Ce se ascunde după o mască?

Six

După un somn minunat, eu și Ender ne-am îndreptat spre o cladire frumos colorată. Ender îmi spusese ca acea cladire era centrul de conducere al clanului Kalypso. Interiorul clădiri era încântător. Când ușile clădiri se deschiseră, un covor roșu ne întâmpină. Interiorul clădiri era susținut de șase coloane înalte asemănătoare cu cele romane, iar pe fiecare coloană se afla un lampadar cu șase ramuri care aveau câte o lumânare pe vârful acestora. Pereții erau făcuți din marmură, iar peretele din față avea un mozaic atât de viu colorat. Ferestrele erau acoperite de niste draperii lungi de un roșu închis asemănător sângelui.
În fața noastră apăru o femeie frumoasă la trup învăluită într-o rochie aurie, iar chipul îi era acoperit de un voal. Coborâ cele trei scări ale podiumului și se îndreptă spre noi. Avea părul blond cenușiu aceeași nuanță ca și mine. I-am dat un ghiont lui Ender și i-am șoptit:
-Cine e?
Dar, nu mi-a răspuns. Doar privea ca un hipnotizat. Femeie se afla acum în fața mea. Nu puteam să-i zăresc bine trăsăturile feței din cauza voalului, dar ea mă îmbrățișă atât de tare încât aproape mă lasă fără aer. În timpul îmbrățișări îmi șopti câteva vorbe:
-Oh draga mea fiică!
Ce? Nu putea fi ea! Cred că am să înnebunesc dacă mai aflu încă o veste atât de ciudată.
Cu inima în gât și uimită până în adâncul inimi am îngânat ceva:
-Tu ești mama mea? Da-ti voalul la o parte!
Ea se supuse și înlătură voalul. Ea era! Nimeni nu era atât de rafinată și plină de finețe.
Am îmbrățișat-o, iar ea la rândul ei îmi raspunse la îmbrățișare. Ender privea această scenă cu o privire goală și rece. Parcă era pierdut prin alte lumi pe care niciodată nu voi reuși să le înțeleg și să le pătrund. Ceva din el era acoperit cu un petic negru care prinsese rădăcini nelasandu-l să aibă reacți normale ca și orice om normal.
Mama mă privi cu multă dragoste și spuse:
-Asta e fata mea descurcăreță! Și-mi mângâie părul.
-Mama, dar tata și Catrine. ..
-Știu! Au murit! Doar pe tine te mai am și nu doresc să ți se întâmple ceva! spuse ea cu tristețe în glas.
-Mamă n-ai cum să mă protejezi până la nesfârșit! Eu și Ender avem o datorie de împlinit!
Ender înaintă spre mama și întinse cheia clanului nostru. Mama o ia din mâna acestuia și se îndreptă spre podium, iar din podea ieși un mic pupitru ce avea un suport. Aceasta a pus cheia în suport, iar pupitrul reveni la forma inițială. Mama se întoarse spre noi și adaugă:
-Nu credeam că o vom mai recupera! -Dar, în afară de acestă cheie mai sunt încă cinci! Trebuie sa le recuperăm până nu e prea tarziu! spuse Ender rece și impasibil.
-Și ce propui? întreba mama curioasă.
-Propun să mă trimiteți ca spion!
-Prea bine! încuviință mama.
Nu voiam să fiu lăsată la o parte, voiam să particip din plin.
-Nu te deranjează dacă vor fi doi spioni! spun eu hotărâtă.
-Sofia nu vreau să intervi în această misiune!
-Six, știu că re îngrijorezi, dar vreau să fac ce-mi spune inima, așa că fie că vrei fie că nu eu tot voi veni!
El se uită în ochii mei ci răceală și acuzator.
-Sofia ești sigură de asta?
-Da mamă sunt!
Atunci mama făcu un semn, iar mau mulți soldați ne-au adus arme atât mie cât și lui Ender. Apoi ne-am luat la revedere și am pornit spre necunoscut.
