Drakor

Capitolul 8

Drakor

Nordul Os Altei era un tărâm unde puteai să orbeşti sau să-ţi pierzi buzele, urechile, nasul, mâinile şi picioarele, fie că erai ucis de sabia cuiva, fie că înghețai de viu. Era un tărâm pustiu şi aspru, şi cei mai mulţi nu vedeau decât asta. Cei mai mulți mureau din cauza frigului năprasnic ce cutreiera zonele acestea. Multe legende cutreieră ținutul. Legende care nu ar trebui uitate vreodată.

În clipa când am scăpat din strânsoare apei și am ajuns la suprafață, m-a cuprins frigul. Durerea a fost bruscă şi intensă, iar picioarele mi-au amorţit imediat. I-am lipit spatele de pieptul meu, apucând-o cu un braţ de subsuori, ca şi când fata ar fi fost gata să se înece. Ceea ce era și adevărat. Nu știam câtă apă înghițise, însă trebuia să fac cumva să ies mai repede la mal. De fapt, amândoi aveam să ne înecam în curând, dacă nu cumva muream îngheţaţi mai înainte.

Inima Adarei bătea extrem de încet și rar, ceea ce mă îngrozea. Doar nu avea să moară într-un loc ca ăsta. Fir-ar să fie, nu aveam de gând să o las să moară aici și acum. Am dat din picioare în ritm constant, încercând să nu consum prea multă energie, dar ştiam că strădaniile mele erau probabil inutile.

-Haide, Adara! Revino-ți în fire!am urlat la trupul rece pe care îl purtam cu mine.

Mi-am controlat toată puterea și căldura corpului spre al ei, transmițându-i câtă căldură era nevoie să o mențină în viață. Sunetul gutural din vocea ei îmi dădea de înțeles că apa îi intrase în plămâni, apoi fu urmat de câteva runde de tuse. Cel puțin era în viață.

Și-a dezlipit corpul de al meu, iar eu mi-am simţit trupul copleşit de durere când m-am întins pe stâncile negre ale ţărmului pustiu şi îngheţat. Ajunsesem la mal, în cele din urmă, iar înotul într-un lac înghețat nu avea să fie unul din lucrurile pe care am să le fac înca o dată înainte să mor. Adara se prăbuși pe mal, tușind și încercând să tragă aer în piept.

-Hai, trebuie să ne mișcăm!i-am spus ridicând-o și sprijinind-o de mine.

Știam că abia își revenise, însă nu aveam timp de pierdut. Nu știam câți din cei de la cârciuma incendiată de mine rămăseseră în viață și de asemenea nu știam cu câți dușmani aveam de aface. Așa că cel mai plauzibil lucru era să găsesc un afurisit de adăpost.

La început, nu ne-am putut ţine pe picioare. Înaintam de-a buşilea, cu mici salturi, tremurând de frig şi încercând să ne facem membrele să ne dea ascultare. În cele din urmă, Adara a reuşit să se ridice. Am pornit spre vest, sau cel puţin aşa speram — luna îţi putea juca feste în nordul îndepărtat şi nu aveam busolă la noi să ma orientez. Era aproape întuneric şi puteam simți cum pe Adara o cuprinsese spaima. Nu am călătorit niciodată cu ea pe întuneric, deoarece noaptea ne pândesc mult prea multe pericole, însă acum era de-a dreptul îngrozită. Nu putea vorbi, căci îi simțeam corpul amorțit, dar cel puțin nu era înghețată cu totul.

Undeva în depărtare am zărit o tabără a vânătorilor de balene. În zona asta trebuiau să fie multe, căci la câțiva kilometri de unde se afla lacul, se întindea oceanul. Iar taberele de genul ar fi trebuit să fie numeroase în zona asta. Era pustie — taberele nu erau active decât primăvara — şi nu era decât un fel de colibă din oase, muşchi şi piei de animale. Dar adăpostul ne putea ajuta să supravieţuim acelei nopţi.

