Ce se ascunde după o mască?

Răspunsul

M-am trezit într-un loc total diferit față de cel pe care mi-l aminteam eu. În jurul meu se aflau atât de multe persoane agitate care se plimbau de colo colo. Unde eram?
Ei răspunsul la întrebare a venit când lângă mine a apărut Nell. S-a pus pe marginea așa zisului pat făcut din pături suprapuse, și mă privi drept în ochii. Hmm...avea ceva important să-mi spună, iar locul nu era potrivit. Am încuviințat dându-i de înțeles că m-am prins și am încercat să mă ridic, dar mi-a fost imposibil. O durere puternică îmi cuprinse abdomenul în așa fel încât rămăsesem fără suflu. Off...uitasem de rana cu, care ma alesesem din cauza încăpățânării mele. Am fost nevoită să mă reîntorc la starea mea letargică. Deși nu-mi plăcea să stau de geaba, se pare că asta era singura mea opțiune în a mă întoarce pe front. Eram destul de plictisita și în același timp curioasă. Așa că am început să pun întrebări.
-Deci să începem cu începutul: unde mă aflu mai exact?
-Pe Terra! spuse sec Nell.
-Ce?! Tu vorbești serios? Cum de am ajuns tocmai pe Terra?
-Simplu! Celălalte planete nu aveau medicația corespunzătoare rănii tale, iar celălalte planete ne erau dușmane! Așa că cea mai buna soluție a fost Terra!
-Hmm...ce s-a întâmplat cu echipa lui Eric?
-Despre asta voiam să vorbim, dar nu e locul potrivit! Singurul lucru care ți-l pot spune este că au descoperit ceva foarte interesant!
-Măcar ei au vești bune spre deosebire de noi!
-De fapt noi avem vești oribile!
-Adică? între alarmată.
-Willhem l-a prins pe Ender!
-Ce? Stai eu nu înțeleg ce se întâmpla! Nu-mi spune că și de data asta am fost inconștientă câteva luni bune!
-De fapt asta e problema! De data asta ai fost inconștientă șase luni!
Am făcut ochii mari cât cepele nevenindu-mi să cred cât timp zăcusem.
-Știu că ai multe întrebări, dar răbdarea e cea mai sigură sursă!
Am încuviințat și m-am făcut comodă. Era îngrozitor să aștepți! Uram acest lucru pentru că doream sa aflu și eram o fire curioasă. Curând un somn dulce mă cuprinse pierzând contactul cu realitatea.
*********
Când m-am trezit eram într-un alt loc. Mereu mi se întâmplă asta! Nu-mi plăcea de nicio culoare să fiu mutată ca un pion. O siluetă se apropie de mine și își puse mâna pe fruntea mea.
Era mama!
Ce ușurare! Avea niște ochii blânzi ce mă priveau cu multă dragoste. Îmi dă-du la o parte câteva șuvițe rebele și-mi sărută fruntea rece. Singurul lucru pe care mi l-a spus a fost:
-Știu că ai multe întrebări, dar alcineva Îți va răspunde la ele!
În tocul ușii stătea Eric.
El mai lipsea!
Mama se ridică și plecă lăsându-mă împreună cu Eric. Nu-mi placea de loc situația în care eram pusă. El se așeză pe marginea patului și își trecu leneș mâna peste fruntea mea.
-Cum te mai simți?
-Am crezut că ai venit să-mi dai explicații, nu consolare! spun eu ironic.
-Nu știu de ce ai atitudinea asta față de mine, dar nu sunt o mașină de informații!
-Treci la subiect sau vei regreta fiecare secundă irosită aiurea!
-Bine, doar cu o condiție!
-Mă mai și santajezi? Ieși acum!!! Numai am nevoie de nicio explicație!
-Ești sigură? De fapt toate informațiile erau legate de Ender!
Ups....m-a prins! Offff.....pentru subiectul ăsta am o slăbiciune!
-Zi mai repede! Negociem după!
-Să începem cu începutul! În primul rând, eu am fost cel care te-am salvat din mâinile lui....
-Și o să-mi scoți toată viața ochii cu asta? spun eu sarcastică.
