Drakor

Capitolul 7

Drakor

-Se pare că îmi fac un obicei din a te salva, prințesă!am spus înaintând înspre lac.

Flăcările negre se potoliseră, odată ce arseseră de viu cadavrul. Îi puteam simți groaza Adarei, întreg corpul ei tremura și îmi transmitea vibrații asemănătoare unor convulsii. Mirosul sângelui îl puteam simți de aici și mi-am dat seama că era rânită la picior și că deja pierduse o cantitate considerabilă din sânge. Fumul dinspre cadavru însă mă făcea să mă simt ciudat și aveam nevoie să plec naibii cât mai repede din locul ăsta. Venind vorba de asta, ce naiba făcea în mijlocul unui lac înghețat. Nu era momentul pentru patinaj pe gheață.

-Vino, Adara, nu mai este niciun pericol!am încercat eu să o îndrum.

Nu mă puteam duce și eu lângă ea pe gheață, căci nu știam cât de rezistentă putea fi. Deși suna tentant să o sperii puțin.

-Să o crezi tu!urlă ea.

Bun, la răspunsul ăsta nu mă așteptam. Aveam să îi dau vreo două obrăznicăturii ăleia regale. După toate câte am indurat, tot ea era aia nemulțumită. Aproape că mă scotea din sărite.

-Doar nu ai de gând să stai acolo și să aștepți să se topească gheața, nu?

Păru dezorientată și nesigură. Nu știa dacă ceea ce făcea era bine, însă știam că nu voia să se întoarcă la mine. Mă ura, iar mie îmi plăcea asta.

-Bine, ai zece secunde să vii aici, altfel am de gând să transform lacul ăsta, într-un lac cu flăcări!

-Nu ai face asta!urlă ea.

Chiar îmi forța mâna. Și nervii. Am oftat zgomotos, plictisit de tot acest tărăboi constant și am creat un bulgare de foc în mâna dreaptă și l-am aruncat undeva în partea dreaptă a lacului departe de ea, spărgându-se în mii de scântei și flăcări, făcând gheața să se destrame și să se topească.

Nu avusesem intenția de a o nimeri pe ea, ci doar voiam sa o sperii puțin, să îi dau un imbold. Prințesa fu cuprinsă de panică și groază, iar tremurul ei începuse să fie și mai accelerat. Îi puteam simți bătăile inimii atingând o viteză considerabilă. Am surâs văzând-o atât de neajutorată. Arăta ca un iepure în cușca unui leu.

-Cinci secunde rămase, am anunțat-o eu.

Adara nu mai stătu pe gânduri și o lua la goană pe gheața rămasă intactă înspre direcția mea. Mai întâi am simțit vibrația și apoi am auzit trosnetul și am știut că nu avea să se termine cu bine. La dracu'!

Gheața se sparse pe distanța rămasă între mal și ea, iar Adara căzu în apă. Mi-am scos pelerina și am sărit în apă după ea, în secunda doi.

Apa rece îmi săgetă corpul încă din primele secunde de contact, simțind cum îmi ataca fiecare centimetru, mușcând din piele. Amintiri negre îmi cutremurară mintea făcându-mă să nu mai gândesc lucid. Am încercat să le alung, însă cu atât deveneau tot mai tulburătoare. Întuneric, durere și teamă, toate astea puseseră stăpânire pe mine. Apa... în apă se afla el. Nu îl lăsa să te tragă la fund. Nu lăsa întunericul să se întoarcă împotriva ta. 

Am încercat să-mi mențin aerul în gura cât demult puteam, și m-am concentrat pe bătăile inimii Adarei. Mi-am eliminat cu greu gândurile tulburătoare din minte și am încercat să mă gândesc la o soluție. Nu o puteam vedea, însă o puteam simți, și o simțeam cum aluneca tot mai jos și tot mai rapid. Haide, Adara! Doar nu ai îndurat atâtea ca să mori înecată!

Era în zadar, oricât de repede aș fi înotat, nu o puteam prinde din urmă. O puteam simți încă vie și conștientă, însă nu pentru mult timp. O puteam simți cum dădea din mâini și din picioare, pentru a se opri, însă nu reușea. Am înaintat și mai repede înspre ea și am reușit să o prind de picior. Nu o prinsesem bine, căci eram trași amândoi în jos, iar încă o greutate în plus nu mă ajuta să ajung la suprafață.

Bătăile inimii ei se domoliseră mult prea rău, ceea ce mi spunea că nu mai avea mult aer. Rezistă, Adara! Rezistă!