Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 6
Am tras trolerul mare, în jos, pe scări, și l-am așezat în fața ușii de la intrare, lângă alte două trolere mai mici și un rucsac. Acesta din urmă, avea o mare parte din șevaletele mele, pânze nepictate și câteva tablouri finalizate. Îmi luasem toatele pensulele și acrilicele pentru că nu îmi permiteam să îmi cumpăr altele noi pentru Brașov. Deși Albert îmi dăduse un salariu în plus, știam că trebuia să am grijă cât cheltuiesc, pentru a avea bani pe o perioadă mai lungă.
-Ai luat tot ce ai nevoie? m-a întrebat mama care a trebăluit toată dimineața în bucătărie pentru a îmi pregăti mâncare caldă pentru câteva zile. Ea susținea cu vehemență că gustând din mâncarea ei, aveam să îmi mai potolesc dorul de casă.
-Da mami. Poți să nu te mai agiți?O să fiu acasă în curând.
Îi promisesem mamei că aveam să mă întorc cel puțin odată la două săptămâni acasă. Nu știam ce mă așteaptă în noul oraș, la noua facultate, dar speram ca lucrurile să fie simple, iar planurile pe care mi le făcusem să rămână în picioare.
-Robert va ajunge în curând, deci trebuie să fiu gata, i-am spus înainte să îmi verific list ape care mi-o făcusem cu lucruri pe care trebuie să le iau cu mine.
-V-am făcut sandvișuri pentru drum. Și cafea. Sau vreți să beți cafeaua înainte să plecați?
-Pune cafeaua în cele două termosuri, mami. O bem pe drum, am strigat să mă audă, apoi am auzit cum o mașină s-a oprit în fața casei noatre.
Brusc o stare de anxietate a pus stăpânire pe mine și pe stomacul meu. Am simțit cum tot ce mâncasem în acea dimineață mi se întorcea înapoi. Am dus mâna la stomac, încerând să potolesc avalanșa de senzații și să umplu golul care se forma acolo.
Un ciocănit la ușă m-a făcut să tresar. M-am apropiat cu pași mici și reticenți, iar când am deschis am simțit că trăirile care mă încercaseră cu câteva clipe înainte erau nesemnificative. Respirația mi s-a oprit atunci când ochii lui ciocolatii i-au întâlnit pe ai mei. Părul lui era răvășit de la vânt însă stomacul mi-a luat-o și mai tare razna la vederea acestuia. Avea un aer fresh și un zâmbet de milioane, pe care îl puteam admira numai eu.
-Hei, esti bine? m-a întrebat înainte să îl invit în casă. Ești albă ca varul.
-Sunt bine, i-am răspuns fortând un zâmbet. Hai în casă până verific dacă am luat tot.
Robert dădu din cap ușor, apoi se strecură pe lângă mine, în casă. Am mai privit odată lista, am taiat tot ce aveam scris pee a și mpam rugat în gând să nu fi uitat nimic. Am luat sandvișurile din bucătărie și le-am pus în rucsac, lângă cafea.
-Să ai mare grijă de tine și să mă suni de îndată ce ajungi, mi-a spus mama luându-mi mâinile într-ale ei.
-O să te sun cu siguranță, vreau doar să stai liniștită, voi fi bine.
