Ce se ascunde după o mască?

Chinuri

Ca deobicei acel piuit era prezent, ceea ce ma scotea din sărite. Eram conștientă că de data asta totul urma să fie mult mai complicat. Nu știam la ce să mă aștept.
Peisajul era schimbat față de celălalte dăți. Acum totul era colorat în roșu închis, iar câteva dungi negre decorau peisajul.
Zgomotul pașilor mei se propaga în întregul abis fără sfârșit.
Eram foarte agitată, iar bătăile inimi mi le puteam auzi foarte clar. După un timp, bătăile altei persoane se contopiră cu ale mele. Undeva prin acest abis mai era o persoană pe care nu o puteam indentifica.
Nu eram o persoană prea răbdătoare așa că răbdarea mea eram pusă la mare încercare.
După mai multe minute de așteptare, ajunsesem la limită. Nu mai puteam aștepta,eram prea mult! Așa că mi-am umplut plămâni cu aer și am urlat cât m-au ținut plămânii.
-Oricine ai fi, n-am timp de jocuri prostești! Hotărăște-te odată!
Ocoul a făcut ca în întregul abis să se audă vocea mea. După un timp un chicot se auzi.
-Măi, măi, măi se pare că nu te-ai schimbat de loc!
Am făcut ochii mari la auzul acestor cuvinte. Aceeași voce groasă și gravă, același mod de a gândi, același chicot! Testul acesta era mai mult decât o simplă decizie, era o adevărată încercare, pe care eu nu puteam s-o îndur!
Atunci din întuneric răsări silueta lui!
Era la fel de înalt, la fel de hotărât și avea aceeași privire pătrunzătoare.
Își duse mâna la spate și își scoase legendara sabie lungă și îngustă.
Deci după cum mă așteptam, trebuia să lupt cu el, dar nici în ruptul capului nu doream să fac asta. Așa că m-am ghemuit și mi-am ascuns fața între genunchi. El se năpusti asupra mea cu un zâmbet care îmi crea fiori pe șina spinării. Știam că nimic din toate ăstea nu erau reale, dar vinovăția mă făcea ca totul să fie mai mult decât real!
S-a oprit în fața mea cu sabia îndreptată spre mine.
-Luptă! spuse el printre dinți.
Nu l-am băgat în seamă pentru că el era genul de om care câștiga în toate.
A scrâșnit din dinți și mi-am spus același lucru, dar eu am fost la fel de nepăsătoare. Răbdarea lui ajunsese la limită așa că mă împinse cu putere, iar eu m-am lăsat purtată ca un fulg.
S-a apropiat din nou de mine și mă apucă cu putere de brațul pe care tocmai aterizasem făcându-ma să scrâșnesc de durere.
-Luptă!
M-am uitat în ochii lui verzi, dar nu am putut găsi același om pe care îl cunoscusem.
-Luptă, nu ma pune la încercare! spuse el pe un ton amenințător.
-Eu n-am să lupt cu tine!
El mârâi nervos și-mi spuse același lucru.
-Ce nu înțelegi? Chiar dacă mă vei omorâ, eu tot nu voi lupta! Sunt conștientă că nu ești real, dar eu pur și simplu nu pot!
-Scutește-ma! Părinții tăi ai murit pentru ceea ce e cu adevărat important și valoros, dar tu, tu nu ești în stare sa-ti porți propria povară. Cum vrei să salvezi un întreg popor când nici măcar nu te poți lupta cu tine însăți?
-Poate ai dreptate! Poate nu eu sunt cea în măsură să conduc acest popor și sa-l salvez, totul a fost doar un joc pe care am crezut ca-l pot câștiga, dar mi-am dat seama că încă de la început eram sortită eșecului și pierzaniei!
-Ești o laşă! Nu înțeleg de ce atâta timp am crezut în tine! Se pare că am făcut cea mai mare greșeală!
Cuvintele lui au durut atât de tare încât sufletul meu se scălda în lacrimi sângerii.
Își ridică sabia și și-o îndreptă spre pieptul meu. Preferam să mă omoare decât să lupt cu el!
-Asta e singura ta șansă! Luptă sau mori!
-Cred că răspunsul meu a fost evident încă de la început!
El mârâi și își adânci sabia în pieptul meu făcându-ma să scrâșnesc de durere. Privirea mea se întâlni cu a lui, dar ochii lui erau atât de reci!
Își scoase sabia rapid din trupul meu dându-mi un nou văl de durere. Apoi mă împinse la câțiva pași de el.
-Acum va trebui să te omor!
Am încuviințat așteptând ca sabia lui sa-mi penetreze trupul.
-Dar să nu crezi că după ce te voi omorâ, voi merge să-i ajut pe ceilalți în bătălia cu Willhem!
-Ce vrei să spui?
-Tu mai omorât acum ceva timp, iar în același ai omorât și singura părticică umană care mai rămăsese în mine. Odată ce îmi voi recupera libertatea omorându-te pe tine, nimeni și nimic nu mă va oprii în a distruge totul în calea mea!
Am rămas uimită, iar sentimentul de vinovăție creștea tot mai mult în mine, dar nu puteam sa-l las să facă așa ceva!
-Nu poți face asta! Nu te reprezintă pe tine!
-Serios? De ce tuturor le era teamă de o confruntare cu mine? -Pentru că erai puternic și nimeni nu ti-ar fi rezistat!
-Adevărat, dar mai există un motiv! Dacă îți aduci aminte de confruntarea mea cu Willhem Îți poți da seama că defapt Willhem a evitat o astfel de confruntare, nu din cauza faptului că îmi era inferior!
