Tentatia Războiului, Nebunul De Alb - Cartea I

Capitolul 20

Ava

Viața este cel mai prețios lucru. Am descoperit acest lucru în ultima perioadă, când mi-au fost testate limitele. Am văzut cum mi-au trecut toate momentele vieții prin fața ochilor, de prea multe ori, în mai puțin de cincizeci de zile. Începusem să mă învăț cu acel stil de viață, în care nu mă mai simțeam  în siguranță nicăieri.
Viața mea  a fost mereu, cel mai mare dar de la Dumnezeu. Am avut parte de experiențe frumoase, plăcute și pline de însemnătate. Am trăit momente pline de adrenalină,  suspans și emoții, dar și clipe în care am crezut că urmează să mă prăbușesc.
Viața mea a fost minunată. Am apreciat orice mi-a oferit, atât bine, cât și rău. Nu m-am plâns niciodată și am primit totul cu brațele deschise, ca pe o nouă imagine, pe care să o pictez în tablolurile mele. Am pictat, de fiecare dată, orice viața mi-a așezat în cale, bun sau rău. De multe ori, mama mi-a spus că sunt atât de norocoasă să am un har,  cu ajutorul căruia reușesc să trec mai ușor peste probleme. Eram un artist ce avea mereu nevoie să își  procure inspirația de undeva, iar provocările vieții mele au devenit subiecte de așezat pe pânză.
Viața mea, o pânză albă, nepătată, se colora ușor-ușor, conturând la fiecare pas, un tablou nou. M-am trezit în acea zi întinsă pe un pat de spital, cu dureri pe tot corpul. Îmi simțeam brațele amorțite, probabil din cauza substanțelor care îmi intrau prin vene. Nu îmi aminteam prea bine de ce ajunsesem aici. Tot ce știam era că, vorbisem la telefon cu Robert în timp ce am auzit o explozie care m-a pus la pământ. Îmi simțisem  picioarele strivite de o greutate apăsătoare, dar impactul m-a făcut să îmi pierd cunoștința. Mă trezisem mult mai târziu printre bucăți de sticlă, fum și oameni plini de sânge. Pe față îmi curgea ceva firbinte, iar mâinile îmi erau pline de un lichid roșu și praf. 
Eram transpirată și speriată. Totul se mișca cu încetinitorul. Se auzeau gemete de durere și strigăte de ajutor de peste tot.  Alina era căzută peste membrele mele inferioare și abia atunci am înțeles de ce mă dureau. Am încercat să o îndepărtez ușor și să obțin din partea ei o reacție, dar în zadar. Alina era lipsită de conștiință, era moale și plină de sânge. Respira, lucru care m-a liniștit, în toată acea vâltoare care mă cuprinsese. Apoi nu îmi mai amintesc decât frânturi, ca niște bucăți de vise sparte. Chipul lui Robert mi-a apărut în fața ochilor, privindu-mă îngrijorat. Ochii lui de caramel mă făceau să mă topesc până și acum, când doar rememoram imaginea lor.
În locul unde mă aflam mirosea a puternic a medicamente și dezinfectant. Fusesem salvată, dar oare Alina era bine? Oare ajunseseră la timp și pentru ea? Dacă pățise ceva, nu aveam să mi-o iert niciodată. Eu o scosesem din casă, cu scopul de a o înveseli. Eu o aruncasem cu brațele spre acel incident cumplit. 
  Un bec puternic trona deasupra capului meu, orbindu-mă. Mi-am mișcat mâna dreaptă și am privit spre acul ce îmi străpungea pielea străvezie. Un lichid transparent curgea printr-un furtun până în zona unde era așezată branula. Ecranul de la capul meu scotea un piuit sâcâitor. Mi-am rotit privirea prin încăperea complet albă și nu am văzut pe nimeni care să fie lângă mine. Draperiile de la fereastră erau trase, așa încât nu am știut dacă era zi sau noapte. 
