{ON HOLD}
-Ultimele cuvinte? a întrebat el, zâmbind drăcește.
- O să arzi în Iad, bastardule!
- Ce coincidență! Acolo m-am născut, a spus înainte să-şi înfigă mâna în gâtul său arzându-l de viu."
Nu îți pot oferi alte detalii, ci doar faptul că noi...
Imediat ce am părăsit tabăra, care noaptea trecută ne-a folosit drept adăpost, am știut că ne aștepta un drum lung în față. Drakor a spus că tot ce trebuia să facem era să mergem cel puțin cinci kilometri spre nord pentru a ajunge într-un sat de pescari. În acel sat se afla un mic port, iar acolo ne aștepta o barcă. Se părea că aveam să călătorim pe mare în scurt timp. Orice gând concret legat de călătoria noastră și despre eventualele primejdii care ne așteptau, era estompat de gândurile legate de noaptea trecută.
Sângele îmi urcă în obraji ori de câte ori mă gândeam la modul în care corpurile noastre au stat lipite unul de celălalt, și la modul în care gura lui mi-a atins pielea. Mă înfiora și îmi plăcea în același timp. În dimineața aceasta, după ce ne-am trezit am constatat că focul încă persistase în vatră, iar singurul răspuns al lui Drakor a fost faptul că focul său negru nu se stinge niciodată decât dacă el dorește asta, controlându-l. Și de asemenea nu poate fi stins cu apă sau cu orice alt lichid.
-Încă puțin și vom simți mirosul mării, spuse Drakor mergând înaintea mea.
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
În dimineața aceasta când ne-am trezit și ne-am îmbrăcat, am tras cu privirea înspre corpul său, nu din impulsul de a-l vedea gol, ci doar de curiozitate. Nu cred ca am mai văzut până acum vreun corp care să aibă atâta masă musculară. Adică era în totalitate plin de mușchi și cicatrici probabil de la luptele sale. Însă corpul său era brăzdat de anumite desene, anumite linii ondulate, unele groase, altele subțiri de culoare neagră, care îi înconjurau atât spatele cât și pieptul și bratele. Erau asemeni unor flăcări negre, exact ca cele pe care le putea crea și controla el. Însă acestea erau mult mai subțiri și păreau extrem de ciudate. Nu am îndrăznit să-l întreb de ele, deoarece deja îi era foarte greu să încerce să îmi vorbească sau să-și îndrepte fața către mine. Probabil nu-și mai arătase ochii altcuiva... sau poate nu dorise ca eu să îi văd. Sau poate acest lucru îl măcina și aveam presentimentul că era legat de trecutul său. Faptul că nu putea vedea nimic, ideea de a fi înconjurat zi și noapte de întuneric mă înfiora. Iar Drakor părea că se împrietenise cu întunericul. Nu.
El devenise întunericul. Erau unul și același.
Acum nu mai purta bandajul, iar de la depărtare părea ca un om normal, însă pe măsură ce te apropiai de el, te îngrozea, deoarece privirea lui era una sumbră.
-Ești un fel de Inferno?am întrebat în timp ce coboram printre copaci alături de el.
Păru surprins la auzul cuvântului și al întrebării totodată venind din partea mea.
-Ce ști despre asta?
Am sărit peste trunchiul gros de copac, răsturnat în calea mea, și mi-am continuat coborârea. Nu înțelegeam cum naiba funcționau ochii lui Drakor. Mie îmi era al naibi de greu să cobor, deși eram atentă la fiecare frunză, piatră și rădăcină de copac astfel încât să nu cad, însă el părea că plutea, mergea fără să scoată vreun sunet, ba cred că l-am zărit sărind peste trunchi. Probabil vederea lui nu reprezenta un dezavantaj, cum și puterile lui sunt speciale, focul negru nemaifiind întâlnit până acum, însă tot părea ireal cum de putea să meargă normal fără să se împiedice.
