Ce se ascunde după o mască?

Execuția

Încă meditam la ultimele întâmplări ce se petrecusera. Mă gândeam cum a început toată tărășenia asta. Și singurul vinovat pe care îl gaseam era Ender. El mi-a susținut examenul și m-a trecut deși nu l-am învins, tot el a adus bănuieli conducătorului pentru că stătea mereu pe capul meu, apoi pentru propria greșeală m-a împușcat. Foarte frumos! Nu mai el e devină. Dar, dacă o iei pe altă parte devine un erou. El m-a salvat din multe întâmplări care ar fi dus inevitabil la moarte.
Oh nu mai înțeleg nimic. Care e sopul lui cu privire la mine?
Toată lumea m-a tradat: familie, prieten, dar totuși el nu m-a părăsit, dar m-a împușcat.
Sincer nu mai văd rostul vieții. Dacă aș trăi, aș trăi in teama de a nu fi descoperită, iar dacă aș murii aș fi dată uitării. Intr-un fel am ajuns la concluzia ca îmi doresc să mor, deși cu câteva clipe în urmă îmi doream să traiesc.
Brusc, cineva intră.
-Hei, frumoaso! Îți faci somnul de frumusețe?
-Dacă ai venit sa-ti bați joc de mine, nu îți iese! Cara-te!
-Ști eu, n-as refuza un om care încearcă să te ajute!
-Serios, și cu ce mai putea ajuta mai precis?
-Poate să te salvez de la moarte!
-Te-ai gândit mult la asta? spun sarcastică
-Există o posibilitate să ieși cu viața de aici, dar trebuie să ma ascuți!
Parcă în sufletul meu se aprinse un beculet. Dorința de-a trăi s-a reaprins. Muream de nerăbdare sa-mi spună cum să ies de aici.
Acum îl priveam cu căldură și curiozitate. Vreau să trăiesc
Mă privise câteva clipe în ochi, iar apoi mă intreba:
-Îți dorești să trăiești?
-Da! am spus insufletită și bucuroasă.
-Serios?
-Da, chiar îmi doresc!
-Haha...în căzul ăsta ești chiar proastă! Cât de ușor poți fi manipulată! Nu există nicio cale de ieșire! Vizita mea și-a atins scopul!
Avea dreptate chiar își atinsese scopul. Mi-a reaprins dorința de-a trăi, iar in același timp mi-a ars orice speranță de-a trăi.
Am urlat cât m-au ținut plămânii. Era atât de dureros ca un cuțit ce se adâncește mai adânc în rană. El râdea cu poftă.
-Mâine vei fi executată! Și se răsuci închizând ușa celulei.
M-am întins pe pat și am adormit profund.
Am fost sculată de un soldat care avea arma ațintită asupra mea. Aveam ochii grei și deabea înțelegeam ce se întâmpla. Comfuză l-am întrebat:
-Cei cu tine aici? Încerc să dorm!
-E vorba despre execuția ta!
-Era programată pentru dimineață!
-Fetițo, e dimineață!
Ce!? Nu era de bine. Am dormit atât de mult, încât am pierdut cu desăvârșire noțiunea timpului. În ultimele clipe din viață mea, eu am dormit liniștită. Oh...Sofia ești catastrofală!
Soldatul m-a condus spre ieșire. Nu știam unde mă aflam. Ușile sau deschis lăsând lumina soarelui să-mi mângâie obrajii. Am privit împrejurările și mi-am dat seama că nu mă aflam pe Terra. Probabil eram pe Jupiter sau Saturn, una din ele. Eram foarte obosită și slăbită, iar înfățișarea mea devenise fontomatică. Am continuat să înaintez spre o mulțime de oameni. Veniseră să asiste la execuția mea. De ce le facea placere să vadă așa ceva? Poate că n-am să înțeleg niciodată explicația. Oamenii s-au dat la o parte la vederea mea. Mă priveau acuzator și plini de ură. Nu lipseau micile bisericuțe care şoşoteau cu membrii lor, iar apoi copilași care se ascundeau în spatele părinților lor și te priveau cu spaimă. Simțeam că nu pot îndura toate acestea. Nu eram un monstru!
Am depășit mulțimea de oameni, și am putut observa ceea ce mă aștepta. În orice caz nu o moarte ușoară.
Erau doi stâlpi verticali care aveau în jur de o sută patruzeci de metri. Între acești doi stâlpi se afla o bârnă orizontală ce făcea legatura între cei doi stâlpi.
