Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 4
Flăcările își întindeau brațele peste toată clădirea, care ardea nemilos sub ochii mei. Facultatea unde îmi dorisem mereu să studiez, toate acele vise pe care mi le făcusem în nopțile în care nu am dormit, toate se făceau scrum în fața mea. Dogoarea îmi bătea în fața brăzdată de lacrimi. Eram speriată. Dacă nu apucam să ies de acolo? Dacă Robert nu apărea la timp? Aveam să ard de vie odată cu visele mele?
Acele gânduri m-au făcut să suspin zgomotos. Robert își așeză ușor palma pe umărul meu, făcându-mă să tresar. Mi-am întors privirea spre el și am observat cu câtă ură privea acel foc. Pentru câteva secunde mi se ridică pielea pe brațe.
Lumea în care trăiam nu mai semăna cu ceea ce știam eu. Într-un timp foarte scurt totul se transformase într-o junglă. Fiecare alerga să supraviețuiască călcând pe cadavrele celorlalți. Eram înspăimântată de ceea ce vedeam în fiecare zi pe stradă sau la televizor. Mă întrebam cât avea să dureze, când de fapt știam că acela era abia începutul.
— Haide să mergem, trebuie să ajungi acasă, îmi spune Robert după câteva minute de tăcere. Numai avem ce salva, iar aceste imagini nu cred că îți fac foarte bine.
Am mai aruncat o privire spre clădirea veche, construită acum mai bine de o sută de ani, apoi l-am urmat pe Robert la mașină. Sirenele pompierilor se auzeau venind de undeva din depărtare ca un urlet ce semăna mai mult ca un strigat după ajutor. Un strigăt care implora totul să se oprească și să ne continuăm viața de unde rămăsesem.
Robert porni mașina și intră pe un drum principal. Conducea cu calm, ușor, fără să scoată nici un cuvânt. Adevărul era că, nici eu nu prea voiam să vorbesc. Nu prea aveam ce să îi spun. Îmi oferise ajutor și mă salvase de două ori, părând genul de om care nu se dă înlături atunci când cineva avea nevoie de el, însă se purta cu mine prea frumos, pentru a putea devein credibil. Într-o lume în care fiecare sfâșia pe fiecare, era imposibil ca cineva să se comporte ca el, fără să aibă un interes.
—Ai fost la poliție?întreabă el atunci când se opri la semafor. Probabil că se tot gândise la acest lucru după ce mă lăsase acasă serile trecute. În fond era vorba despre prietenul său, care intrase de tot în belea.
—În acea noapte, spun privind prin parbrizul mașinii cerul, care începea să devină cenușiu. Mi-am scos un certificate medicolegal, adaug fără să îmi întorc privirea spre el, știind că se uita la mine insistent.
—Victor chiar a dat rău de necaz, parcă oftă cuvintele în timp ce reporni mașina de pe loc. Nu știu ce este în capul lui. Am tot încercat să îl ajut, dar se pare că nimic nu îl va face să se oprească din acel stil ucigaș de viață.
