Drakor

Capitolul 13

Adara

După aproape două săptămâni și jumătate pe mare, am simțit că nu mai doream să aud de nave și pește sau să pun în gură vreo bucată de carne de pește cât aveam să trăiesc. Ajunsesem să urăsc tot ce mișca pe nava asta. Îmi doream să ajungem cât mai repede la destinație, căci totul din jur devenisem insuportabil.

În după amiaza aceasta mă aflam pe punte, stând sprijinită de balustrada din lemn și privind apa. Valurile se izbeau cu putere de lemnul bărcii, creând alte mii se valuri. În cartea "Minunile regatelor" citisem despre oameni care puteau controla apa și care reușeau să pună în mișcare o barcă doar prin simpla lor putere. Citisem și faptul că pentru a-ți permite să ai asemenea oameni cu puteri la bord trebuia să plătești o avere. De asemenea, acești oameni ai apelor erau în contradicție cu Infernii, deoarece ei doreau pacea și liniștea ținutului, iar Infernii ajunseseră să aducă războiul și flăcările în fiecare colț al lumii.

Mi-am îndreptat atenția înspre Drakor pe care l-am găsit to lângă căpitanul Lanțsov, la cârmă, discutând. Mă întrebam oare cât ar valora Drakor, dacă cineva i-ar da ordin să incendieze un regat întreg.... oare câți bani ar cere el?

M-am îndepărtat de balustrada navei și am urcat treptele spre locul unde se afla căpitanul. Deși în ultimele zile, Drakor mă evitase de parcă aș fi avut râie, eu l-am urmărit îndeaproape. Știusem că o vizita pe Tamar în fiecare noapte, iar asta mă durea nespus. Am încercat să-mi ascund repulsia și durerea pe care mi-o transmitea când îi vedeam. Însă pe timpul zilei Tamar își făcea doar treaba pe punte și nu se apropia și nu vorbea niciodată cu Drakor, însă noaptea sunt sigură ca era cu totul altceva și făceau mai mult decât să vorbească.

-Ce vânt vă aduce la cârmă, Alteța Voastră? mi se adresă căpitanul.

-M-am plictisit teribil în camera mea și am decis să iau niște aer curat, am răspuns scurt privindu-l cu atenție pe Drakor care se prefăcea că nu existam. Și eram curioasă cum reușiți să puneți în mișcare această navă, așa că am decis să mă alătur.

Căpitanul îmi zâmbi fals, știind foarte bine că fetele ca mine nu sunt interesate de lucururi de genul ,ăsta, însă păruse interesantă ideea de a veni cu o astfel de minciună. Și totuși, ce putea merge prost?

-Navigatul este o treabă grea, Adara. Nu este o muncă pentru fete, mi-o tăie Drakor.

Oh, primele câteva cuvinte după câteva zile de tăcere sobră. Minunat, acum ce avea să urmeze?

-Eu cred că femeile s-ar descurca mult mai bine la navigatul corăbiilor. Au un simț al orientării mult mai bine dezvoltat.

Căpitanul Lanțsov râse de replica mea usturătoare pentru Drakor, însă știam că aveam dreptate. Citisem în cărți că existaseră femei pirați, femei căpitani de nave. Deci aveam informații de bază pentru care am spus afirmația. Nu fusese doar o simplă ipoteză.

-Poate au simțul orientării dezvoltat, însă nu au curajul necesar.

Avea dreptate, într-un fel. Eu una eram lipsită de curaj, și știam că nici stofa de regină nu aveam. Iar Drakor insistase să facă afirmația cu înțelesul ascuns de a-mi transmite să tac naibii din gură.

-PĂMÂNT! Pământ! Pământ la orizont! strigară membrii echipajului.

Ne-am îndreptat privirea înspre locul unde arătau ei. Într-adevăr se vedea o linie întunecată deasupra nivelului marii, ceea ce arăta cu adevărat cu pământul. Căpitanul Lanțsov trase de cârmă în direcția aceea și atunci am auzit uralele membrilor. Erau bucuroși că nu aveau să mai stea mult timp pe mare, și la fel eram și eu. Aveam să stau multă vreme pe uscat și să mănânc și altceva în afară de pește.