Ce se ascunde după o mască?

Victorie

Eric și Nell mă priveau cu fețele radiind de fericire. E adevărat că reușisem, dar eu simțeam un gol uriaș în interiorul meu.
Pentru a doua oară îl lichidasem pe cel mai bun prieten și persoana la care țineam cel mai mult. M-am ridicat de pe masa metalică, dar se pare că am făcut-o prea brusc pentru că un val de durere m-a cuprins. Uitasem că în timpul confruntării am fost rănită, iar rănile au fost cât se poate de reale. Eric și Nell m-au ajutat să mă ridic și m-au dus spre cel mai apropiat dormitor.
Trebuia să mă odihnesc, dar îmi era teamă, deoarece era posibil să mă trezesc în alt loc, în alt timp, în altă eră.
M-au întins pe pat, dar n-au plecat. Atât Eric cât și Nell s-au pus pe marginile patului și mă priveau atent. Cred că privirile lor erau prea atente asupra mea pentru că începusem să simt căldură în obraji.
Și atunci când te aștepți mai puțin Eric a întrerupt tăcerea.
-E timpul să te odihnești! Mâine avem de lucru!
-Ce va trebui să facem? Întreb curioasă ca întotdeauna.
-Un instructaj!
Și ca deobicei răspunse sec lăsându-ma pe mine să ghicesc ce vrea să spună, dar totuși el era mult mai explicit decât era Ender.
-Niște explicații în plus nu strică niciodată!
-Mă refeream la faptul că e bine să știi ce sa faci în situații de urgență!
-Care situații de urgență?
Mă ducea în extrema de a lua un clește și să-l trag de limbă.
-Sofia Styor pui prea multe întrebări!
-Iar tu nu-mi dai nicio explicație, asta cum mai e domnul deștept!
-Ajunge! spuse Nell vizibil iritată.
-Prea bine, mâine dimineață te prezinți în laborator.
Și plecă trântind ușa în urma lui.
-Ce idiot! spun eu în bărbie.
-O fi el idiot, dar îți vrea binele!
Am făcut ochii mari la Nell. Ceva se întâmpla de avea o părere așa bună despre Eric.
-Sigur! Te-ai gândit mult la asta domnișoară?
-Știi bine că vrea sa ajute!
-Nell, nu știu ce ti-a venit, dar Eric nu e pentru tine! E o persoană schimbătoare și vicleană care știe bine să exploateze slăbiciunile victimei!
-Dar, eu nu cred asta Sofia!
-De fiecare dată când am avut încredere în el am fost mai mult decât dezamăgită! Așa că am învăț să fiu precaută!
-Dar Ender? Ender te-a rănit mai mult decât oricine alt cineva, și totuși pentru tine e un sfânt oricare ar fi faptele lui!
Cuvintele ei m-au durut mult, dar în același timp m-a făcut să mă reanalizez. Poate avea dreptate. Ender se dusese, tot cea mai rămas din el e doar răul care l-a acaparat. Locul unde îl voi păstra va fi doar inima mea. Cred că e cel mai potrivit loc. De azi va trebui să reîncep o nouă viață fără amintirea lui, va fi o victorie împotriva trecutului. Voi fi victorioasă și în lupta cu mine însămi! Din această seară voi uita tot trecutul și voi privi în viitor!
-Ai dreptate, Nell! Oricât aș vrea nu-l pot aduce înapoi, dar nu pot stagna cu gândul ăsta! Va trebui să îmi înfrunt sentimentele și să trec peste! S-a terminat odată pentru totdeauna!
Nell a surâs și m-a strâns în brațe.
-E timpul să te odihnești!
Și plecă.
Discuția noastră m-a readus cu picioarele pe pământ. Poate exagerasem și începusem sa-l văd pe Ender ca un zeu, dar nu trebuia sa uit că o bună parte din viața lui a comis multe crime de neiertat cum ar fi moartea mamei mele. Adevărul e că exagerasem!
