Spune-mi că mă iubești!

Capitolul 23- "Nu îl voi lăsa să mă aștepte chiar o viață"

Lia

•••

      Nu am habar cum ar trebui să mă simt în acest moment. Nu știu dacă ar trebui să mă simt de parcă o mare greutate mi s-a ridicat de pe umeri, sau dacă mi s-a întâmplat ceva mai mult decât groaznic. Fiindcă eu simt ambele. 

     M-am despărțit de Isaac, dar simt că m-am despărțit de o parte din mine, în același timp. Speram să nu fie atât de greu, dar a fost. A fosr a naibii de greu, să stau și să îl privesc căutând scuze, sau încercând să rezolve ce nu ar mai putea fi rezolvat. Chiar dacă de multe ori a fost absent, a încercat să se revanșeze de fiecare dată. În plus, a fost absent din cauza muncii. Și totuși, mereu am simțit că ceva nu se potrivește, cum ar trebui să se potrivească. 

     Dacă cineva ne privea din exterior, ar fi spus că suntem un cuplu a naibii de fericit, că nimeni și nimic nu ar putea să intervină între noi doi. Însă asta se vedea doar din exterior, din interiorul relației noastre, doar eu și cu Isaac puteam simți cum, încet dar sigur, se rupeau tot mai multe legături. Nu a fost vina lui, poate nu a fost nici vina mea. A fost vina noastră, a circumstanțelor în care ne-am întâlnit, și a motivului pentru care am făcut-o.

      Eu încă aveam inima lui Arax legată de a mea, cu toate că nu știam la acel moment. Iar Isaac s-a aflat din întâmplare în mijlocul pustietății din sufletul meu, alungând puțin ceața cu care acesta era conturată. Da, am învățat să îl iubesc, dar pe Arax, am uitat cum să o fac, deși, până la final, s-a dovedit care iubire a fost mai mare și mai adevărată.

      — Nu pot schimba ceea ce gândești, și mai ales, nu pot schimba ceea ce simți, Lia, bărbatul din fața mea spune, iar eu simt cât de greu se abține din a își lăsa garda jos. Chiar dacă noi doi ne-am întâlnit la timpul nepotrivit, tu, pentru mine, ai fost persoana potrivită.

      Din nou. Din nou alege niște cuvinte care au puterea să îmi dezbrace sufletul și mai mult decât au făcut-o până acum, lăsându-l să înghețe din cauza gerului ce îmi înconjoară inima. Și da, poate pentru el, eu am fost persoana potrivită, la timpul nepotrivit, dar el, pentru mine, a fost persoana nepotrivită, la timpul potrivit. Iar asta spune multe.

      O altă lacrimă îmi cade pe obrazul stâng. Inspir adânc și o șterg imediat, dându-mi seama că nu îmi pot permite luxul acesta. Nu eu am dreptul să plâng aici, fiindcă eu sunt cea care rănește, iar Isaac este cel rănit. Iar cu toate astea, se pare că el este cel matur și înțelegător aici.

      — Sper să îți găsești pe cineva care te merită cu adevărat. Ești... tot ceea ce o femeie și-ar putea dori.

      — Și totuși, nu ceea ce tu îți dorești, îmi răspunde imediat, iar un alt val de vină dă năvală în sufletul meu gol. Nu te voi învinovăți, Lia. Am văcut de ceva vreme că nu mai suntem cum obișnuiam să fim. Poate sunt destul de bun la a mă preface că totul este în regulă, dar nu sunt orb.

      Aprob din cap, mutându-mi privirea la telefonul meu, de pe masă. Este dat pe silențios, dar pe ecran îmi apare din nou un număr necunoscut, care încearcă să dea de mine. Deja e mai mult decât enervant toată chestia asta. Nu știu dacă este doar o farsă sau ceva mai mult, însă am de gând să îmi schimb numărul de telefon cât de curând posibil. Fiindcă nu mai am puterea necesară să mă lupt psihic și cu prostia cuiva.

      — Nu am reușit să îți spun în tot acest timp, dar ai reușit să mă ții pe linia de plutire, atunci când simțeam că mă înec, Isaac. Nu mi-ai cerut nimic în schimb, în afară de iubire reală, dar ceea ce ți-am oferit eu, nu a fost decât o iubire forțată, cu toate că am încercat să nu admit acest lucru.