Ușa salonului s-a deschis, iar la început nu am putut vedea cine anume intrase în încăpere, căci îmi era imposibil să mă ridic, din cauza durerilor.  Am auzit un zornăit, semn că nu era decât o asistentă care umbla pe măsuța de metal, pe care teoretic stau medicamentele. Din câțiva pași, aceasta a ajuns în dreptul meu și m-a privit zâmbitoare.
—V-ați trezit!a spus verificând perfuzia. Cum vă simțiți?
—Mă dor toate oasele, am răspuns cu o voce slăbită.
—Este o reacție normală a organismului, ați suferit multiple traumatisme, dar sunteți o norocoasă. Ați scăpat ca prin urechile acului.
Asistenta injectă, cu ajutorul unei seringi, un lichid gălbui în perfuzia mea, apoi a bălmăjit ceva de odihnă și a plecat lăsându-mă într-o ceață deasă ce îmi inunda creierul.

M-am trezit, probabil mult timp mai târziu, căci îmi simțeam capui vâjâind. Ochii mă usturau și simțeam camera învârtindu-se cu mine. Mi-a fost foarte greu să îmi deschid ochii, din cauza efectului, pe care medicamentele îl aveau asupra mea, amplificate și de neonul cu lumina albă.
Un parfum familiar mi-a ajuns în simțuri, făcându-mi pielea de pe brațe să se ridice. Părea ca o frântură dintr-un vis, la care renunțasem de ceva vreme, iar acum rememorândul, milioane de trăiri mă năpădeau.
Mi-aș fi dorit ca el să fie lângă mine și să mă privească cu ochii lui adânci și plini de neînțelesuri. Parcă simțeam focul din ei, cum îmi aprindeau trupul doar uitându-se la mine. Mi-l închipuiam trecându-și nervos mâna prin părul răvășit, așteptând cu nerăbdare să mă trezesc. Dar probabil dorul neînțeles, pe care îl purtam, mi-l aducea în minte cu tot ce însemna el pentru mine.
Aș fi putut zâmbi, căci trăsăturile lui îmi apăruseră în minte, dar tot ce aș fi putut contura pe chipul meu era maxim o grimasă.
Respirația stranie, pe care am auzit-o la urechea mea, m-a făcut să deschid ușor ochii. La început tot ceea ce am putut vedea era o umbră, care se materializa cu acel chip familiar ce îmi bântuia visele. Îmi părea că demonul ce zăcea în interiorul meu, se juca cu mintea mea și că îmi răsucea cuțitul în rană. Nu am dorit să cred că el îmi era real, până în clipa în care s-a aplecat asupra mea și și-a apăsat buzele pe fruntea mea. Era un gest atât de tandru și plin de însemnătate, căci aproape mi-au dat lacrimile.
  Căldura buzelor lui moi mi-a ajuns în tot corpul, simțind o emoție pe care nu o puteam desrie. Inima îmi era plină de el și simțeam că avea să îmi explodeze în curând.
   Sentimentul de apartenență era atât de straniu, pentru că nu mi-aș fi imaginat vreodată să vibrez toată pentru un bărbat. Tot ce era mai bun în mine se îndrepta spre el. Simțeam cum mă conectam la el și îi ofeream inima mea, cu toată dragostea, cu  doruri, cu regrete. Pentru prima dată, după mult timp, îmi puneam inima pe tavă, tot ce însemnam eu și nu  era din cauza vulnerabilității cauzată de accident, ci era datorită lui și a faptului că era lângă mine.
—În sfârșit te-ai trezit!mi-a spus  și mi-a prins mâna într-a lui. Mii de curenții mi-au ajuns în membre și parcă toți fluturii din stomac au început un dans al fericirii.
—Am dormit așa de mult?l-am întrebat, încercând să mă ridic, sprijinindu-mă de coate.