Toate aceste procese de conștiință m-au epuizat astfel am adormit.
********

Cred că a trecut ceva vreme decând nu am mai fost trezită de razele blânde ale soarelui, care se juca jucăuși pe fața mea palidă. În acele momente am simțit o pace interioară. Am surâs și m-am ridicat din pat.
Era destul de devreme și mă îndreptam spre laborator. Eric deja era acolo așteptându-ma.
-Ai întârziat! spuse vizibil deranjat.
Am preferat să-mi dau ochii peste cap și să oftez dramatic.
-În afară de faptul că am întârziat, mai ai ceva de comentat?
-Da!
-Ia să auzim! fac eu pe curioasa.
-Nu-mi place atitudinea ta, așa că dacă vrei să duci la capăt acest instructaj te-as sfătui să fi mai umilă!
-Alt ceva? spun eu plictisita.
-Atât! Pentru început vreau să mă însoțești pe Terra.
-Te-ai gândit mult la asta?
-Toată noaptea!
Și da trebuia să-l urmez din păcate. Ne îndreptam spre accensor, iar pașii noștri se auzeau cum călcau pământul prăfuit. Am intrat în camera accensorului și așteptam în tăcere debarcarea pe Terra. Când mă așteptam mai puțin Eric a întrerupt tăcerea, minune!
-Mă urăști?
Bine putea să continue tăcerea, nu mă supărăm.
-Ce ti-a venit omule? Întreb eu uimită. Chiar mă mirase.
-Doar răspunde la întrebare! și mă fixă cu privirea lui vicleană.
-Și dacă nu vreau!
-Sofia n-am chef de jocuri! Spune!
-Nu te urăsc, dar nici nu te iubesc sau mai bine zis sufăr!
-Mă minți! și pe chipul lui apăru o privire grotească.
Și mă lipi de peretele accensorului. Nu din nou!
-Trebuie sa-mi spui adevărul!
-Care adevăr deșteptule?
-Mă urăști! Ție teamă de mine, nici nu mă privești in ochi!
-Nu te urăsc, dar ce vrei mai exact?
-Chiar vreau? M-a întrebat nesigur.
-Da, ce vrei mai exact? Întreb nedumerită și iritată.
-Pe tine te vreau! și privirea lui deveni diabolică.
Trebuie să recunosc că răspunsul m-a șocat, dar am înlăturat acest gând și i-am înfruntat privirea.
-Niciodată n-o să ai parte de mine nici măcar în vise!
-Am realizat deja asta, dar de ce ai trecut mereu peste greșelile lui Ender? De ce? De ce nu poți să treci și peste ale mele la fel, de ce?
-Niciodată n-ai înțelege! Ești prea egoist și mândru pentru a înțelege!
-Spune-mi! Aș sta zile întregi până mai lămuri!
-Eric încetează! Ai spus că trebuia să faci un instructaj, dar dacă asta face parte din instructaj, eu abandonez!
El se lipi cu spatele de peretele metalic al accensorului și privi în gol.
-Fă ce vrei! Întotdeauna ai făcut-o, dar din ziua morții lui Ender am jurat că îți voi fi un sprijin și am să mă țin de promisiune!
Am făcut ochii mari și am tăcut.
Ajunsesem pe Terra.
Admosfera era încărcată, iar vântul făcea mici cercuri de praf ce se pierdeau în cele din urmă. Cerul era mai mult negru decât senin așa cum îl știam eu. Era ca și cum hidrogenul s-ar fi strâns deasupra cerului invadand atmosfera.
Era sinistră acum această planetă. Oamenii dispăruseră! Vedeai doar clădiri gri împânzite de soldați. Nimic alt ceva. Cine sunt cu adevărat oamenii? În orice caz niște ființe crude. Știam că oamenii sunt cruzi, dar nici cele mai însetate fiare nu pot fi atât de crude și însetate dupa sânge. Oamenii niciodată nu vor fi înțeleși de nimeni. O dată au fost perfecți fără defect, dar în timp au decăzut. Cuvântul omenie e doar o amintire a ceea ce trebuia să fim cu adevărat.
