Drakor

Capitolul 12

Adara

Odată cu sosirea zorilor a sosit o amețeală și o greață incertă în stomac. Poate era din cauza răului de mare sau din cauza peștelui pe care îl mâncasem la cârciumă. M-am ridicat din pat și m-am îmbrăcat cu una din cămășile aduse de femeia pirat care mi-a arătat camera. Numele ei era Tamar și vorbea destul de bine limba mea deși venea din Insulele Keo. Era slabă, având o construcție atletică însă era cu mai mult de zece ani mai în vârstă ca mine. Mă gândisem că poate era iubita căpitanului...

Luându-mi tunica peste mine și simțindu-i greutatea peste umeri, m-am bucurat să știu că aveam o haină groasă care să mă încălzească. În camera simplă în care dormisem, se găsea decât un pat încăpător, o fereastră mică, o masă și două scaune, însă nici urmă de vreun șemineu. Însă nu mă plângeam deoarece nu mi-a fost frig. Ceea ce mă neliniștea era de ce nu a venit Drakor în cameră noaptea trecută, doar ceruse să avem aceeași cameră.

-Să-l mănânce peștii! am șuierat în timp ce ieșeam din cameră și îmi înfrânam orice gând despre el.

Părea că dăduse uitării ceea ce se întâmplase în tabără, sub blănuri, la fel aveam să fac și eu.

Odată ce am pășit pe punte, briza mării și aerul sărat mă izbiră în față, înviorându-mă. Era plăcut să simt aerul rece de dimineață. Ceilalți membrii ai echipajului se treziseră mai devreme ca mine și deja începuseră să trebăluiască pe punte sau pe catarg.

-Spune-mi și nu o să suferi chiar atât de rău, se auzi vocea amenințătoare a lui Drakor.

Am mers în direcția de unde s-a auzit vocea și l-am găsit undeva sub proră, sub puntea de unde naviga la cârmă căpitanul. Stătea aplecat deasupra atacatorului de ieri pe care îl luaserăm drept ostatic.

M-am apropiat cu băgare de seamă, măsurându-i pe amândoi din priviri. Ostaticul era legat fedeleș de un butoi, iar Drakor dovedea o calmitate insuportabilă. Cum de nu îl arsese pe ostatic până acum?

-Ce-i, bastardule? Îți e frică să folosești focul? râse ostaticul. Singura ta putere de a rezolva orice sunt flăcările alea, iar eu nu am de gând să îți spun nimic.

Drakor oftă zgomotos semn că știuse că așa avea să se întâmple.

-Te mai întreb o singură dată. Cine v-a trimis după Adara?

Ostaticul îi râse în față fără a-i spune vreun cuvânt. Avea curaj, nu glumă. Sau poate era doar prost.

Apoi Drakor şi-a scuturat mâneca, şi în palmă i-a alunecat un cuţit subțire ccea ce semăna cu un pumnal, deși mie mi se părea că semăna cu un briceag ruginit. Când l-am văzut îmbrăcându-se, i-am putut vedea printre haine câteva arme. Avea tot timpul cel puţin două cuţite asupra lui, ascunse undeva în haine. Pe cel de acum nici măcar nu-l puneam la socoteală — un cuţitaş elegant și ruginit.

-Nu îmi dai altă variantă, spuse Drakor zâmbind drăcește apropiindu-se de ostatic.

A făcut o tăietură precisă peste ochiul lui, de la frunte la pomete, şi, înainte ca ostaticul să poată trage aer în piept să ţipe, Drakor i-a făcut încă o tăietură în direcţia opusă, un "x" aproape perferct. 

Am icnit de surprindere și de groază văzând scena din fața ochilor, în timp ce urletele de durere ale ostaticului răsunau pe toată puntea. Am înghețat la vederea operei lui Drakor și la modul în care sângele îi împroșca întreaga față ostaticului. Cum de era atât de crud... Și mai exact, cum rahat l-a tăiat pe față cu atâta precizie, când el nu putea vedea? Ce naiba era în neregulă?

-Acum, spune-mi ce vreau să aud, spuse Drakor calm de parcă vorbeau despre vremea de afară.

