Spune-mi că mă iubești!

Capitolul 33- "Te aleg pe tine, pentru a mă alege pe mine."

Lia
•••

    Alerg.

    Sunt îmbrăcată într-o rochie albastră, alergând pe un drum care nu pare a duce undeva. Pare un drum fără vreo oprire sau fără vreun start. Pare un drum nesfârșit, un drum desprins dintr-un film de groază, fără vreun pic de lumină, dar în același timp, reușesc cumva să nu mă împiedic.

      Deodată disting un fel de bec în depărtare. Pe măsură ce alerg, mă apropii tot mai mult de acesta, ca mai apoi să îmi dau seama cât de proastă pot fi.

      Nu e niciun bec. Ce naiba ar căuta un bec pe drum?

       E un far. O mașină se aproprie de mine. O mașină care are un singur far funcționabil.

       Se apropie tot mai mult.
       Vreau să mă mișc. Nu pot.
       De ce naiba nu mă pot mișca?

       Îmi simt inima în gât.
       Închid ochii, așteptând să treacă peste mine. Nu mai pot face nimic pentru a mă salva. Absolut nimic.

      Aștept.
     Și aștept.
     Dar degeaba.

     Nu se întâmplă nimic. Nu simt cum mașina trece peste mine. Nu simt nimic de fapt.
    
      Când deschid ochii îl văd. Stă în genunchi, plângând precum un copil mic.

      Este băiatul care m-a făcut să simt cum e să zbori, ca mai apoi să mă lase fără vreo parașută cu care pot ateriza din nou pe pământ. Este cel care mi-a dat din nou puterea să mă ridic, dar asta după ce tot el mi-a pus piedică. Cel care s-a luptat pentru mine, dar din vina căruia, am fost obligată să mă lupt și eu cu mine însămi.

      — Lia, iartă-mă. Te rog, iartă-mă! Am... Am distrus tot, din nou. La naiba, de ce încă trăiesc?

      Nu pricep cu cine vorbește. Îmi spune numele, dar privește pământul. Nu își ridică deloc privirea. Mă face să mă simt și mai ciudat.

      — Uită-te la mine, Arax.

     Nu am spus eu asta. Așa cred. Nu am apucat să rostesc nici măcar un cuvânt.

      Dacă nu era deja totul mult prea ciudat, în secunda următoare apare o altă femeie în cadru, apropiindu-se de blond. Se așează în fața lui, îngenunchind la rândul său, ca mai apoi să îi atingă fața încetișor.

      Mă uit la ei în șoc. Nu știu dacă sunt furioasă, sau pur și simplu a naibii de uimită și luată pe nepregătite.

      Sunt chiar lângă ei. Nu mă văd? Sau doar se prefac că nu o fac?

      — I... Iza?

      Mă încrunt de data aceasta. Nu mai țin minte dacă am văzut-o vreodată pe această Iza, dar știu că am mai auzit numele ei, tot de la blond. Acest lucru mă irită și mai tare.

      Nu îmi place de ea. Sau de numele ei. Sau nimic ce este legat de ea. Fiindcă Arax tot ajunge să fie constrâns în jurul ei.

      — Iubire. Ai făcut-o din nou. Ai distrus o altă viață.

      Arax o privește pe femeie, în timp ce niște lacrimi îi cad pe obraji în continuare. Dau să mă apropii și mai mult, pentru că necunoscuta aceasta nu are niciun drept să vorbească astfel cu Arax.