-Ultimul avertisment: dacă mă mai întrerupi adio știri despre Ender!
Bine a castigat!
-Așa unde rămăsesem? A da mi-a amintit! După ce te-am salvat din mâinile lui Ender, tatăl meu a trimis un corp de soldați care cu nu foarte multa forță l-au pus cu botul pe labe. Un alt lucru interesant pe care l-am descoperit e că: acele chei pentru care mai trimis, aveau un alt rol în afară de deschiderea scutului ce se află în jurul orașului.
-Ce vrei să spui? spun eu făcând ochii mari.
-Ceea ce vreau să spun este că, acele chei pot deschide sigiliu pe care l-ai găsit când căutai Maestrul Controlului care, era defapt Ender. În acel sigiliu se află Alfa!
-Stai, stai, stai! Cine e Alfa?
-Maestrul Controlului în realitate se numește Omega! Există două celule create pentru a deține controlul: Alfa și Omega. Una dintre ele se află în trupul lui Ender, iar cealaltă este închisă în sigiliu.
-Și care e treaba cu celulele astea?
-Problema e că tatăl meu vrea să deschidă sigiliu și să controleze celula Alfa care este echivalentul lui Omega! Adică vrea să-l distrugă pe Ender sau mai bine zis pe Omega și să dețină controlul absolut peste toate planetele!
Eram bulversată de toate informațiile noi ce mi-au fost spuse.
-Unde e Ender?
-Din păcate tatăl meu l-a capturat cu scopul de a face experimente pe el!
-Situația nu ne surâde de loc! Trebuie să-l recuperăm, dar cum?
-E imposibil! Naniții din corpul lui sunt instabili,iar memoria lui e goală fiind ocupată doar de Omega! Gândurile și acțiunile lui sunt controlate doar de acea celulă!
-Dar, tatăl tău poate controla astfel de celule?
-Deasta l-a luat pe Ender pentru experimente! Pentru a deține controlul celulei Alfa trebuie să știe la ce să se aștepte!
Situația era critică! Văzusem cu ochii mei ce poate face o astfel de celulă și câtă putere distructivă deține, iar o astfel de celulă în mâinile lui Willhem înseamnă haos!
Eric se ridică de pe pat și înainta spre ieșire.
-Unde te duci?
-La întrunirea clanului Kalypso! Vii?
N-am stat pe gânduri și m-am dat jos din pat prinzându-l pe Eric din urmă. Cu ocazia asta am văzut unde mă aflam și se pare că avusesem dreptate. Eram în clădirea centrului de comandă al clanului Kalypso. Era singura planetă unde existau culori și animale. Eric m-a condus într-o sală spațioasă care avea pereții din marmură împodobiți cu câteva mozaicuri viu colorate. În mijlocul sălii se afla o masă rotundă care avea de jur împrejur șase scaune din lemn masiv. Eric mi-a făcut semn să mă așez pe unul dintre scaunele aflate la perete. I-am urmat îndemnul și amândoi ne- am așezat. Dintr-o încăpere alăturată și-au făcut apariția trei femei și trei bărbați care au ocupat cele șase scaune. Printre aceste persoane se afla și mama. Începuseră cu îngrijorările pe care le aveau, iar eu începusem să mă plictisesc pentru că discuția nu aveau nicio țintă până la un anumit punct când discuția și-a îndreptat atenția spre chei.
Aceștia își exprimau deznădejdea și tristețea pentru că nu puteau face absolut nimic.
Nimeni nu putea face nimic!
Willhem câștigase! Ne-a prins în capcana sa lăsându-ne fără vre-un plan de acțiune, ne lăsat în aer. N-ar fi trebuit sa-l subestimăm! Era deștept și viclean, iar lucrurile acestea le-am desconsiderat. Acum nu mai puteam face nimic. Pierdusem cu adevărat totul, dar cel mai dureros era că pierdusem persoana la care țineam cel mai mult și asta doare îngrozitor de rău!
Curând întrunirea se termină, iar fiecare membru plecă neputincios. Eram hotărâtă să fac ceva, chiar dacă era cel mai nebunesc lucru la care mă gândisem, dar ce puteam face?
