Ce se ascunde după o mască?

Maestrul Controlului

În noaptea aceea ne-am împărțit pe două fronturi. Eric și câțiva soldați din clanul Kalypso urmau să recupereze cheile, iar eu și Nell urma să găsim Maestrul Controlului.
În dimineața următoare fiecare știa ce avea de făcut. Eu si Nell ne-am îndreptat apre accensor. Am tastat planeta Pluto și așteptam în liniște să ajungem la destinație, dar cum eu am gura mare și nu mă pot abține am întrerupt liniștea.
-Cum de Six era în viață? Și cum tu ești liberă?
-Simplu! După ce Six a rămas inconștient, Eric a dat ordin ca eu să-i îngrijesc rănile și asta am și făcut. După un timp Six și-a venit în simțuri neînțelegând nce s-a întâmplat. I-am făcut o mică prezentare a lucrurilor, iar acesta a încuviințat bucuros că n-ai pățit nimic. Apoi niște soldați ne-au condus spre accensor ducându-ne pe planeta pe care tocmai am părăsit-o, dar Six s-a reîntors conștient că nu puteai singură să faci față tuturor evenimentelor ce ar fi urmat. Asta e tot!
-Și n-ai nicio idee ce l-a făcut pe Six să o i-a razna?
-Nu, habar nu am!
Am încuviințat, iar ușile accensorului se deschiseră poftindu-ne pe planeta rece și înghețată. Era mai frig ca la polul Nord. Nell se afla în fața mea înaintând spre clădirea ce se zărea în acea pustietate înghețată. O urmam cu dinți clantanind. La intrare în bază se aflau doi soldați. Nell înainta spre unu dintre soldați atacându-l pe la spate, iar eu i-am urmat exemplul. De la Eric aflasem codul de acces pe care l-am introdus. Ușile se deschiseră poftindu-ne în interiorul bazei. Interiorul era pustiu la fel ca și planeta. După indicațiile lui Eric încăperea unde se afla Maestrul Controlului, era tocmai la capatul clădirii. În fața noastră se întindea un coridor lung luminat până la un anumit punct. Eu și Nell am pășit până la locul în care lumina reflectată de neoane pâlpâia. Am mai făcut câțiva pași, iar apoi a urmat întuneric!
Nu vedeam absolut nimic. Era ca și cum eram pierdută într-un neant întunecat și fără vreo cale de ieșire.
La un momendat am simțit o mână ce-mi mângâia spatele. Am tresărit speriată, dar apoi am auzit glasul lui Nell. Ne-am strâns de mână și pipăiam zidurile încercând să găsim o fărâmă de lumină. Am tot continuat mersul nostru orb până ce o lumină minuscula își făcu apariția. Am continuat să ne îndreptam spre acea lumină care devenea din ce în ce mai puternică. Lumina provenea dintr-o cameră. N-am stat pe gânduri și am intrat în acea cameră. Interiorul era plin de tehnologie. Existau o grămadă de computere prăfuite și alte aparaturi. Locul părea părăsit. Pe birouri se aflau harti vechi pătate, căni răsturnate, scaune răvășite. Locul arăta sinistru. Dincolo de tot acest deranj se afla o poartă imensă ce avea în mijloc un sistem se securitate, dar cred că m-am exprimat greșit când am spus că semăna cu o poartă, de fapt acea poartă era un sigiliu. Am înaintat spre acel sigiliu care ținea ascuns ceea ce ne interesa pe noi. Când să accesăm sistemul de securitate se auzi o voce. Încăperea era slab luminată de o lumină roșiatică așa că nu puteam să observ foarte bine lucrurile din jur.
-A-ti greșit locul! Îmi pare rău!
Nell curioasă întreba:
-Cine ești?
-Maestrul Controlului!
Am făcut ochii mari de uimire. Am crezut că Maestrul Controlului era o celulă robotizată în niciun caz o persoană! Începe să fie din ce în ce mai interesant.
În lumina roșiatică am observat o siluetă ce se apropia tot mai mult.
-Știi Sofia, sunt lucruri pe care n-ai reușit să le afli și să le aprofundezi suficient!
-Nu știu cine ești, nu știu cum de-mi știi numele, dar ce e defapt Maestrul Controlului?
-Mă știi foarte bine! Iar răspunsul la întrebarea ta va veni curând!
Făcu câțiva pași, iar lumina roșiatică îi lumină chipul.
Ender!
-Eu sunt dupa cum ti-am spus Maestrul Controlului!
Am înghițit în sec. Nu, nu mai înțeleg nimic! Pe bune acum!
-Stai, stai, stai tu ești...
-Da ce e așa greu? De fapt n-a existat niciodată un război, ci o explozie! În urma exploziei doar acest teritoriu a rămas neafectat.
-Stai o secundă, cine a provocat explozia?
