Ce se ascunde după o mască?

Începuturi

Soarele răsărea ca deobicei, dar de data asta totul era diferit.
A trecut o săptămână de la toate întâmplările ce au avut loc, dar acestă săptămână este echivalentul unui an.
Împreună cu Eric am devenit conducătorii clanului Kalypso. În ultimul timp am avut atâta de mult de muncă încât am uitat inclusiv de sentimentele mele.
Azi e ziua înmormântării lui Ender.
Fiind conducătoarea clanului Kalypso, mi-am permis sa deschid scutul aflat în jurul orașului. Nimeni nu a înțeles de ce, dar numai eu știam. Ender cât timp a fost în viață îmi povestise cum arăta lumea de dincolo de scut, dar ce mi-a atras atenția cel mai mult este faptul ca mereu îmi vorbea deapre o întindere nemărginită de apă care se numea mare.
Acolo vreau sa-l îngrop!
În dimineața acestei zile va avea loc înmormântarea.
Câțiva soldați au scos trupul lui Ender care se afla întins pe un pat de un alb imaculat. Un corp se soldați au ridicat patul care la o a două privire era o targă. În spatele corpului de soldați care cărau targa, a apărut un cortegiu funeral printre care eram și eu.
O mulțime de oameni urmau corpul de soldați ce se îndrepta spre acea imensă întindere de ape. Pe malul apei era ancorată o barcă împodobită. Corpul de soldați coborâră de pe umerii lor, cu mare grijă targa unde se afla trupul inert a lui Ender.
Avea chipul palid și buzele colorate în vișiniu. Eram îmbrăcat într-un halat alb care lăsa la vedere gaura din piept pe care i-o cauzasem, iar mâinile lui erau împreunate pe mânerul săbii ce era pusă deasupra lui.
Soldații puseră trupul fără vlagă în compartimentul bărcii și așteptau semnalul meu.
M-am apropiat de barcă și am privit pentru ultima dată acest om minunat.
Ca deobicei parul lui negru îi acoperea ochiul stâng, iar cu ceva timp în urmă îmi placea acest aspect, dar acum îl detestam. Nu știam de ce, dar apoi mi-am dat seama.
Nu-mi plăcea deoarece îi dădea aspectul unei înfățișări dure și rece, iar Ender nu era o astfel de persoană. Nimeni în afară de mine nu-l cunoscuse cu adevărat, nimeni! Iar pentru lucrul acesta îi mulțumesc!
I-am dat la o parte șuvițele de păr ce îi acopereau ochiul stâng și i-am sărutat pentru ultima dată fruntea rece. Am împins barca spre întinderea de ape și ea a început să plutească. Ușor, ușor a început să se îndepărteze de mal îndreptându-se spre infinitul de ape. Așa cum barca se îndepărta de mal tot așa și Ender se îndepărta de sufletul meu.
Curând soarele a răsărit măngâind micile valuri create de mișcarea bărcii.
În această dimineață și soarele era altfel. Cu cât urca mai mult pe cerul senin, trăgea tot mai multe săgeți roșiatice spre el. Era ca și cum cerul sângera la fel ca și sufletul meu.
Am ridicat un braț, iar câțiva soldați au luat arcurile în mână și si-au potrivit săgețile înflăcărate.
Am lăsat brațul în jos, iar ei le-au dat drumul țintind spre barcă. Imediat barca a fost incendiată luminând imensitatea de ape întunecate.
După aceat ritual majoritatea oamenilor plecară, dar eu am rămas ca un martor fidel la toate aceste întâmplări.
Am urmărit barca până ce s-a pierdut în vastul ocean de ape.
Realitatea era ciudată! Era dureroasă, crudă și nemiloasă. Nu ierta pe nimeni! Azi mi-am pierdut cel mai bun prieten, dar și persoana la care țineam cel mai mult. Am pierdut tot!