După ce toată lumea se risipi l-am apucat pe Eric de mâneca și l-am tras spre un colț mai ascuns.
Puteam citi pe chipul său nedumerirea.
-Spune-mi unde țin conducătorii celulele nanit?
-Nu-ti forța norocul! spuse el le un ton răspicat.
-Și așa nu cred în noroc, așa că nu văd sensul spuselor tale!
-Sofia întreci limita!
-Ooo....doar încerc s-o ating, atât! Hai te rog spune-mi unde se afla! și fac față de cățeluși plouat la care eram sigură că nu va rezista și am avut dreptate.
M-a condus spre un laborator subteran foarte sofisticat. Nu știam că poți urmări progresul acestor celule dupa niște simple monitoare.
-Mulțumită? spuse el enervat.
-Nu în totalitate!
-Ce mai vrei! spuse mărind la mine.
-Cum poți să-ti implanteze aceste celule în organism, dar să le și controlezi?
-Nici nu mai stau de vorbă! Descărcate singură! Eu nu iau parte la prostiile tale!
-Dar, trebuie să recunoști că nu e o idee rea!
Mârâie din nou la mine și ia o injecție pe care o încarcă cu o substanță albă. Îmi desfac fermoarul și îmi dezgolesc gâtul. El îmi injectează serul într-o venă. Începusem să amețesc, iar un piuit îmi răsuna în urechi.
-Sofia acum trebuie să fi atentă la ceea ce îți voi spune!
Am încuviințat și așteptam instrucțiunile. M-a îndemnat să mă așez pe pat și mi-a încătușat mâinile. -Acum fii atentă: probabil auzi un piuit în urechile tale!
Am dat din cap în semn de Da.
-În acest moment naniții încearcă să comunice cu tine prin aceste semnale sonore! Tot ce trebuie să faci e să te relaxezi și să te concentrezi la ce ai de făcut! Trebuie să comunici cu ei, iar ei să te accepte ca și stăpână a lor, dacă nu reușești te vor auto distruge!
-Nu puteai să-mi spui de la inceput, deșteptule?
-N-ai vrut să ma asculți când ti-am spus că nu e o alegere bună!
N-am mai băgat în seamă cuvintele sale și m-am concentrat la ce aveam de făcut. M-am relaxat și am picat într-un somn adânc.
*********
Un piuit enervant tot timpul îmi răsuna în urechi. Eram într-un loc foarte ciudat. Totul era negru străbătut de niște linii albastre. Eram singură într-o pustietate neagră și albastră. Am făcut câțiva pași, iar zgomotul acestora s-a propagat în întrega pustietate. Am continuat să merg auzindumi-se doar zgomotoșii mei pași. Parcă stateam pe loc pentru că peste tot erau aceleași culori care îmi luau ochii și mă făceau să mă gândesc doară ochii. Atunci se auzi din nou acel piuit enervant care mă chema spre o anumită direcție. Am fost atrasă spre acel sunet parcă hipnotizată. În fața mea apăru o formă rotundă cu câteva ridicaturi în formă de cilindru. Deci așa arata un nanit! El scoatea acel piuit enervant. Îmi amintisem că Eric îmi spusese că va trebui să vorbesc cu chestia asta, dar nu aveam nicio idee cum aș fi putut vorbi cu o celulă care știe decât să piuie. M-am pus pe gânduri și fără să vreau mână mea atinse celula. Mi-am tras-o rapid observând reacția. Nu a fost nici o reacție. De data asta mi-am lus mână pe celulă și am așteptat mai multe secunde, dar nimic. Apoi mi-a venit o idee. Ce-ar fii dacă aș fi putut să-i transmit gânduri! Mi-am pus ambele mâini pe celulă și m-am gândit la comportamentul lui Ender atunci când Omega îl controla. Apoi mi-am îndreptat gândurile spre Alfa, iar în cele din urmă am adresat o întrebare celulei: Cum pot fi oprite cele două celule?
Au trecut câteva secunde, iar un sunet se auzi. De data asta era mai mult un glas robotizat decât acel piuit enervant. Singurul lucru pe care l-am auzit a fost: ,,răspunsul va veni în timp, noi te-am acceptat".