Ne-am îndreptam spre accensor și am tastat destinația Terra. În camera accensorului era o liniște deplină. Ender își ascundea privirea de a mea. Nu voia să mă privească în ochi. De ce? Poate niciodată n-am să aflu. Ușile accensorului s-au deschis, iar Ender trecu ca vântul pe lângă mine. L-am urmat cu capul aplecat. Nu știam cu cel supărasem. Era atât de rece, mai rece ca niciodată. El mergea înaintea mea îndreptându-se spre clădirea Onorabililor. Erau două gărzi la intrarea în clădire care deja luaseră poziție de luptă. Ender nu se opri să-si scoată sabia pur și simplu înaintă. Am țipat ca să-l opresc din mersul morții, dar nu m-a băgat în seamă. Unul dintre soldați apasă trăgaciul, dar Ender se feri de glonț. Apucă țeava armei și i-o smulse din mâini soldatului. Apoi îl lovi puternic în abdomen. Cu celălalt soldat procedă la fel. Unul dintre soldați era inert, mai rămăsese unul doar. Ender își înfășură mâinile în jurul gâtului acestuia și-l ridică în așa fel încât acesta nu mai atingea solul. Soldatul zbiera în mâinile sale, dar parcă niciun țipăt nu ajungea la Ender. La rândul meu l-am apucat de braț rugându-l să înceteze, dar el stătea ca o statuie. L-a strâns pe soldat mai tare, iar acesta făcu o grimasă. Atunci am urlat cât m-au ținut plămâni:
-Sixxx...nu o face!
Lui Ender nici nu auzi vorbele mele. Îl strânse și mai tare pe soldat, iar acesta icni, iar apoi un viricel roșu se prelinse printre buzele acestuia. Vântul legăna trupul fără viață ce se afla în mâinile lui Ender. M-am dat câțiva pași înapoi. Apoi Ender aruncă cadavru la o distanță considerabilă întorcăndu-se spre mine. Ochii lui erau goi lipsiți de orice sentiment. Avea o față impasibila și dură. Înaintă câțiva pași spre mine, dar eu m-am îndepărtat mai mult.
Cine era acest monstru din fața mea?
El tot înainta fără a asculta de avertismentele mele. M-am tot îndepărtat până am simțit că în spatele meu era un zid care nu-mi permitea să continui mersul cu spatele. Ender se afla la doi pași de mine. Fiecare pas pe care îl facea era unul apasat plin de pasiunea de a ucide. Îmi era teamă să-l lovesc! Îi eram datoare cu prea multe. El mă învățase atâtea lucruri și mă apărare de fiecare dată, dar acum nu-l mai recunosc! Cine e această persoană din fața mea? Era în fața mea. Îmi aminteam de prima noastră întâlnire. Aveam același sentiment de teamă pe care l-am avut în ziua examenului când am m-am luptat cu el, dar acel Ender era altul cu mult mai diferit. Atât de aproape și totuși atât de departe! Își înfășură mâinile în jurul gâtului meu și urma să facă același lucru ca și soldatului. Când simțeam că tot aerul din plămâni s-a golit cineva a intervenit la timp.
Eric! De data asta îi mulțumesc cerului pentru apariția lui!
Six se feri la timp de lama săbii lui Eric. Se întoarse fulgerator și apucă lama săbii trăgându-l pe Eric spre el, dar acesta alergă spre Ender pregătit să-i aplice o lovitură puternică. Six se feri cu multă îndemânare întorcănd lovitura spre Eric. Acesta se împletici câțiva pași. Ender profită de asta și folosi aceeași metodă. Îl apucă de gât strângându-l cu o forță neomenească. Eric îl lovea cu picioarele în abdomen, dar nimic. Ender era tot mai hotărât, tot mai aprig, tot mai puternic nimic nu-l împiedică să-si ducă scopul la final. Deși tremuram la gândul care îmi trecuse prin cap a trebuit totuși să-l împlinesc.
Mi-am luat sabia din teacă și am indreptat-o spre trupul lui Ender. Știu n-am să mă iert niciodată, dar e singura mea șansă. Am alergat, iar sabia intră adânc în trupul lui Ender. Automat o ploaie de lacrimi m-au năvălit. Ender se întoarse și mă privi uimit și șocat. Încă țineam mânerul săbii ce era adânc înfiptă în trupul acestuia.