Uşa nu avea încuietoare şi aproape că ne-am prăbuşit peste ea.

Vânătorii de balene lăsaseră în vatră turbă şi vreascuri uscate. Am lasat-o pe Adara să se așeze pe blănurile de animal de pe podea în timp ce eu m-am așezat în fața vatrei și am format un bulgăre de foc pe care l-am aruncat peste vreascurile uscate. Focul a început să ardă puternic, deja oferindu-mi căldura mult așteptată. M-am întors când a auzit un foşnet în spatele meu şi aproape că am scăpat din mână băţul cu ajutorul căruia încercam să misc vreascurile si crengile in vatra.

-Ce faci? am strigat eu.

Am auzit-o pe Adara dezbrăcându-se.

-Ar trebui să fac ceva anume?

-Îmbracă-te la loc!

-N-am de gând să mor îngheţată numai ca așa îmi poruncești tu.

Am continuat să așez ramurile și crengile pe foc astfel să creez un foc de durată, în timp ce ea nu m-a luat în seamă şi şi-a dat jos restul hainelor, apoi am auzit-o cum s-a înfăşurat într-una din pieile soioase de ren îngrămădite lângă uşă. Într-un fel avea dreptate, nu puteam sta cu hainele ude pe noi, altfel riscam să răcim grav. 

De fiecare dată când se mişca, pielea de ren se dădea la o parte,astfel începuse să tremure sub blănuri, iar eu m-am apropiat tot mai mult de ea, dându-mi seama că era rănită la picior. Săgeata din picior se rupsese și îi rămăsese doar vârful de fier, ascuțit, înfipt în piele.

-Nu te mișca. Am să-l scot și o să te doară, am înștiințat-o eu.

-Ce încurajator...

A dat din cap în semn că înțelesese și își trase tot mai mult blănurile peste ea, în timp ce eu i-am cuprins vârful de săgeată între degete. Era mult prea adânc înfipt, și orice manevră aș fi încercat i-ar fi cauzat și mai mult rău. Mi-am transmis toată căldura din corp înspre vârful de săgeată pe care îl țineam cu trei degete. Căldura din mâna îl făcu să se înmoaie, într-atât încât să îl pot scoate rapid.

Scâncetul de durere al Adarei mă făcu să cred că nu aveam o mână ușoară și că nu eram bun să devin doctor. I-am șters cu mâneca sângele de pe picior apoi mi-am așezat palma peste rană. Căldura flăcărilor mă învălui și am lăsat-o să se impregneze în rana ei. Încercam să îi închid rana cu o arsură, în modul ăsta nu avea să îi mai curgă sânge, însă avea să se aleagă cu o cicatrice urâtaă

-Ești și vindecător?murmură ea.

-Vremurile disperate cer măsuri disperate.

Fuseseram la un pas să ne pierdem viaţa şi, dacă nu îi închideam rana, sigur avea să moară. Într-un final zona unde fusese afectată pielea se sudase la loc și cuprinse o culoare de roșu închis. Nu îi mai curgea sânge, însă zona încă era sensibilă și cu siguranță încă o durea.

-Atât am putut face, am murmurat în timp ce m-am ridicat în picioare.

Îmi dădeam seama că ar fi trebuit să mă întind lângă ea. Tremura toată sub blănuri, iar căldura focului nu îi era îndeajuns încât să o încălzească peste noapte. Soarele apusese, iar temperatura scădea. Făcea eforturi să nu-i clănţăne dinţii şi ştia că avea nevoie de căldura mea ca să treacă de noaptea aceea...

În cele din urmă, mi-am călcat pe inimă şi m-am apropiat de blănuri. Mi-am dat jos hainele ude de pe mine și m-am băgat sub straturile de blană, lângă ea. A tresărit sfioasă, simțind contactul cu pielea mea, și la fel și eu am tresărit știind că îi puteam simți atât de aproape corpul.