—Cam da, m-ai speriat destul de tare, mi-a răspuns ajutându-mă să mă ridic și să mă așez mai bine.
—Ce s-a întâmplat, de fapt?am pus întrebarea, deși în sinea mea știam răspunsul.
—Frontul a ajuns și aici. Este o veste proastă pentru toată lumea și se pare că nici un loc din această lume nu mai este sigur.
Vedeam îngrijorare în ochii lui de culoarea chihlimbarului. Mă cerceta parcă cu teamă să nu dispar. Mâna lui se juca cu degetele mele, mângâindu-mă din vârful lor și până în zona unde fusese branula.
—Oare Alina o fi bine?mi-am amintit eu cu voce tare de prietena mea.
—Este bine, stai fără griji. Se plimba pe hol acum o oră, așteptând să te trezești. Se pare că tu i-ai atenuat căzătura și rănile ei sunt mai superficiale.
Am mulțumit în mintea mea Divinității și m-am liniștit profund.
—Tu va tebui să mai rămâi câteva zile în spital, mi-a spus apoi așezându-și mâna pe obrazul meu. Cu degetul mare se plimba pe pielea mea, care tânjea după el. Apoi s-a aplecat asupra mea și și-a unit buzele lui pline de ale mele.
Îmi fusese o sete atât de mare, o sete de el și de ceea el îmi provoca. Mă simțeam readusă la viață, în timp ce el îmi cuprindea ușor buza de jos, dezmierdând-o cu dor. Și-a coborât palma pe gâtul meu, lâsând dâre de dorință în urma ei. Stomacul mi s-a umplut și mai mult de poftă, simțind că nu mă mai satur. Limba lui m-a gâdital ușor atunci când a trecut peste buzele mele. Mi-am deschis gura, cerând mai mult și am simțit cum mi se umple de dulceața lui, imediat. Eram iremediabil pierdută. Nu mai exista care de întoarcele. Îl iubeam, iar acest lucru nu mai putea schimbat.

Zilele în spital trecuseră greu. Avusesem noroc cu Robert care nu plecase de lângă mine decât atunci când trebuia să facă duș sau să mănânce. Adormise pe scaunul ce se afla lângă patul meu, refuzând să meargă în campus și să se odihnească în camera mea.
Alina își revenise și arăta mai bine decât mine, fapt pentru care fusese externată înaintea mea. Îmi tot arunca priviri piezișe, cât timp Robert nu era atent, și îmi făcea semne să nu ratez ocazia.
Mama mă suna de cel puțin trei ori pe zi, pentru că voia să se asigure că eram bine și că mă puneam pe picioare. Era foarte speriată și îmi repeta mereu că ar fi trebuit să fiu lângă ea, pentru a mjă proteja. Ceea ce ea nu realiza încă, era faptul că nu mai era nevoie să stau sub aripa ei protectoare, căci acea fetiță a ei, devenise femeie. O femeie care putea să aibă grijă de sine și care iubea un bărbat ce nu se ridicase de lângă ea în toate acele zile. Mă hrănise, mă dezmierdase și născuse în mine o apartenență, pe care nu crezusem că aveam să o trăiesc vreodată.
Ziua când am ieșit din spital era una călduroasă, un început de Martie prietenos și senin. Rănile mi se mai vindecaseră și nu mă mai dureau. Îmi rămăseseră doar vânătăile, ca niște semne ce îmi arătau că trecusem prin foc. Mă bucuram că scăpam în sfârșit de acel mediu steril și ca pot să îmi reiau viață de unde o lăsasem. Voiam să zâmbesc mai mult, să iubesc mai mult și să nu ratez nici o ocazie de a mă distra. Viața era mai scurtă decât mi-aș fi putut eu imagina și voiam să o trăiesc la maxim. Îi oferisem lui Robert șansa de a face parte din viața mea, căci dragostea pentru el înflorea de la o zi la alta.