Am continuat să merg spre locul de execuție. Am urcat o platformă și m-am lăsat legată de către soldați. Aveam mâinile întinse pe orizontală, iar picioarele apropiate. Mi-au legat picioarele în așa fel încât să nu fug. M-au săltat și m-au poziționat pe un pătrat aflat pe podeaua platformei. S-au asigurat că totul era în regulă, iar pătratul de sub mine a început să urce asemenea unui lift. Îmi era rău de înălțime, iar eu tot continuam să urc. Oamenii deveniseră ca niște furnicuțe curioase care priveau spre infinitul cer ce se întindea. Într-un final accensiunea mea s-a terminat. Ajunsesem în dreptul bârnei orinzonte. Încheieturile mi-au fost strânse în niște cătușe metalice, iar gâtul și talia au avut aceeași soartă.
Începuse sa-mi fie frig. La astfel de înălțime, e normal. Mi-am aruncat privirea spre spectatori.
A fost inevitabil sa nu-mi recunosc părinții care priveau totul foarte serioși. Nici măcar o lacrimă pentru mine, nimic doar o privire rece și sumbră. Fără sa-mi dau seama șiroaie de lacrimi au început să se prelingă pe obrajii mei, iar vântul le lua și le pierdea. Priveliștea parcă mă deprima și mai mult. Un deșert de culoare focului ce se întindea pe cât vezi cu ochii. Iar, în mijlocul acestui deșert se afla o clădire albă și gigantă ce ocupa câțiva kilometri.
Cerul avea o culoare plumburie care nu prevestea lucruri bune.
Vântul s-a întețit și îmi arunca în coace și in colo șuvițele blonde ce deveniseră aproape cenușii.
Privirea mi s-a mutat spre un grup de soldați care încercau să țină sub control doi deținuți. N-a fost greu să ghicesc: Ender și Nell. Chiar îmi doream sa-i revăd înaintea morții. Ender și-a ridicat privirea și m-a privit încrezător, iar eu am încercat să-i răspund printr-un mic surâs, dar nu mi-a ieșit prea bine.
Curând si-au facut apariția conducătorii clanurilor și Eric. Au format un semicerc în jurul platformei, iar unul dintre ei a înaintat. Nu era nimeni altul decât conducătorul clanului Alfa. Cu o voce serioasă și aspră ținu un discurs aberant care devia mult de la realitate. Apoi mi se adresă:
-Sofia Styor regreți vre-un lucru?
M-am uitat în direcția părinților mei și am spus sigură și mândră:
-Nu regret absolut nimic pentru că totul a fost drept!
-Câteva cuvinte de rămas bun?
-Da am! Ar fi multe de spus, dar totuși trebuie să mă executați deci nu aveți rabdare. Așa că voi fi scurtă: le mulțumesc părinților mei pentru grija pe care mi-au acordat-o și îmi pare rău că i-am dezamăgit, îi mulțumesc lui Nell și surorii ei, Jennifer care nu se mai afla printre noi, pentru grija acordată și nu în ultimul rând lui Six, care mereu mi-a salvat pielea și s-a dovedit un adevărat prieten chiar dacă unele acțiuni și gesturi pareau a fi pentru a mă lichida, dar faptele lui au dovedit cine era cu adevărat, nu ca alții. Și încă un lucru: lumea în care trăim e crudă și însetată după sânge asemenea conducătorilor. Poate veți înțelege în timp adevarul care vă va elibera!
-Dacă acestea au fost cuvintele tale de rămas bun, noi Îți spunem curaj!
Atunci am auzit zgomotul unei mașinării care se apropia. Nu m-am înșelat. Mașinăria s-a oprit la câțiva zeci de metri și a scos la iveală o lance lungă care urma să îmi penetreze corpul. Mai auzisem de asemenea execuții, unde o lance învăluită în flăcări era trimisă spre pieptul condamnatului, iar aceasta ajunsă în pieptul acestuia dădea foc întregului trup arzând ca o torță. Gândul la o astfel de moarte mi-a făcut pielea de găină și totuși așa era. Aveam aceeași soartă. Lancea a fost învăluită în flăcări, iar mașinăria fixa ținta. Eram neliniștită și nerăbdătoare. Toată acea așteptare era chinuitoare și apăsătoare. Conducatorul clanului Alfa a ridicat brațul, iar mașinăria aștepta ca el sa-l lase in jos pentru a lansa arma mortală. Am reîntâlnit privirea aspră și neînduplecată a conducătorului, iar brațul său se lasa în jos.
