Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 2
Un fior de căldură îmi făcu corpul să tresară, iar întunericul în care mă cufundasem începuse să dispară. Stăteam pe ceva moale și confortabil, dar știam că acela nu era patul meu; salteaua mea de acasă era destul de veche, pe alocuri tare și cu noduri. Am deschis ochii și am încercat să mă mișc, dar o durere cruntă îmi străbătu întregul trup. Apoi o avalanșă de senzații dureroase au apărut ca niște semnale peste tot. Îmi zvâcnea obrazul stâng, mă usturau buzele și nasul, iar ochiul stâng se deschidea cu dificultate. Mi-am amintit de atacul din plină stradă, de loviturile primite, de hainele care îmi fusese rupte și de toate acele clipe în care credeam că aveam să mor. Apoi în minte mi-au reapărut imagini cu momentele în care cineva mă salvase, apoi din cauza frigului și a spaimei am leșinat. Sau așa credeam în acele clipe, pentru că nu îmi mai aminteam nimic, dacă s-ar mai fi întâmplat și altceva.
Un miros puternic, bărbătesc, de mosc învăluia întreaga încăpere în care mă aflam. Camera era luminată foarte puțin de o lampă care se afla undeva lângă capul meu, ajutându-mă să văd câteceva din locul în care eram. Stăteam întinsă într-un pat supradimensional, cu o saltea atât de confortabilă, încât credeam că plutesc pe nori. În stânga și în dreapta patului erau două noptiere făcute din lemn masiv, negru. În partea stângă era un dressing mare cât peretele, ale cărui uși nu le puteam vedea exact din cauza poziției mele și a ochiului umflat. Fereastra din dreapta mea era acoperită de draperii mari, groase și închise la culoare. Deasupra patului, tavanul era făcut din oglinzi în care te puteai vedea perfect.
Am tresărit atunci când ușa se deschise printr-un zgomot ușor, dar suficient cât să îmi tulbure concentrarea. M-am încălzit brusc, iar aerul refuza să îmi ajungă în plămâni. Nu cred că reușisem să conștientizez până în acea clipă, dar teama îmi paralizase întregul corp. Respirația mea redevenise alertă, iar când pași s-au auzit apropiindu-se de mine am simțit cum mi se formează un nod în gât. Apoi am văzut o umbra care se apropie de mine și care se materieliza din ce în ce, într-un trup al unui bărbat pe care nu îl mai văzusem până atunci. Acesta se așeză lângă mine pe marginea patului și mă privi serios.
—Te-ai trezit, în sfârșit, îmi spuse după ce mă analiză câteva secunde. Nu i-am răspuns, ci doar am încercat să îi descifrez trăsăturile. Era un bărbat înalt, dar binefăcut, nici prea slab, dar nici prea solid. În lumina lămpii părul lui lung, ce îi atingea baza gâtului era de culoarea ciocolatei. Fața îi era rotundă, iar buzele frumos conturate și pline. Era un bărbat cu adevărat frumos, cu trăsături fine și nobile. Era exact opusul bărbatului care mă atacase.
—Haide, te ajut să te ridici ușor, continuă să vorbească cu mine, deși eu nu scosesem nici un cuvânt. Se aplecă asupra mea și îmi prinse cu grijă umerii, de teamă parcă să nu mi frângă, apoi trecu cu mâinile sub sânii mei cu aceeași grijă și mă ridică ușor în șezut, suficient cât să pot vedea restul încăperii. Puteam să văd acum culoarea neagră a ușilor dressingului sau fotoliul negru de catifea care stătea ascuns într-un colt al camerei.