Ajunși în campus, primul lucru pe care l-am făcut a fost un duș fierbinte. Mi-am eliminat mirosul acela de spital, pe care îl aveam pe piele și în păr și m-am schimbat în haine comode ce miroseau a balsam.
Atunci când m-am întors înapoi în cameră, l-am văzut pe Robert cu o chitară în mână, pregătit parcă pentru concert. Am pășit ușor spre pat, fără să îl scap din priviri și l-am suprins aruncându-mi priviri pline de ardoare, urmărindu-mă la rândul său până m-am așezat confortabil pe pat.
Ținea  chitara cu ambele mâini, cu mâna stângă o acorda puțin miscând fiecare cheiță în parte, iar  cu mâna dreaptă  trecu ușor peste  corzile care au gemut aproape insesizabil. Mărul lui Adam i se mișca  în sus și  în jos, parcă voind să-și ascundă un soi de emoție. Avea să îmi cânte la chitară pentru prima dată și eu aveam emoții.
În încăpere  se simțea o tensiune aparte  ce plutea în jurul nostru. El a respirat scurt printre buzele-i pline. Își ridică ochii  de chihlimbar spre mine și îmi făcu cu ochiul într-o fracțiune de secundă, atât de scurtă, încât  am crezut că am vedenii. Apoi își mută privirea  pe instrumentul  care parcă aștepta mut atingerea lui. Își trecu  limba peste buza de jos, apoi își așeză mâinile pe  chitară, pregătindu-se să înceapă. Doar respirația   mi se mai auzea în acele clipe infinite, pline de  teama  că nu mai avea să înceapă.
Degetele lui au început să se mute ușor peste note, ciupind fiecare coardă în parte, camera umplându-se de sunete suave.  Apoi a tras aer ușor printre buze, semănând mai mult cu un șuierat, înainte să înceapă să cânte versurile.
  Vocea lui era caldă și ușor răgușită. Îi simțeam emoția din glas, parcă cântând cu sufletul. Privirea-i era ațintită pe instrumentul  pe care îl mângâia  cu măiestrie.
Ochii lui s-au ridicat spre mine.  Culoarea lor s-a închis brusc în clipa în care privirile ni s-au intersectat. Îl simțeam cum mă pătrundea în adâncurile mele, lăsându-mă dezarmată. Chitara a început să geamă din nou note calde și suspinate. Degetele lui alunecau pe corzile ei subțiri. O șuviță din părul dat după ureche i se ivi în ochi, dar nu o înlătură ci o lăsă să îi mângâie chipul, făcându-mă să devin geloasă.
Buzele lui prindeau contur mulându-se pe sunetele ce se preschimbau în note în glasul lui. Îmi lipsise până și simplul fapt de-al privii, iar acum ascultându-l, mă simțeam de parcă murisem și ajunsesem în rai. Într-un paradis în care îl găsesc  doar pe el, căci  lipsa lui mi-a fost iad în fiecare zi.
Câteva focuri de armă s-au auzit în departare. Frontul era tot mai aproape de oraș, tot mai aproape de noi, dar corzile chitării se frângeau atât de frumos în degetele lui, încât acele sunete se auzeau tot mai vag, tot nesemnificativ.
Privirea lui se concentră din nou pe mine, cercetându-mă de parcă era prima dată când mă descoperea. Ochii lui prea plini de muzică, acum, prea plini de mine, erau deschiși în fața mea spunându-și povestea trăirilor lor, ghidați fiind de versuri.
Abia atunci când ultimul acord s-a auzit, mi-am dat seama că buzele începuseră să mi se miște după ultimul refren, menținând contactul vizual în permanență cu el. Am tresărit atunci când chitara scoase un sunet înfundat în clipa în care făcu contact cu podeaua. Robert se ridică de pe scaunul micuț pe care stătea și se apropie  cu pași mărunți  și apăsați spre mine.