-Atunci care a fost motivul?
-Ei bine, spre deosebire de ceilalți, corpul meu a fost împărțit în așa zisele ,,camere" care aveau datoria de a ține un echilibru între puterea mea și mintea mea! Odată ce aceste camere erau distruse, puterea m-ar fi orbit complet pierzându-mi rațiunea și devenind o mașină de luptă. Datorită ție eu cele două camere au fost distruse!
-Ce vrei sa spui?
-Atunci când o persoană urma să îmi ia viața, corpul meu avea să distrugă cele două camere asigurându-mi supraviețuirea, dar astfel urma să fiu condus doar după setea de putere și egoism! Și datorită ție eu am evoluat în ceva mult mai încântător!
-Ender cine ești tu?
-În orice caz nu aceeași persoană pe care ai cunoscută sub această denumire! Acum chiar trebuie să te lichidez pentru am dobândi libertatea!
-De ce libertatea ta e legată de mine?
-Tu ești singura persoană care mă face să mai simt ceva uman, de aceea va trebui să scap de tine pentru ca puterea mea să fie deplină!
Eram șocată, dar dorința de al înfrânge creștea cu fiecare explicație pe care o dădea. Dacă m-ar fi omorât ar fi devenit ceva mult mai fatal decât Willhem, iar astfel nimeni și nimic nu l-ar fi înfrânt. Eu eram cea în măsură!
M-am adunat și m-am concentrat la ceea ce aveam de făcut. Ender înaintă spre mine cu sabia pregătită pentru a mă lichida.
Sabia lui era deasupra capului meu și își luă un ultim avânt care m-ar fi lăsat inertă, dar spre surprinderea lui atacul i-a fost parat de cele două săbii pe care le țineam. Pe fața lui se citea uimirea și ura pe care le simțea în momentul acesta. Mi-am continuat mișcarea împingându-l câțiva pași. Rana din piept mă durea îngrozitor, dar nu aveam de gând s-o bag în seamă.
Mă privi pe sub ochi și se năpusti asupra mea cu o viteză fulgeratoarea. Singurul lucru de care am fost capabila, a fost să mă dau la o parte din calea lui. Având în vederea starea mea critică, nu aș fi putut face față atacului.
Dar situația nu-mi surâdea de loc, deoarece acesta îmi citi încă de la început mișcare. Astfel în mijlocul atacului se întoarse spre mine, iar lama săbii sale lungi îmi tăiară câteva șuvițe de păr.
Era cert că această luptă nu era o glumă, era ceva foarte serios, iar eu trebuia să câștig lăsând la o parte sentimentele de vinovăție.
-Ești prea înceată! Cum vrei să mă înfrângi când deabia te ți pe picioare?
Am preferat să nu răspund și să inițiez un nou atac. Un singur lucru știam că nu-i pria lui Ender: nu-i placea să alerge după adversarul său! Tocmai asta urma să fac!
Mi-am pus cele două săbii la spate și m-am îndreptat fix spre el. Ender își lua poziția de apărare așteptând ca sabile noastre să se ciocnească, dar se pare că de data asta nu-mi citi mișcarea. Am trecut ca vântul pe lângă el mergând într-o direcție cu totul diferită. Pe fața sa se citea mirarea și neștiința. Rana mea crease o mulțime de dâre roșiatice ce mă urmau. Durerea mă făcea să merg mai departe și să termin ce am început.
Așa cum mi-am dorit, Ender intră în jocul meu de-a prinselea. Se pare că uitase de ultima noastră confruntare. Îi auzeam pași nervoși ce se propagau în întregul neant. Începuse să mă prindă din urmă, fix ce-mi dorisem! Era din ce în ce mai rapid, iar câțiva pași ne separau. Brusc, m-am întors și mi-am îndreptat sabia spre pieptul lui. Pe parcursul micului nostru joc, Ender a fost concentrat în a mă prinde din urmă încercând să alerge mult mai repede. Eram conștientă că era mult mai rapid, dar datorită faptului că aceasta prinsese viteză, îi era imposibil să se oprească la timp. Astfel sabia mea îi penetră pieptul. Impactul a fost unul puternic datorită vitezei lui Ender. A trebuit să dau drumul mânerului săbii, care rămăsese adânc înfiptă în pieptul lui Ender. Acesta își mai continuă fuga încă câțiva pași, apoi se prăbuși în genunchi. Nici eu nu eram prea departe așa că genunchi îmi cedaseră și m-am prăbușit. Se auzea doar respirația precipitată a lui Ender. Se întoarse spre mine și mă privi cu o privire plină de ură. Își puse mâinile pe sabia înfiptă în pieptul său și o zmulse din piept. Această mișcare îi adusera câteva dungi roși ce se prelingeau din nările și gura acestuia. Se ridică în picioare,iar culoarea ochilor i se schimbara. Își șterse cu dezgust firisoarele de sânge de la gură și de nas și înainta spre mine. Era atât de nervos încât doar din priviri observam ce avea să se întâmple cu mine.
-Tu...tu...tu niciodată n-ai să mă învingi pe mine! Eu sunt începutul și sfârșitul!
Venele de gât i se dilatară,iar acesta se îndreptă fulgerator spre mine.
Își puse la baza gâtului meu sabia și rosti ultimele cuvinte:
-S-a terminat!!!

