Tentatia Războiului, Nebunul De Alb - Cartea I

Capitolul 12

Capitolul 12

Cafeneaua era la fel cum o lăsasem. Majoritatea scaunelor erau goale, lipite de masă, doar câțiva clienți
stăteau pe partea cu peretele de sticlă, gustând fie o cafea bună, fie ceva alcool. Același colaj de melodii rula
pe fundal, auzindu-se poate prea tare în lipsa oamenilor care cândva umpleau localul. Era trist să vezi
locurile pe care le știai prospere la un pas să dispară. Mi-ar fi părut rău ca Albert să își piardă afacerea la
care muncise încă de când era un puști. Era singura lui sursă de venit și ceea ce știa el să facă mai bine.
  Era prânzul, ora la care multe persoane ar fi trebuit să ocupe acele scaune acum pline de praf. Mulți angajați  ai firmelor din împrejurimi veneau să îți bea cafeaua de prânz în localul lui Albert. Însă multe firme s-au închis puțin câte puțin, iar oamenii încearcau să stea pe cât posibil într-un singur loc. Venisem acasă și nu  puteam să nu vizitez locul care mi-a fost atât de drag timp de un an de zile. Nu puteam să nu îl văd pe Albert și să nu mai schimb o vorbă cu el. Nu îl anunțasem că vin așa că speram să îi fac o surpriză plăcută.
Comandasem un taxi, care mă luase din fața casei. Nu mai voiam să merg pe străzile tot mai nesigure.
Voiam să mă simt încă în sigurață în acel oraș în care mă născusem și pentru care îmi făcusem atâtea vise.
Vise care păreau tot mai îndepărtate acum.
   Întrasem în cafenea și am auzit clopoțeii de la ușă sunând. Am
zâmbit involuntar, căci înainte aceștia reprezentau cel mai familiar sunet. Mi se întâmpla, înainte să mă mut,
să stau seara în pat și în liniștea totală a camerei mele să mai aud acei clopoței ce răsunau doar în mintea
mea. Albert era întors cu fața către o clientă căreia părea, de la distanță, că îi făcea ochi dulci. Ștergea
meticulous un pahar, așa cum obișnuiam eu să fac zilnic și zâmbea în cel mai șarmant mod posibil. Mai
avusese genul acela de interacțiuni cu femeile și atunci când eu lucram încă acolo, iar pe mine mă amuza
teribil să îl văd cum se transforma atunci când îi plăcea cineva.
  M-am apropiat de bar încet fără să atrag atenția și m-am așezat pe unul dintre scaune le din fața lui. Mi-am
scos pachetul de țigări din geantă, pe care l-am așezat pe suprafața lucioasă și mi-am dres grasul înainte de a
spune ceva.

—Nu vă supărați! Se fumează în acest loc? am întrebat încercând să fiu serioasă.
   Albert s-a întors brusc către mine și și-a mărit considerabil ochii văzându-mă.

—Ava! Doamne, când ai venit? m-a întrebat acesta ieșind de după tejghea și trăgându-mă într-o îmbrățișare.

—Aseară, am răspuns simplu privindu-l. Vezi că îți pleacă prietena, adaug după ce am văzut că tipa pe care o vrăjea cu doar câteva secunde înainte și-a luat geanta, a lăsat o sumă de bani pe bar și s-a ridicat.

—Treaba ei, a spus ridicand din umeri. Oricum era prea superficială pentru gusturile mele.
   Am râs puternic, făcând cele două persoane aflate aproape de noi să își întoarcă privirile. Îmi plăcea mult
compania lui Albert. Mă simțeam de parcă îl știam de o viață și ceva. Era omul căruia îi spusesem atât de
multe, de-a lungul perioadei în care am lucrat împreună.

—Tu ce faci? Cum merge? l-am întrebat așezându-mă confortabil. Pot fuma  nu?
  Albert m-a privit încruntat și era gata, gata să îmi ia țigara dintre degete, însă faptul că mai erau oameni pe
lângă noi l-a făcut să se oprească.

—Te-ai lovit la cap? Ce înseamnă asta? m-a întrebat pe un ton răstit. Se întorsese de după tejghea și se
aplecase asupra mea.

—Fa-mi o favoare și prepară-mi cafeaua mea preferată, am zis zâmbindu-I cu toți dinții. Îmi plăcea la  nebunie să îl enervez.