Atinse cu mâna tăblia patului și am putut juca că și aceasta a gemut sub atingerea lui sau că a scos un suspinat în clipa în care mâna lui s-a retras. El avea acel efect de a lăsa dor oriunde se afla. Chitara suspinase după ce gemuse sub atingerea  lui pricepută. Îi atinsese coardă cu coardă până când o adusese la apogeu, la refren. Eram geloasă pe ea și pe felul cum o mângâiase cu dor. Eram geloasă pe tăblia patului, pe care o atinsese în treacăt, eram geloasă pe șuvița de păr ce îi mângâiase chipul, în locul meu.
Am înghițit în sec inevitabil atunci când el se apropie  de mine și când am putut să îi simt parfumul, să îi aud respirația neregulată. Se așeză pe marginea patului, cât mai aproape de mine, își întinse mâna dreaptă  și îmi dădu părul de după ureche. M-am copleșit sub atingerea lui caldă și mi-am lăsat capul într-o parte. I-am simțit ochii cercetându-mă și degetele mângâindu-mi obrajii.
Apoi i-am simțit buzele atingându-le pe ale mele într-un sărut în care mă simțeam captivă. Captivă într-o iubire în care nu am crezut niciodată. Îmi lipsise atât de mult. El îmi lipsise atât de mult.  Sentimentul de apartenență îmi lipsise atât de mult. Ambele lui mâini s-au așezat pe obrajii mei, în clipa în care a adâncit sărutul, apoi și-a lipit corpul de mine, cu greutatea unui dor dus cu greu în spate.
Am suspinat scurt atunci când i-am simțit mâna îndepărtându-mi șuvițele de păr de pe gâtul, pe care l-a eliberat doar pentru al îl explora cu degetele. În interiorul meu explodau mii de trăirii, inima îmi bubuia, iar stomacul mi se zbătea, în timp ce  pielea ardea de nerăbdare și de dorință.
L-am prins cu ambele brațe de după gât  și m-am lipit mai bine de el, în clipa in care el mă întinse pe cearșafurile mototolite.
Acordurile melodiei îmi reveneau iarăși în minte, iar vocea lui mi-a invadat urechile, deși gura lui mă săruta încă cu dor.
" Și te iubesc cu milă și groază..."
Pielea mea se contopi cu a lui în timp ce degetele lui delicate mă mângâiau acum pe mine. Îi puteam simți mirosul pielii, îi puteam gusta buzele și îi puteam simți dragostea.
"Tot ce-i al tău mi se cuvine mie..."
Îmi aparținea cu sufletul. Îmi aparținea cu trupul. Îmi aparținea cu mintea. Eram contopiți și nu doar cu trupurile. Era al meu întru totul, toată ființa lui era a  mea.
"Ca un nebun de alb ce capturează..."
Era nebunul meu de alb. Nu era un rege în  jocul acesta. Un rege ar avea prea puțină libertate de mișcare. El era un nebun. Liber să alerge, liber să mă caute, liber să ma găsească, liber să mă captureze, să mă înnebunească, să mă cucerească, să mă  iubească  cu toată ființa lui.
"Regina neagra pentru veșnicie..."
Iar eu, care până să îl știu pe el mă vedeam doar un pion neînsemnat, m-am trezit o regină. Regina lui, regina neagră, aflată la celălalt capăt al tablei de joc.
Tandrețea   cu care mă iubea, mă făcea să mă topesc. Eram vrăjită de el, de iubirea lui și mă dăruiam lui sub asediul gloanțelor ce se auzeau încă din departare. Îl puteam simți cum voia să pătrundă tot mai mult în ființa mea. L-am prins de umeri, agățându-mă de tot ce însemna el pentru mine. L-am strâns tot mai tare cu dispararea de a nu-l scăpa printre degete.
Ochii  lui m-au prins iar în transă, în acea luptă nebună de a îl păstra și de a-l iubi.
—Regina mea! Regina mea neagră!