Spune-mi că mă iubești!

Capitolul 30- "Nu fără Lia"

Arax

•••

     — Ce ai de gând să faci?

    Mă uit la Adam și ridic din umeri. Nu este ca și cum am vreo idee despre ce voi face în continuare, sau care va fi următoarea mea mișcare. Nu știu nici măcar dacă ar trebui să mă gândesc la altă mișcare. Nu prea cred că mai am dreptul.

     — Habar nu am. Mi-a spus că sa terminat între noi. Nici măcar nu a reînceput ceva, iar ea a pus deja stop.

     Înghit în sec. Faptul că repet cu voce tare ceea ce a clarificat bruneta ultima dată când am vorbit, îmi provoacă un nod în gât.  

      — Și o poți condamna pentru asta? Adam întreabă, în timp ce continuă să citească dintr-o carte, fără a face contact vizual cu mine. Nu m-ai pus la punct cu toate noutățile, și să fiu sincer, nici nu prea e locul meu să-mi dau cu părerea, dar Lia are dreptul în a cere o pauză. Fie ea temporară sau permanentă.

     ,, Permanentă" 

     Nici nu îmi pot imagina faptul că va trebui să stau departe de brunetă de acum înainte. Din în care a aflat și până acum, m-am împăcat cu ziua că ea are nevoie de puțin spațiu, de niște timp în care poate să acumuleze toate informațiile laolaltă. În niciun caz nu am luat în considerare faptul că ea chiar a vorbit serios atunci când a spus că nu este bine unul fără celălalt.

      — Nu ar trebui să fii de partea mea? 

     Ridică din sprâncene, dar fără să renunțe la citit. 

     — De ce ar trebui să fiu de partea ta?

     — Credeam că suntem prieteni, răspund cu jumătate de gură.

     — Tocmai fiindcă suntem prieteni spun asta. Înțeleg că pentru tine, lumea ar părea pe sfârșite dacă Lia nu ar mai fi prin jur, sau pur și simplu, ar alege să nu mai vorbiți cum obișnuiați să o faceți, replică și apoi își lasă cartea pe masa de lângă el, ca mai apoi să își îndrepte spatele precum un bătrân. Însă ar fi ideal să te gândești mai mult din perspectiva ei, și cât de rău i-ar face, dacă tu ai fi pe lângă ea.

      Mă privește oarecum plictisit, dar în același timp ,,prins" în discuție. Și da, poate a ales să mă trezească puțin cam violent, însă are dreptate. Nu sunt singurul care suferă; nu am dreptul să îi cer nimic. Ea este singura în deplină măsură să ne fixeze relația de acum înainte. Ea ar trebui să decidă dacă ne vom privi ca înainte, sau ca niște străini de acum înainte.

    Doare, dar m-ar durea și mai mult dacă aș deveni și mai toxic decât am fost până acum pentru ea. De când am apărut în viața ei, Lia a devenit și mai ghinionistă decât era deja. Poate în viața asta, nu sunt suficient de bun pentru a o iubi. Poate în viața asta, destinul ei nu îl poate cuprinde pe al meu, și poate Universul, chiar este mult mai puternic decât dorințele muritorilor. 

    Cuvintele ei de acum câteva zile încă îmi răsună prin bostan precum o melodie enervantă. Mă obosesc psihic din ce în ce mai tare. Încep să nu mai văd vreo scăpare din ceea ce s-a întâmplat.

 "M-ai luat de proastă, Arax"

     Niciodată nu m-am gândit să o iau de proastă. Nici măcar nu prea am idee la ce se referă; în ce sens aș fi putut să o iau de proastă. Am decis să mă prefac orb, doar pentru ca ea să își poată vedea de viață. Dacă ar fi să recunosc ceva, ar fi că eu m-am luat de prost. Mi-am luat propriile sentimente drept niște simple gânduri, trântindu-le într-un colț prăfuit, doar pentru Lia.