Personaje: Simona și Octavian
Cu tocurile înalte de 13 cm, Simona ieșise din casa. Audi-ul ei roșu aștepta pe alea din spatele blocului. La ora 15 începea petrecerea la restaurant, organizată cu ocazia revederii de 10 ani. De dimineață colegii ei de liceu se revăzuseră la școala, însă ea nu a putut să ajungă. Avea mari emoții pentru momentul în care îl va reîntâlni pe Octavian, mare ei dragoste din timpul liceului. Din păcate el nu îi împărtăși-se niciodată sentimentele, ceea ce o făcuse să sufere profund. Dar acum era o femeie matură, care trecuse peste acea traumă emoțională. Cu toate astea știa că revederea o să provoace senzații diverse, dar era pregătită.
La intrarea în local se întâlnise cu fosta ei cea mai bună prietenă din liceu, iar când intraseră înăuntru constatase că erau doar ele și încă doi băieți, Raul și Octavian. Cei doi le observaseră, așa că se ridicaseră de la masă și s-au apropiat de ele.
-Bună fetelor, spuse Raul aplecându-se spre fiecare, lunându-le în brațe.
-Bună, răspunsese cele două la unison.
Simona și Octavian își intersectaseră privirile, moment întrerupt de formalitățiile de început.
-Mă bucur să vă revăd, adăugase Simona, rupând contactul vizual și încercând să păstreze o atitudine cât mai neutră.
-Vino să ne alegem un loc, spuse Andreea.
-Puteți sta lângă noi, intervenise Octavian, fixând-o cu privirea pe Simona.
Cei patru se indreptară spre masă, care ironic era singura cu patru locuri, iar din nefericere pentru Simona, îi revenise locul dintre Andreea și Octavian. În scurt timp apărură și restul colegiilor, așa că Simona reușise datorită discuțiilor să îl evite pe Octavian. La un moment dat însă, se retrăsese la masa, iar el era acolo.
-Te-ai schimbat foarte mult Simona, spuse imediat după ce se așezase.
-Nu chiar atât de mult, dar o să îl iau ca pe un compliment, spuse ea schițând un mic zâmbet.
-Doamne ce s-au schimat gemeni, spuse Raul revenind și el la masă, alături de Andreea.
-Și sefa clasei, adăugă Andreea, nu mă așteptam să arate așa. Ție cine ți se pare că s-a schimbat cel mai mult Simona?
-Hm, nu știu ce să zic. Gemeni s-au schimbat, întradevăr, însă cel mai mult...
Simona încremenise când simțise mâna lui Octavian mângâindu-i coapsa. Nu era o atingere din greșelă, asta realizând când a început să o maseze și să o strângă ușor.
-Cine? întreba-se Andreea curioasă.
-Ăăă, șefa clasei, completase Simona pierdută în senzațiile simțite.
Octavin observă modul în care corpul ei reacționa în ciuda tuturor încercărilor ei de a nu se da de gol, așa că își apropie mâna de zona ei întimă. Când Simona simți asta își pusese mâna peste a lui, pentru a îl opri.
-Simona, șoptise el aplecânde-se spre urechea ei. Raul și Andreea nu sunt atenți, iar eu sunt al naibi de excitat de când te-ai așezat lângă mine. Îmi pot da seama că atingerile mele nu te lasă indiferentă așa că...
-Oprește-te, spuse ea. Asta nu se poate întâmpla, nu aici și nu între noi.
-Ce s-a întâmplat cu acea adolescentă care îmi trimitea bilețele de dragoste anonime?
-Acea Simona a dispărut puțin câte puțin. La fiecare refuz al tău, la fiecare nouă cucerire a ta, acea Simona dispărea, iar acum nu mai există.
Spunând asta, se ridicase de la masă scuzându-se în fața celorlalți doi, mergând în grădina din spate pentru a se calma. Era un loc, puțin mai departe de sală, pe același domeniu cu localul, pe lângă care curgea un râu. Din fericire nu era nimeni acolo, erau două băncuțe cu o masă între, de piatră. Se așeză cu spatele la local, pierdută în gândurile ei, astfel că nu auzise pași în spatele ei. Simțise o mână în jurul gâtului ei, iar buze fine îi atinsese clavicula. Știa că era el, așa că încercase să slăbească strânsoare, dar fără rezultat.
-Ridică-te, îi ordonase Octavian.