-Ce căutați aici mai exact?
Trezită din meditația prea amănunțită am observat din nou acel chip cunoscut. Eric se pozitionă în fața mea și își scoase sabia lată. Undeva pe o stâncă se afla o siluetă întunecată. Știam cine era, știam! Cu pași siguri, regulați și înceți se apropie de noi. Vântul se juca cu părul lui negru și prăfuit, iar când norul de praf se risipi se dovedi a fi el.
Acel tip invincibil și misterios. Părul lui erau lung până la fund îi acoperea fața și umerii lați.
-De ce răspunsul vostru întârzie? Spuse calm. Avea acel calm care te băga în toți sperieții.
Eric se încorda și se pregătea sa-l atace. L-am apucat de umeri și l-am oprit. L-ar fi omorât fara doar si poate, dar Eric eram încăpățânat și nu ma ascultă. Am fugit după el, m-am pus în fața sa. Trebuia sa-l opresc!
Tipul se amuza de încercarea mea de al oprii pe Eric.
-Lasa-l sa vina sau vrei să fi tu prima?
Eric se enerva și se zmuci din strânsoarea mea. Tipul zâmbi, iar Eric cu un strigăt de luptă se năpusti asupra lui.
Nu m-am putut abține să nu țip.
-Eric oprește-te!!!
Sabia lui Eric fusese parată de degetul adversarului său. Eric era uimit și își pierdu concentrarea. Atunci oponentul său cuprinse cu buricul degetului lama săbii și rosti două cuvinte.
În secunda a doua Eric zăcea într-o baltă de sânge. Apoi râsul isteric al tipului se auzea în acel peisaj macabru făcându-l și mai îngrozitor.
-Ce fraier! Și surâse satisfăcut.
Am alegat până la trupul lui Eric și i-am luat capul în poală.
-De ce nu mai ascultat idiotule? și lacrimi au început să curgă.
Eric surâse.
-Ce e așa amuzant?
Cu o voce scăzută spuse:
-Nimeni nu a mai plâns pentu mine, iar asta demonstrează că nu ma urăști. Pot muri fericit!
-Nu spune asta! O să te faci bine Îți promit!
-Eu spre deosebire de Ender îmi cunosc limitele! Tu ți le cunoști, Sofia?
-Eric...
-Fii puternică Sofia și luptă! Încă un lucru pe care presupun că acum va trebui sa-l mărturisesc: eu i-am dat ordine lui Ender să nu te rănească în timpul examenului, eu te-am căutat, eu te-am salvat din mâna Maestrului Controlului, eu te-am scăpat din mâna tatălui meu, eu am vegheat zi și noapte asupra ta, eu am ținut la tine și totuși eu sunt cel urât și considerat fără inimă!
Am rămas fără cuvinte. Pentru prima dată în viață îl credeam cu adevărat.
-Rămas bun pitico! Și își dădu ultima suflare având pe buze un zâmbet!
Când i-am auzit alintul am încremenit. Acel alint îmi suna așa cunoscut și nu știam de unde vine. Era ceva din trecutul meu pe care nici astăzi nu-l și știu și nu pot să mi-l reamintesc.
Am auzit pașii tipului apropiindu-se de mine. Știam ca urma să sfârșesc ca și Eric dacă mă aruncăm în toiul luptei. Tipul era un adversar foarte puternic. Din câte îmi amintesc, era mai puternic chiar și decât Willhem!
Era înalt, lat în umeri și mai nimic uman în el.
-În locul tău nu aș sta și aș privi ceva lipsit de viață! spuse el pe un ton batjocoritor.
-Și după părerea ta, ce ar trebui să fac? Dacă aș fugi, mai prinde pentru că e destul de ușor sa-mi dau seama că ești mult mai rapid ca mine, dacă te-as ataca aș avea aceeași soartă ca și el, atunci ce ar trebui să fac în afară de a sta?
-Impresionat!