Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 8
Reușisem să despachetez în sfârșit toate bagajele. Toate pânzele mele erau frumos așezate în partea opusă a camerei, iar tablourile finalizate, fuseseră puse pe pereți. Îmi luase o zi întreagă să mă decid unde va fi așezat fiecare, în parte. Bătusem câteva cuie și mă urcasem și coborâsem de pe scaun, de atât de multe ori încât am crezut că voi face febră musculară.
Îmi pusesem toate hainele în dulap, îmi aranjasem baia și toaleta după bunul plac, pentru a mă simți ca acasă. Îmi cumpărasem câteva farfurii, tacâmuri, pahare și căni de cafea. Nu știam de ce cumpărasem câte două din fiecare. De ce nu cumpărasem trei? Sau patru?
Trecuse o săptămână de când mă mutasem în Brașov și locuiam singură în acea camera imensă, de cămin. După ce plecase Robert în acea după-amiază dormisem până târziu. Nu aveam chef de nimic. Mă simțeam ciudat. Așa cum nu mi se întâmplase vreodată. În toate acele zile care trecuseră am încercat să îmi mut mintea de la tot ce mă frământa. Făcusem cumpărături, coborâsem de pe Colină pentru a vizita centrul orașului sau învățasem. Cunoscusem și vecinele de palier, Mara și Alina. Două fete foarte prietenoase și ospitaliere. Mara era în anul trei la Facultatea de Litere, iar Alina studia la master, geografia. Ambele puteau fi numite veterane pe aici, căci erau de mult timp și cunoșteau fiecare colțișor al complexului.
Veniseră a doua zi la prânz, la ușa mea, ambele cu câte o cană de cafea în mână. Atunci când am auzit că cineva îmi ciocăne la ușă rămăsesem destul de uimită. Mi-au zâmbit ambele în același timp. O brunetă și o roșcată.
—Bună! Tu trebuie să fii noua noastră vecină, mi-a spus roșcata zâmbind cu toți dinții. Eu sunt Alina.
—Bună! Ava! Încântată!am răspuns încercând să îmi reprim uimirea.
Gâfâiam și cred că eram roșie toată la față din cauza efortului pe care îl depusesem pentru a îmi aranja încăperea.
—Eu sunt Mara, mi-a spus bruneta ce mă măsura cu ochii ei verzi.
—Îmi pare bine! i-am răspuns și ei zâmbind ușor.
—Am văzut ieri că te-ai mutat. Erai cu iubitul tău și nu am vrut să te speriem din prima zi, mi-a spus roșcata. Am adus câte o cafea să bem împreună și să ne cunoaștem mai bine, a adăugat aceasta.
Credeau că Robert era iubitul meu! Mai grav este că nu am infirmat acest lucru. Și mai grav dacât atât era faptul că mii de vibrații mi-au străbătut corpul în acea clipă. Sângele îmi vâjâia în urechi și un gol a apărut aparent de nicăieri în stomacul meu.
—Sigur, intrați, le-am spus dându-mă la o parte din ușă pentru a le face loc să intre.
—Sper că nu te deranjăm! a spus Mara în timp ce intra.
