Drakor

Capitolul 9

Adara

Corpul său era atât de tare și atât de fierbinte încât mă îngrozea. Și totuși, la ce mă puteam aștepta? Doar el putea invoca focul, în timp ce eu degeram și tremuram. Își trecu brațul pe deasupra corpului meu trăgându-mă mai aproape și lipindu-mi spatele de pieptul său. Am roșit la gândul apropierii noastre nu tocmai potrivite.

-Să nu îți vină vreo idee, l-am amenințat.

Surâse scurt de parcă spusesem cel mai amuzant banc din lume, și se mulțumi doar să tacă. Probabil și el era la fel de tensionat ca și mine. Adică până mai acum câteva ore ne venea să sărim unul la gâtul altuia, gata să ne batem, iar acum stăteam goi pușcă lipiți unul de altul. Am înghițit în sec, gândindu-mă la faptul că mă putea lua somnul în orice moment. Să de naiba dacă aveam să adorm cu psihopatul ăsta lângă mine!

-Dacă nu te-ai mai foi atât, ar fi minunat, murmură Drakor.

M-am întors furioasă cu fața înspre el, de data asta privindu-i fața.

-Dacă nu ai fi incendiat lacul, acum nu ne mai aflam în situația asta!

Eram atât de aproape de fața lui, încât îi puteam vedea linia maxilarului atât de perfectă, părul negru ca abanosul, ud și răvășit, și bandajul din jurul ochilor. Avea un miros aparte el, corpul sau practic, emana un miros de ierburi inebunitor. Am înghițit în sec, temătoare de imboldul neașteptat, însă am ridicat mâna de sub blănuri și i-am atins obrazul, urcând ușor înspre bandaj. Mă rodea curiozitatea să aflu ce se afla în spatele său, iar el nu făcu nicio mișcare să mă oprească.

Bandajul era un material textil simplu și moale, la fel ca cel al unei eșarfe, însă era ud leoarcă. Am tras de el, reușind să îl dau jos și să-i eliberez ochii. Îi ținea închiși, iar între sprâncenele negre i se formare o curbură, semn că se încrunta.

-Vreau să te văd, am șoptit.

-O să te îngrozești.

Poate avea dreptate. Poate era cu adevărat un motiv pentru care purta bandajul însă cum puteam să mă îngrozesc când fața sa arăta atât de umană. Atât de fără cusur. Era perfectă, fără cicatrici sau răni sau alte neregularități.

Mi-am dus mâna înspre ochii săi și i-am mângâiat ploapele cu degetul mare, apoi am urcat înspre sprâncene, coborând mai apoi pe obraji.

-Nu cred că mă poți îngrozi mai mult decat ai făcut-o deja, i-am răspuns.

Nu spuse nimic. Tăcea mâlc, iar pe mine mă enerva. Îi ascultam ritmul respirației crescând și scăzând, apoi cu un oftat zgomotos... Deschise ochii. Iar eu am împietrit.

Avea niște ochi mari, îmbrăcați în gene lungi și negre, dar irișii lui erau înspăimântători. Ochii săi păreau atât de inerți atât de lipsiți de viață. Mă țintuia fix cu ochii săi cenușii. De fapt erau cenușii albicioși... Nu clipea, însă mă fulgera cu privirea sa rece, înghețându-mi sângele în vene. Ceva era în neregulă cu el, însă nu îmi puteam da seama ce. Ceva din privirea sa mă făcea să mă înspăimânt.

-Dumnezeule...ești... Ești....

-Orb, clarifică el.

Dar cum era posibil? Cum de era orb și totuși putea merge normal, știa pe unde pășea, ba chiar s-a și luptat și m-a găsit în pădure noaptea. Cum era posibil? Eu crezusem că toată treaba cu bandajul fusese doar o glumă...

-Cum?a fost tot ce am reușit să îngaim.

Clipi o dată, iar ochii săi fură la fel de reci. Griul din irișii săi era lipsit de strălucire, lipsit de orice lucru care să imi confirme că erau niște ochi ai unei ființe umane. Era ca și cum priveam în ochii unui om mort. În ei puteam citi tristețea, mila, și... moartea.

-Nu vreau să vorbesc despre asta acum, Adara. Dormi.

I-am cuprins din nou obrazul în palmă și l-am făcut să fie atent la mine. Îl priveam direct în ochi și mă întrebam dacă mă putea vedea câtuși de puțin. Dacă avea idee cum arătam măcar... În privirea sa plină de amărăciune am găsit un strop de ceva ce părea a fi ușurare.

-Nu mă tem de tine, Drakor!i-am confirmat în timp ce m-am ridicat în cot ca să-l privesc mai bine.

Se ridica și el, însă doar ca să se apropie de mine.

-Te rog, Adara, nu mă opri!spuse ca mai apoi să-și apropie buzele de gâtul meu.

Am simțit cum mii de flăcări au izbucnit în interiorul meu, încălzindu-mă și înfrigurându-mă în același timp. Săruturile sale umede coborâră de la gât înspre sânii mei goi unde, în întâmpinarea lor veni cu săruturi și cu masaje oferite de mâinile sale. Era ca și cum aș fi luat foc pe interior iar el, ar fi întețit focul cu și mai mult foc. Îi puteam simți căldura corpului crescând și transmițându-mi și mai multă căldură. Era atât de plăcut să-l simt atât de pornit, și în același timp atât de revoltat. Suspine de plăcere îmi scăpară printre buze, în timp ce săruturile sale coborau tot mai mult înspre sâni. Apoi totul se opri. Iar flăcările dispărură din interiorul meu.

Drakor se retrase de lângă mine, lăsându-mă confuză și cu dorința încă arzând în mine.

-Iartă-mă... A fost greșeala mea și nu o să se mai repete.

-Dar...

Nu spuse nimic, ci doar mă trase lângă el, lipindu-mă din nou la pieptul său în semn că trebuia să stau locului și să accept că ceea ce începuse de fapt, nu avea să termine niciodată. Deși îmi doream nespus să termine. Ochii îmi deveniră tot mai grei, iar somnul mă cuprinse de îndată.