informațiile în scopuri nobile.

-Şi de unde îţi faci rost de informatii?

-Se poate spune că sunt un bun convingator. E o operaţiune delicată.

Am simțit cum încep să mă înfurii.

-M-am săturat de poveștile tale, Drakor!

-Nu e o o poveste, spuse zâmbind larg.

~*~

Câteva ore mai târziu, eu și Drakor călăream înspre vest, având ca reper granița. Nu îmi spusese de unde făcuse rost de cai, însă bănuiam că îi furase de la vreo fermă din apropiere. Norocul meu era că învățasem să călăresc la palat, cu multă vreme în urmă. Din câte îmi spusese, trebuia să ajungem până în orașul Os Alta ca mai apoi să o luam spre nord. Mă înfuria la culme faptul că nu îmi spunea niciodată planurile sale, nu îmi spunea unde, de ce sau când, și ma trata ca pe o fata de rând. Jur, cu prima ocazie când voi ajunge din nou în împărăția mea, aveam de gând să îl arunc în închisoare.

Am făcut două popasuri pentru a odihni caii, iar eu tot legată în lanțuri eram.

-Când ai de gând să îmi spui unde și de ce mergem spre Os Alta?am spus nervoasă.

Drakor stătea sprijinit de baza trunchiului unui copac. Avea capul rezemat de scoarță în timp ce orice altceva din postura sa îmi spunea că poate dormea. Mă tenta să arunc cu o piatră în el să văd dacă se ferea și de data asta. În schimb am pășit înspre râul de unde se adăpau caii. Rochia pe care o purtam era una veche pe care Drakor a furat-o din casa unei femei bătrâne. Îmi era jenă să știu că port hainele unei femei trecute de șaizeci de ani. Mi-am tras pelerina peste spate simțind cum vântul îmi face pielea de găină.

-Să nu îți vină strălucita idee să faci baie în râu, se auzi vocea lui din spatele meu. Mai sunt câteva săptămâni și se apropie iarna în ținutul ăsta. iar apa e destul de rece.

Nu i-am răspuns, ci doar m-am apropiat de calul meu și m-am urcat în șa, fiind gata de plecare.