***********

-Eric, crezi că a fost cea mai bună decizie?
-Nu știu, Nell! Totul depinde de Sofia. Dacă va reuși, vom fi pregătiți să-l înfrângem pe tatăl meu, dar dacă va da greș, totul e pierdut!
-Dar dacă naniții îi vor pune o încercare prea grea pentru ea?
-Din același motiv mă tem și eu! Naniții sunt niște celule complexe capabile să reînvie o persoană din memoria utilizatorului.
-Crezi cumva că....
-Da cred și tocmai așa s-a întâmplat: naniții l-au readus pe Ender în imaginația lui Sofia!
-Atât tu cât și eu știm că nu va mișca nici măcar un deget!
-Știu asta, dar odată ce-si va da seama că acel Ender e un fals, va găsi forța de al înfrunta și dacă nu-si va da seama va trebui să se gândească cine e mai important!
-Eric fi realist! Pentru ea e o traumă tot ce a trăit până acum, în mod sigur nu ar alege să lupte cu Ender chiar dacă e doar ceva imaginar!
-Starea ei spune alt ceva! Iar acesta îi îndreptă atenția lui Nell spre trupul lungit pe masa metalică.
Sofia era inconștientă luptând în interiorul ei cu cineva care nici măcar nu era real,dar pentru ea totul era mai mult decât real. Deși lupta avea loc doar în imaginația ei, rănile suferite pe parcursul luptei erau prezente. Astfel Nell a fost nevoită sa-i îngrijească rănile în special cea de la piept.
Spre surprinderea lor, Sofia acceptase realitatea și continua să lupte cu un Ender imaginar care ar fi scos-o fără doar și poate din joc.
În laborator era multa tensiune! Toată lumea era curioasă dacă Sofia va reuși.
În timp ce lumea era în așteptarea, Sofia lupta din greu!

************

Auzisem foarte clar cuvintele lui Ender. Vedeam cum sabia lui se îndreptă cu viteză spre gâtul meu, dar nu mă puteam mișca. Eram blocată!
Mi se părea că sabia lui se îndreaptă cu încetinitorul. Nu voiam să mor! Trebuia făcut ceva, dar ce? Nu puteam să mă mișc, nu puteam face nimic!
Dar după un timp mi-am dat seama de ceva: în prima parte a luptei eram hotărâtă să nu lupt, iar acest lucru l-a făcut pe Ender mai puternic, în schimb în a doua parte a luptei eu mi-am dorit să lupt, iar treptat Ender devenise mai slab.
Asta era! Totul avea legătură cu mintea mea! Tot ce trebuia era sa-mi doresc cu adevărat sa-l infrang pe Ender lăsând la o parte trecutul. M-am gândit la toate momentele în care îl urâsem, iar eu începem să mă pot mișca. Curând inima mea se umplu de se fericire și îmi strafulgeră prin minte un ultim gând:,,vreau sa-l înving pe Ender indiferent de consecințe"
În acel moment am putut sa mă mișc dându-ma la o parte la momentul potrivit.
Am luat sabia care îmi mai rămăsese de la ultimul atac și am pus-o la baza gâtului lui Ender.
Acesta mă privi uimit și cu gura deschisă.
-S-a terminat Ender Fray!
Sabia mea i-a pătruns baza gâtului, iar el dispăru ca un nor de praf.
O voce se auzi de nicăieri și spuse:
-Felicitări! Ai reușit să controlezi întreagă rețea de naniți!
În momentul acela nu am mai fost conștientă de nimic. Cert era ca reușisem!
Dar cum urma să controlez așa ceva fără să ajung asemenea lui Ender sau Willhem?