Ostaticul își închise gura și îl privi cu ură, însă fără a-i spune vreun cuvânt. Drakor așteptă câteva minute, apoi își curăţă cuţitul. L-am privit cum l-a vârât înapoi în mânecă, apoi şi-a băgat degetele în orbita lui prizonierului, care ţipa şi se zvârcolea în timp ce Drakor îi smulgea ochiul, cu tot cu rădăcină. Sângele necontenind să se oprească totodata.

Mi-am astupat gura cu mainile și făcând un pas în spate, văzând că și ceilalți membrii ai echipajului priveau scena macabră. Am înghițit în sec, încercând să-mi readuc aminte cum trebuie să respir. Asta nu putea fi adevărat... Era îngrozitor.

-Mai bine ai începe să vorbești, până nu îți scot și celălalt ochi, spuse Drakor aruncând ochiul din mână peste bord, în apă de parcă ar fi fost un nimic.

Ostaticul aproape că  încerca să rămână treaz, căci șocul și durerea pe care le-a simțit îi puteau provoca o stare de leșin dintr-o clipă într-alta. Îmi era milă de el, însă undeva în adâncul sufletului, știam că Drakor procedase conform motivelor lui. Atacatorul aproape că ajunsese la mine atunci când ne atacase lipindu-și lama cuțitului de gâtul meu. Dacă nu ar fi fost Drakor aș fi ajuns mai rău decât este ostaticul acum.

-Am fost trimis din ordinul lui Phelippe, răspunse scurt omul sângerând.

Încercam să-i disting trăsăturile omenești, însă prin tot acel sânge curgându-i în șiroaie peste față nu puteam distinge nimic uman rămas.

Drakor se încordă la auzul vorbelor lui. Cine era acest Phelippe?

-De ce o dorește Phelippe pe Prințesa Adara?

-Phelippe s-a aliat cu Adarlan, regele Tisbeyei, și o dorește pentru a se căsători cu ea. Cred, însă astea sunt doar zvonuri.

Era de așteptat ca fratele meu să găsească noi aliați, însă nu cunoșteam cine era acesta. Drakor păru mulțumit de răspunsul primit, apoi își înfipse mâna în gâtul ostaticului. Țipetele sugrumate ale acestuia, nu îl făceau să slăbească strânsoarea, ci dimpotrivă îl făceau să îl strângă și mai tare.

Din mana lui Drakor, se puteau vedea ieșind flăcările negre care ardeau pielea ostaticului din jurul gâtului, sugrumându-l și arzându-l în același timp. Am închis ochii în încercarea de a mă desprinde de această scenă cutremurătoare. Îmi venea să vomit, însă mi-a înfrânat acest sentiment. Nu a durat mult până ce urletele ostaticului se opriră, semn că murise deja, iar flăcările au continuat să-l ardă întinzându-se pe întregul corp.

Drakor făcu flăcările să dispară de pe cadavru și se îndreptă înspre doi membri ai echipajului:

-Îl puteți arunca peste bord, spuse ca mai apoi să se îndepărteze de locul crimei și să se alăture căpitanului care privise toată scena de la cârmă.

Drakor nici nu s-a întors în direcția mea, însă știam foarte bine că știuse că mă aflam aici și că fusesem martoră la tot. Era orb însă fir-ar să fie, vedea absolut perfect. Adică cum naiba de a reușit să mutileze un om în întregime, iar el nu putea vedea nimic... Cum a reușit asta?

Doi bărbați mulatri au luat cadavrul și l-au aruncat peste bord, în timp ce Tamar sosi lângă mine și mă invită să iau masa cu ea. Să dea naiba dacă aveam să înghit ceva în ziua aia după scena îngrozitoare la care am asistat.

-Tamar, unde a dormit Drakor azi noapte? am reușit eu să o întreb în timp ce înaintam înspre bucătăria navei.

Tamar păru că ezită să îmi răspundă și doar îmi făcu un semn scurt înspre punte. Ceva în reacția ei nu îmi plăcuse, iar gânduri întunecate începuseră sa-mi înflorească în minte. Era imposibil ca el să fi dormit pe punte, era imposibil să nu fi fost obosit după călătorie...

Apoi am dedus totulsingură... Drakor a dormit cel mai probabil cu Tamar.