Probabil că, niciodată n-am sa ma iert! Eu am fost cea care l-am omorât. Nu pot să cred că am fost atât de insensibila și l-am lăsat să moară, dar nici acum nu-mi dau seama de ce mi-a mulțumit! Probabil că,acesta e un mister pe care niciodată n-am să -l aflu ca multe altele.
Eram prea îndurerată ca să mai plâng, nici lacrimile nu ar fi fost îndeajuns pentru a arata ce era în sufletul meu.
Poate că am stat mult timp pe malul mării uitându-ma in gol pentru că începuse să se insereze. Se pare că procesele de conștiință durează mai mult decât îmi imaginam.
Eram de ore întregi în aceeași poziție ghemuita, dar totuși eu nu simțeam nimic!
Curând un braț puternic mă luă după umeri. Știam cine era de aceea nici nu m-am obosit să îmi întorc capul.
-Sofia e târziu, cred că e suficient pentru astăzi!
-Eric niciodată nu va fi suficient!
-Tot te crezi vinovată?
-Fie ca vreu fie ca nu, eu sunt cea care l-a omorât! Eu sunt cea răspunzătoare pentru gaura ce o am acum în suflet, eu sunt!
-Dar era singura soluție! Chiar și el știa asta, de ce crezi că ti-a multumit?
-Nu știu!
-Eu știu! Ti-a multumit pentru că l-ai eliberat!
-Dar moartea nu e o eliberare, e o închisoare jalnică din care nu mai poți ieși niciodată!
-Mai bine o astfel de închisoare decât propriul trup!
Aveam intr-un fel dreptate. Ender era închis în propriul trup!
Eram foarte obosită și slăbită astfel încât mi-am proptit capul pe pieptul lui Eric, iar el își înfășură brațele în jurul meu.
-Eric crezi că va mai exista vreodată o persoana ca și Ender?
-Sincer sa-ti spun:Nu! Nimeni nu a fost și nu va fi ca Ender! Omul ăsta a încălcat absolut toate regulile clădite în 200 de ani, dar nici tu nu ești prea departe!
Am surâs la ultima replica pentru că eu chiar încălcasem majoritatea regulilor.
Luna apăruse pe cer ca și o pată albă într-o mare de cerneală.
Poate că trecusera prea mult timp decând eu și Eric stateam îmbrățișați așa ca m-am ridicat și m-am îndepărtat de el. Spre surprinderea mea n-a comentat nimic.
Ne-am întors la baza aflată pe planeta Kalypso. Drumul a fost unul tăcut și sobru.
La intrarea în bază am fost întâmpinată de fața zâmbitoare a lui Nell. Pentru un moment am crezut că Jennifer se întorsese din morți, dar s-a dovedit a fi doar Nell.
Întoarsă la bază, datoriile și obligațiile au revenit asupra mea.
Mai erau multe lucruri de făcut încăpând cu prinderea lui Willhem și înlăturarea lui Alfa.
Erau lucruri greu de realizat deoarece, eu nu aveam starea necesară să lupt din nou sau să intru într-un nou experient cu naniți. Eram prea mult pentru mine!
Dar trebuia făcut ceva. Willhem se mișca rapid încercând să obțină cheile ce se aflau în posesia mea și a lui Eric. Nu aveam niciun plan!
Nell parea foare bucuroasă intr-o după o astfel de zi. Puțin iritată de bucuria ei am intrebat-o ce era așa amuzant.
-Nu o sa-ti vină să crezi!
-Ce anume? Întreb eu curioasă.
-L-am găsit și avem un plan!
Am făcut ochii mari și l-am privit pe Eric care și el radia de fericire.
Chiar dacă urma sa-l prindem pe Willhem, eu tot tristă urma sa fiu! Nu-mi pasa dacă îl prindeau pe Willhem pentru mine totul era la fel adică: pierdut!
Am trecut indiferenta pe lângă ei și m-am îndreptat spre dormitorul meu.
Curând somnul și - a făcut apariția și am adormit instant.
Dar eu tot ma întrebăm ceva:
Oare chiar totul a reînceput?