Ce se ascunde după o mască?

Începuturi

Soarele strălucește cu putere. Aș vrea să-l fac sa fie negru si îndurerat exact așa cum sunt eu. Când îmi întorc privirea, văd doar o lume devastă de război si durerea. Mai bine ca ei nu se afla aici pentru a vedea ce a ajuns lumea noastră. Unde e prezența lor? Unde e căldură lor? Unde e forța lor? Unde e optimismul lor? Unde? Ei s-au dus si au lăsat o lume atât de rece si de goală. Se vor mai întoarce? Cu siguranță ca nu! Cine s-ar mai întoarce aici?
Încet lacrimile mi-au împăienjenit ochii, iar astfel nu mai puteam desluși lucrurile din jurul meu. Îmi aminteam de vremurile când eram împreună, când cum s-ar spune, salvam lumea împreună. Acea siguranță si optimism pe care le avea doar ea, acea duritatea si puterea pe care le avea doar el. De ce viața e ca un abur? Plutește spre necunoscute, apoi brusca se pierde. Eram frustrată si îmi era teamă de ce va urma. După moartea lui Ender si a Sofiei, lucrurile au luat-o razna. Oamenii se omoară pe străzi, foametea își face de cap, totul a luat-o razna. Datorită foametei, oamenii au ajuns să-și mănânce proprii copii sau cadavrele celor decedați. Războiul e in toi. Patru facțiuni se luptă pentru putere. Totul a luat-o razna. După moartea lui Ender si a Sofiei, Willhem a pierdut toată puterea pe care o deținea, astfel oamenii s-au răsculat si l-au ucis în cel mai cumplit mod. Fiul său, Eric, a reușit sa supraviețuiască cu ajutorul meu. A ținut mult la mine si eu am ținut foarte mult la el, dar a fost prins de o facțiune, iar când au aflat ca este fiul lui Willhem l-au....ucis. Și un alt val de lacrimi își făcu apariția. Am fugit mult timp de facțiunile înfometate de sânge, ma căuta peste tot,ma ur!aresc peste tot. Sunt o simpla fugară neajutorată. Am rămas singură contra a sute de dușmani. Doar eu am mai rămas! Înainte formam o echipă, luptam pe tru ce drept, ne întăream reciproc, acum sunt singură. Numai e nimeni să-mi dea acel imbold de a continua. Frica m-a acaparat. Ma urmărește, ma încolțește, e peste tot! Ma dezgustă lumea in care trăiesc! Simt un dezgust pe care nu-l pot explica. Eu nu sunt Sofia, nu pot sa lupt așa cum a luptat ea. Ea a luptat pana la ultima suflare, dar eu fug ca o lașa. Mie teama! Vreau sa fiu curajoasă, dar nu pot! Lumea ma ingrozeste. Ma îndrept spre ascensor si aleg destinația Terra, locul unde a început totul, aventura mea. Sunt foarte încordată așa ca sunt trezita din meditație când ușile accensorului se deschid. O iau la fugă printr-o pădure sperând sa îmi piardă urma, dar e imposibil sa o facă. De cinci luni tot fug, sunt la capătul puterilor, numai pot! Brusc îmi arunc privirea spre locul de bătălie unde Ender si Sofia au fost uciși. Facțiunile le-au luat trupurile si le-au ars de vi spunând ca au fost niște creaturi rebele, nici măcar nu i-a numit oameni. Si iar lacrimile încep să curgă. Doare așa de tare să-i vezi pe cei care ii iubești suferind si vânați ca niște animale. Se întuneca! Perfect vânătoarea lor devine si mai distractivă pe întuneric. Din îndepărtare vad niște lumini puternice. Mi-au dat de urmă! Fug cat ma țin picioarele. Aud lătratul câinilor care aleargă ca niste fiare. Ma împiedic, dar ma ridic rapid si continui sa alerg. Nu simt nici o durere, adrenalina plutește in corpul meu. Pădurea se termina, iar eu rămân in camp deschis. Asta nu e bine! Ma îndrept spre un loc stâncos. Era noaptea si nu vedeam nimic. Urc stâncile dure cu greu. Îmi fac câteva rani ,dar nu-mi pasă. Fug si tot fug, dar ei ma prind din urmă, ma încolțesc. Au început sa tragă focuri de arme, ah...umărul. Liniștește-te Nell, e doar umarul, mai ai inca picioare ca sa fugi. Continui fug, iar din partea umărului si!t intepaturi puternice, dar nu bag înseamnă. Începe sa plouă! Picăturile reci ma trezesc si-mi dau forța sa continui. Din cauza ploii stâncile au devenit alunecoase, iar asta îmi îngreunează fuga. Încep sa obosesc! Sunt la capătul puterilor. Dușmănii mei se aproprie din ce in ce mai mult, ii simt peste tot. Picioarele nu ma mai țin si ma opresc din alergat. Gata numai pot, pana aici mi-a fost! Un câine sări pe mine ca si o fiară si m-a făcut sa ma prăbușesc. M-am ridicat rapid si am continuat sa fug. Nu am mai putut sa continui pentru ca stâncile ducea la o prăpastie. M-am oprit neavand ce sa fac. Curând am fost înconjurată de o grămadă de soldați înarmați. Si-au pus toți armele la ochi formând un pluton de execuție si așteptau semnul. I-am privit si am surâs.
-Niciodată nu ma veți ucide si nici nu îmi veți găsi trupu!
Imi fac avânt si ma arunc in prăpastie. Aud cum aerul îmi fluiera pe lângă urechi si brusc tacere, nimic!
Nu ma pot mișca, iar gândurile mele se sting la fel ca si mine. Încă o băiate, încă una, inca una, liniște pentru totdeuna! Lumea acum va cunoaște un alt început, unul fără eroi!