-Într-un timp a existat un laborator unde se studiau naniții. Era un proiect ce lua amploare și care aducea mari speranțe, dar totul până într-o zi. Totul a fost perfect până ce o mică neatenție a creat o explozie! Părinții mei pentru a mă salva m-au închis într-o astfel de celulă. După un timp am fost găsit de tatăl lui Eric care m-a exploatat. Din cauza nanitilor ce se afla în mine, în scurt timp o parte din amintiri se duce.
-Ce vrei să spui? Intreb uimită.
-Adică nu-mi amintesc cine erau părinții mei, ce s-a întâmplat după ce Willhem m-a găsit sau cine ești tu!
-Dar, adineauri mi-ai rostit numele!
-Îmi amintesc doar cum te cheamă, dar nu și cine ești!
-Păi...eu sunt...! N-am apucat să termin propoziția pentru că ochii lui Ender se luminară într-o lumina orbitoare. Apoi tot corpul îi era străbătut de niște linii albastre ce asemenea ochiilor sclipeau. Apoi o voce începu să vorbească în locul lui Ender. Era ca și cum cineva se folosea de trupul lui pentru aș îndeplini scopurile.
Se apropie de noi tot mai mult, iar mâna lui s-a se transformă într-o sabie.
Wow....nu credeam în chesti paranormale!
Eu și Nell n-am mai stat pe gânduri și am luat-o la sănătoasa. Să fi fost nebună să stau să mă lupt cu o astfel de mașinărie de luptă!
Oricât de greu îmi e trebuie să accept realitatea: Ender nu mai există! S-a dus! A rămas doar trupul lui care e doar o mașină de luptă în mână cui nu trebuie. N-am mai ținut cont de întuneric am continuat să alergăm fără o țintă anume. El era rapid și în câteva secunde ne ajunse. A încercat să ne atace cu brațul sau care acum era o sabie. N-a reușit să ne atingă pe nici una, dar nu s-a descurajat. Mâinile lui se transformara în doi pumni giganți făcuți din fier și strabatuti de niște lini albastre. De data asta n-am mai avut atât de mult noroc! Unul dintre pumnii să-i m-au lipit de un perete. Tot aerul ndin plămâni mă părăsi lăsându-mă fără suflare. Vederea mi se încețoșă, iar capul mă durea îngrozitor paralizandu-mi corpul.
Eram la mila lui!
Își lipi unul dintre pumnii de abdomenul meu. Pumnul lui era atat de mare încât îmi putea cuprinde întregul trunchi.
Își încleștă celălalt pumn pregătit să mă facă afiș pentru perete. Își luă avânt, iar pumnul lui se îndreptă fulgerator spre mine. Am închis ochii așteptând să devin piftie, dar așteptarea era chinuitoare așa că am deschis ochii. În fața mea se afla pumnul lui care nu se clintea. M-am uitat în ochii acestuia care în loc să fie luminați de acea lumină albastră, erau într-o continuă luptă între acapararea completă a controlului.
Ender se lupta cu el însuși!
Eram conștientă că oricât ar fi încercat nu ar fi reușit! Era prea mult pentru el. Îmi dădu drumul, și începu să se miște frenetic. Se împleticea,urla, se lovea singur, se autodistrugea singur!
Linile albastre cei străbătea corpul au început să pâlpâie, iar unele dintre ele se stingeau. Nell m-a luat de mână și începu să alerge. M-am smuls din strânsoare sa și m-am oprit din alegat. Ea s-a întors și m-a privit contrariată.
-Ce mai aștepți? Nu vom putea sa-l aducem înapoi! Ce nu înțelegi e pierdut pentru totdeauna!
Cuvintele ei au trecut pe langa mine ranindu-ma atat de tare. Ender lovea tot ce prindea, iar clădirea începea să se surpe. Urletele lui de disperare mă raneau. Nu puteam să-l las acolo! M-am întors spre Nell și i-am spus:
-Du-te! Voi rămâne aici!
A încuviințat și a luat-o la goană. Rămăsesem doar eu și Ender. De geaba încercam eu sa-l opresc din lupta sa continuă. Cred că îl cam enervasem pentru că brațul său se transformase într-o sabie ce-mi penetră pieptul. Cu un ultim efort mi-am ridicat privirea și l-am privit drept în ochi. Nu credeam că voi spune vreodată asta, dar îmi era dor de acei ochi verzi și pătrunzători.
Ender!
Deși mă durea tot corpul m-am încordat și mi-am dat mână după gâtul lui Ender și l-am tras spre mine. Mi-am lipit buzele de ale sale într-o ultimă sărutare dulce. Când mi-am deschis ochii am văzut din nou acel verde pătrunzător care îl avea doar ea, dar asta a fost ultimul lucru pe care l-am văzut!