Spune-mi că mă iubești!

Capitolul 13- " Știu că el e cheia trecutului meu"

Lia

•••

     — Sigur ești bine, Smith? Arăți ca și atunci când Hailey a tras pârțul ală silențios, îl aud ca prin vis pe Beck și înainte de a putea măcar să îi răspund la glumă, primește un bobârnac peste fruntea din partea blondei de lângă el.

     O merita de data asta. În plus, nu cred că mă voi sătura să îi văd vreodată cum se tachinează. Niciunul nu are răutate la mijloc sau ceva de genul, ci e doar... modul lor mai ciudat de a se iubi unul pe celălalt ( prietenește, chiar dacă brunetul ar vrea să fie vorba despre mai mult).

      — Tu ai tras "pârțul ăla silențios", prietena mea se revoltă fără să îi pese că ne aflăm în cafenea, unde da, mai sunt și alte persoane. Și ca să știi, nu a fost deloc silențios. Pun pariu că s-a auzit până în Antartica, mai mult ca probabil ai provocat o avalanșă sau ceva, bombănește după aceea și obrajii lui Beck devin imediat puțin mai roșii decât de obicei, în timp ce își drege vocea.

      — Da, mai bine închidem subiectul ăsta, spune și se întoarce din nou cu privirea la mine. Dar acum pe bune, Lia. Pari mai abătută deccât de obicei, ce s-a întâmplat? întreabă pe un ton mult mai serios de data aceasta, iar eu doar încerc să zâmbesc slab.

     Nu prea știu ce aș putea să le spun mai exact. În ultimele zile se întâmplă multe lucruri care îmi cam dau rutina peste cap. Începând de la Isaac, continuând cu Seb, mai apoi sfârșind cu Arax. De fapt, dacă stau să mă gândesc mai bine, Arax este mult mai responabil pentru starea mea din ultima vreme.

    De la acel apel pe care l-am primit acum câteva zile de la el ( mai exact acum vreo patru zile), nu am mai primit nimic de la el. Nici un mesaj. Nici o altă vizită sau pur și simplu... ceva care să îmi arate că el chiar este atât de important pentru mine precum simt, deși nu îl cunosc mai deloc. Nici măcar nu mai am habar ce aș putea să fac în continuare. Devin obsedată de străinul ăsta dintr-un oarecare motiv, iar ăsta e ultimul lucru care mai îmi lipsește acum.

    "Am vrut doar să verific dacă mai îmi recunoști vocea. Mă bucur că nu ai uitat-o. Asta mi-a confirmat că orice s-a întâmplat după accident, ceea ce noi doi am avut, este mult mai puternic." 

     Da, o altă chestie de adăugat pe lista misteriosului Arax. Din nou niște cuvinte care să mă bage adânc pe gânduri, din simplul fapt că simt — la naiba, pot jura!— că acel blond ciudat a cărei existența nici nu o știam acum câteva săptămâni, a fost cu adevărat special pentru mine, înainte ca eu să am acel accident. 

       — Lia! Mai ești cu noi, sau te-ai rătăcit iar prin mintea aia goală? Hailey mă zguduie slab, aducându-mă cu picioarele pe pământ.

     O da... sunt încă la cafenea. Din nou m-am lăsat purtată mult prea departe de toate treburile ciudate din viața mea.

     — Da, scuze, spun și apoi iau o gură de cafea din fața mea, strâmbându-mă subtil.

     Am cerut fără zahăr? 

     — Deci? Ne poți spune și nouă ce s-a întâmplat, sau vrei să ghicim în stele? Beck insistă și apoi mă privește încruntat, iar eu râd slab.

     Da, se pare că nu prea am cum să mă ascund de ei. Iar de data asta, chiar nu vreau să aștept ca brunetul să plece, pentru a avea șansa să îi povestesc doar lui Hailey. Și el merită să afle ceea ce mă deranjează. Știu că se îngrijorează, cu toate că încearcă să glumească pentru a masca asta. 

     Exact, o altă chestie pe care urăsc, dar totuși o fac în ultima vreme: îi îngrijorez pe cei dragi mie. Chiar nu vreau să o fac, dar am unele momente în care nu vreau nimic altceva decât... să simt că am control asupra propriei vieți. Fiindcă în majoritatea timpului, nu simt că e așa.