Spune-mi că mă iubești!

Capitolul 24-"Îi voi salva viitorul, chiar dacă eu i-am distrus trecutul"

Arax

•••

      — Arax, ce dracu se întâmplă? Până acum două zile mă enervai din cauza veseliei tale idioate, iar azi arăți de parcă ai aflat că ești pe moarte.

      Nu prea arăt niciun fel de reacție la auzul cuvintelor sau a tonului sarcastic folosit de șaten. Încerc din răsputeri să îmi adun gândurile și să par cât mai relaxat (măcar pe exterior), deși mai mult ca sigur, nu prea îmi iese.

       — Sunt... sunt bine. 

     Ciudat cum folosesc atât de ușor, cuvintele pe care le urăsc cel mai mult. Probabil este din obișnuință, ținând cont de faptul că nici măcar nu a durat o secundă, pentru a lăsa aceste cuvinte să îmi părăsească gura. 

      — Bine pe dracu, replică Adam și apoi se așează pe canapea, lângă mine. Pe cine încerci să minți mai exact, dintre noi doi?

     Oftez și inspir adânc. Nu prea am idee dacă ar trebui să îi spun sau nu ceea ce se petrece. Este legat de Lia și de viața sa de dinainte de accident, de ceva ce nu își amintește momentan. Și sincer să fiu, aș face orice să nu își amintească toată viața, deși este imposibil. Începe să își recapete tot mai multe amintiri în ultima vreme, încetul cu încetul. Este evident că va ajunge și acolo. 

      Nu am dreptul să vorbesc despre un subiect atât de sensibil privind-o pe brunetă, mai ales în absența sa. Dar faptul că ea nu își amintește nimic, și gândul că poate Adam m-ar putea ajuta cumva, mă împing să iau o astfel de decizie. Am încredere în șaten enorm de mult. Știu că va încerca să mă ajute și nu va spune nimic, nimănui.

      — Adam, ceea ce urmează să îți spun este extrem de important și sensibil, mai ales pentru Lia. Nu vreau să aduci în niciun caz vorba despre asta, în prezența ei. Ai înțeles?

      Prietenul meu aprobă din cap, cu o privire confuză. Își lasă telefonul pe canapea, iar eu îmi dreg vocea. Nici măcar nu știu cu siguranță că ceea ce am văzut este ceea ce cred eu, dar nu pot da la o parte suspiciunea și intuiția pe care o simt.

       — Spune o dată! Parcă deții un secret de al lui Hitler sau ceva de genul, încearcă să glumească, dar acum, glumele sunt ultimele de care aș putea avea nevoie.

      Poate dacă voi vorbi cu el, voi reuși să găsesc o rezolvare.

      — Ieri am... am ieșit cu Lia până la un restaurant, încep și mă opresc puțin, pentru a îmi da seama cum ar trebui să continui mai departe.

       — Așa și? Ești bosumflat fiindcă nu ai primit niciun pupic? glumește din nou și îmi face cu ochiul, iar eu îi dau o palmă peste cap.

       — Nu e de glumă, Adam, la naiba! ridic tonul și el își dă ochii peste cap. După ce am ieșit din restaurant, în drum spre mașină, am... am văzut pe cineva cunoscut atât mie, cât și Liei. Nu l-am recunoscut din prima, dar după ce l-am mai privit puțin, mi-am dat seama cine era.

      Simt deja cum maxilarul începe să mi se încordeze, iar sângele să îmi fiarbă din cauza sentimentelor care mă încearcă în acest moment. Credeam că dacă vorbesc cu el despre asta, mă voi simți mai bine, dar se pare că nu am avut dreptate. 

       — Cine era? Pe cine ai văzut, Arax?

     Câteva secunde trec în care îmi aud bătăile inimii și respirația. Sunt nervos, mi-e teamă și vreau să greșesc. Vreau să greșesc când spun că pe el l-am văzut.