Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 11
Sunt momente în viață când nu știi ce ți se întâmplă. Pot veni de-a valma, lucruri și situații care te vor lua prin surpirndere. Viața poate lua uneori întorsături de situație neașteptate, care aduc cu sine consecințe. Am observat că sunt momente în care nu poți acționa după bunul plac, căci parcă unele căi îți sunt impuse. Sunt lucruri pe care nu alegi să le faci și sunt oameni pe care nu alegi să îi întâlnești. Am crezut multă vreme că pot alege singură drumul meu în viață și calea pe care să o urmez, dar am fost aruncată pe un drum necunoscut, pe care încerc să îl descopăr reticentă. Nu am fost niciodată adepta noilor începuturi, m-am temut mereu de ele, pentru că odată pornite sunt ca un carusel care se învârte la nesfârșit. În acea dimineață mă trezisem devreme, mi-am pus câteva lucruri într-un rucsac și am pornit la drum împreună cu Robert. Mergeam împreună acasă. Luasem vacanță o săptămână, săptămână pe care aveam să o petrec în mediul meu natural. Nu trecuse mult timp de când mă mutasem, dar îmi lipsea extrem de mult haosul orașului, părinții și acei câțiva prieteni pe care îi aveam. Ceea ce se întâmpla între noi era extrem de ciudat, dar plăcut. Eram într-un fel apropiați. Făcusem dragoste și noaptea trecută și în acea dimineață. Se legase ca o conexiune între noi, ce părea mai veche de acel weekend. Robert avea un farmec aparte. Era șarmant și tandru, știa să vorbească și părea să aibă o inteligeță aparte. Mă intrigau încă multe lucruri la el, lucruri pe care speram să le aflu cu timpul. Devenisem mai degajată și chiar m-am lasat tot timpul purtată de golul din stomac pe care îl aveam în preajma lui, deși nu știam exact ce era între noi. Nu știam dacă eram prieteni care mai făceau sex din când în când, nu știam dacă începeam o relație sau dacă era o aventură.
Nu credeam în ceva serios între noi doi, mai ales că ne despărțeau câteva sute de kilometrii, iar eu nu eram de accord cu relațiile la distanță. Acest gen de relații au adus mereu doar la durere, la dor și la dezamăgire. Nu ai cum să cunoști un om doar prin telefon sau întâlnindu-l la câteva săptămâni. Îmi era greu să cred că Robert ar veni să mă vadă săptămânal. Avea o viață în București și nu știu ce ar fi putut sacrifice pentru a avea genul acesta de relație. Însă am decis să las lucrurile așa cum sunt și să mă las purtată de prezent. Ceea ce nu îmi impusesem era să joc fără sentimente. La acest aspect nu mă gândisem nici măcar o clipă, însă chiar dacă aveam să o fac, probabil avea să fie prea târziu. Eram atrasă de Robert și de felul lui de a fi. Mă atrăgea misterul din jurul lui, ochii lui, vocea lui și modul în care mă privea. Mă atrăgeau buzele lui, trupul lui, simțind o căldură aproape insuportabilă atunci când eram prea aprope de el și simțeam că ceva nu mă lăsa să mă stăpânesc. Cu o seară în urmă ne-am uitat împreună la un film de actiune. Cu această ocazie descoperisem că aveam lucruri în comun. Amândoi adoram popcornul și filmele de actiune. Spre deosebire de el, mie îmi mai plăceau scenele de dragoste strecurate prin scenariul filmului, dar el strâmba din nas de fiecare dată. — Nu înțeleg logica acestei scene, mi-a spus la un moment dat atunci când protagonistul trebuia să se lupte cu o armată de inamici, dar el își săruta după niște lazi metalice iubita. Ăia vin după el să îl omoare și lui îi arde de iubit. Am râs puternic din cauza reacției lui plină de dezgust. —Poate îi este teamă că moare și nu mai are ocazia să îi spună ca o iubește, i-am spus apoi. —Sigur, mai ales că personajele principale mor în toate filmele, a continuat să bombâne, făcându-mă să râd și mai mult de el.