-Ender cine ești tu cu adevărat? Eu știu cine ești, dar tu mai ști cine ești cu adevărat? Eu știu un Ender curajos gata pentru a se sacrifica pentru prieteni săi, dar tu ești un criminal fără remușcări! Eu nu pot accepta asta!
Ma privea mai uimit ca niciodată parcă neînțelegând semnificația spuselor mele. Se smuci și își scoase sabia din abdomen. Câteva dungi de roșu închis ce sclipeau îi străbătută îmbrăcămintea neagră. Își întoarse privirea spre mine apoi dispăru într-un nor. Eric mă acoperi cu trupul său de praful ce se afla în atmosferă. După ce praful se risipi mă privi în ochi.
-Știu că te doare, dar adevărul e că Ender nu se va mai întoarce niciodată!
-Adică! Spun începând să îmi rețin lacrimile.
-Tatal meu a creat un cip suficient de puternic pentru al controla! Tu nu ști prea multe deapre trecutul lui Ender, dar înainte era un ucigaș fără remușcări de aceea i s-a dat numele de Six pentru că lumea aflase că el facea partea din cel de-al șaselea clan. Lupta pentru a-și câștigă libertate distrugând totul în calea lui. Apoi brus, si-a dar seama că ceea ce făcea nu era corect și în cele din urmă ai apărut tu! Toata atenția i s-a îndreptat asupra ta. După atâția ani te-a recunoscut și a dorit să se schimbe pentru tine, dar tocmai când reușise s-a dus! A redevenit vechiul Six crud și lipsit de inimă ,el nu-l cunoaște pe Ender sunt două persoane diferite! Îmi pare rău!
Mă uitam în ochii lui și nu știam ce să spun. Îl voiam înapoi pe Ender! El m-a făcut să am încredere în mine și să am demnitate să nu mă las călcată în picioare. Ender a fost modelul meu, dar mereu apărea atât de repede și pleca tot atât de repede. Niciodată n-am apucat să-i spun tot ce aveam pe suflet, și totuși s-a.dus din nou...
-Decât să fie o păpușă în mâinile tatălui tău, mai bine ar fi fost mort! spun eu printre lacrimi.
-Deși nu-mi place să spun asta, ai dreptate!
-Nu există nicio soluție sa-l aducem înapoi?
-Tatăl meu controlează cipurile prin intermediul nanitilor, dar în afară de simpli naniți există un nanit care îi controlează pe toți: Maestrul Controlului! Dacă reușim să-i dezactivam nanitul, Ender e salvat!
-Ok să o facem! Dar, unde se află Maestrul Controlului?
-Nu sunt sigur, dar undeva pe Pluto!
-Să mergem nu putem sta cu mâinile în sân!
-Sunt de acord dacă îmi spui și un plan!
-N-avem timp de planuri! spun eu nervoasă.
-Așteaptă nu trebuie să ne pripim!
-Eric, voi merge singură și-l voi ajuta pe Ender, dar tu va trebui să mergi să recuperezi cheile tuturor clanurilor! Știi scopul misiunii! Nu vreau niciun protest!
El încuviință și mă lua de mână conducându-ma spre accensor. Am intrat in camera accensorului și a tastat o destinație pe care nici acum nu o pricepusem.
-Unde mergem?
-Avem nevoie de un plan! Unul bun nu putem să ne aruncăm în marea speranțelor fără un plan!
Bine avea dreptate, dar eram prea stresantă și supărată ca să pot înțelege ceva. Planeta pe care ajunsesem era planeta plină de culori și minunați. Ajunsesem să urăsc această planetă pentru că avea atâtea amintiri frumoase ce durasera doar câteva minute, iar apoi totul s-a evaporat aducându-ma cu picioarele pe pământ. Eu și Eric am înaintat spre claitea de control. Acolo ne aștepta mama. I-am explicat toată povestea, dar ea patea că știa totul. Ne-a înmânat câteva arme și ne ură succes. Eric se îndreptă spre o cabanuță. Când ușa se deschise aparu o persoană la care nu mă mai gândisem de foarte mult timp.
Nell!
Era acolo gata să ne ajute. Am înnoptat în acea cabanuță gândindu-ne la un plan.
Oare îl vom putea aduce înapoi pe Ender?