Gata, s-a zis cu mine! Am avut o viață minunată plină de aventură și suspans, dar mi-am dat seama ca în toată viața mea a lipsit ceva: Iubirea. Am simțit mereu acel gol lăuntric. Familia mi-a arătat iubire, dar aceasta a fost egală cu zero deoarece m-au trădat.
Brațul conducătorului urma să elibereze lancea, dar nu s-a întâmplat așa.
Am rămas uimită, cu adevărat uimită. Ender ținea încă ridicat brațul conducătorului ridicat. Nu înțelegem cum reușise acest lucru. Când m-am uitat mai atent am observat că își recuperase sabia, iar majoritatea soldaților se aflau inerți.
Canducatorul amuțise. Când si-a mai revenit a inganat ceva.
-Ce vrei?
-Nu e evident? Anulează execuția sau tu îi iei locul! spuse Ender poruncitor.
-S-o crezi tu! Defapt inclusiv tu vei avea aceeași soartă! spuse conducătorul cu dispreț.
Și un corp de soldați îl încercuira pe Ender cu armele ațintite aspra sa, iar conducătorul continuă:
-Și știu exact cum să scap de voi! Vă voi pune să vă duelați! Cine iese cu viață e liber!
A făcut un semn, iar cătușele mi-au eliberat mainile, mijlocul și gâtul. Apoi am început să cobor până am ajuns în fața conducătorului.
Mi-a înmânat o sabie și ne-au condus spre terenul confruntării. Oamenii s-au dar la o parte facandu-ne loc. S-au așezat în cerc pentru a urmări lupta asemenea unui coloseum.
Ender se afla în fața mea la o distanță considerabilă. I-am zărit unul dintre ochii săi verzi și am simțit că a văzut totul prin mine.
Conducătorul a ridicat brațul și a dat startul.
Ender se deplasă spre mine o viteza năucitoare, iar săbiile noastre se atinseseră. S-a dat in spate și a continuat valul de atacuri care erau din ce in ce mai obositoare pentru mine. Mi-am dat seama ca nu puteam continua așa. La următorul atac în afară de a para lovitura, mi-am făcut curaj și l-am înfruntat. A fost luat prin surprindere și s-a dat câțiva pași în spate, iar eu i-am urmat gestul.
Ne-am privit câteva momente, iar apoi am început amândoi să alergăm unu alee celălalt. Știam că am să pierd lupta pentru că Ender nu m-ar fi lăsat să câștig, dar măcar muream cu un respect de sine.
Ne-am apropiat din ce în ce mai mult. Eram fața în față. Am simțit cum sabia mea a penetrat ceva mult mai moale decât lama unei săbii. Mi-am ridicat privirea spre Ender, iar acesta își lipi buzele de ale mele sarutandu-ma tandru. Țineam strâns mânerul săbii și nu știam ce se întâmplase. Era oare doar un vis? Nup nu era!
Buzele noastre s-au despărțit când Ender se prăbuși intr-o baltă de sânge. Am rămas cu sabia pătată de sange în mână. Eram uimită.
Conducătorul a ridicat un braț și m-a declarat câștigătoare. Nu-mi păsa de câștig atât timp cât m-a costat viața unui prieten.
Am aruncat sabia și am îngenunchiat lângă Ender.
Cu lacrimi în ochii l-am întrebat:
-De ce ai făcut asta! Nu a fost cinstit!
-Dar, nici condamnarea ta la moarte n-a fost cinstită!
-Dar, de ce ai facut asta?
-După toate cuvintele acelea frumoase pe care le-ai spus despre mine, eu să stau cu mâinile în sân? Nu puteam, după ce ti-am cauzat atâtea probleme! Oricum eu îți mulțumesc pentru tot! Nu aș fi permis nimănui în afară de tine, să mă execute!
-Ender...
-Știi bine ce ai de făcut! Continuă planul pe care l-am întocmit!
-Dar, credeam că vom pune în aplicare împreună!
-Lucrurile i-au uneori o întorsătură total diferită!
-Îți promit că am să te salvez! spun eu înecată de lacrimi.
Ender își pierdu cunoștința, iar eu am rămas mult timp lângă el.
Eric se îndreptă spre mine și mă luă de lângă trupul lui Ender. Am început să dau cu pumnii și picioarele, dar niciun rezultat. M-a luat și m-a închis într-o cameră frumos mobilată.
M-am întins pe pat și am început să plâng. Deci asta însemna libertatea. Închisă intr-o cameră.
Cum aveam să pun în aplicare planul?
Aveam nevoie de Ender mai mult ca orice.