Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 7
M-am trezit din cauza mirosului înecăcios. Când am deschis ochii, camera mea era plină de fum care mă făcea să mă sufoc. Am sărit ca arsă din pat. În întunericul din camera mea de la mansardă nu puteam vedea nimic în afară de fumul gros, gri. De obicei, luminile din stradă intrau fără problem pe fereastra mare a camerei mele, căci nu trăgeam niciodată draperiile. De această dată ardea ceva și ardea mocnit, pentru că puteam să aud acest lucru. Am fugit spre partea camerei unde se aflau tablourile mele, însă în acea clipă am auzit glasul mamei strigând ceva de jos. Am uitat complet de tablouri si am ieșit din camera mea în holul mansardei care ardea cu flăcari mari și fierbinți. M-am lipit instantaneu de peretele din spatele meu și am privit focul care urca lacom pe fiecare stâlp de lemn, arzând tot în calea lui. Mi-am mutat privirea spre scările care încă nu erau afectate de foc și am mers pe lângă perete până în dreptul lor. Mi-am dus partea de sus a bluzei spre gură și nas pentru a nu inhala aerul fierbinte care se apropia cu repeziciune de mine. Ajunsă în dreptul scărilor am început să le cobor una, ușor, de teamă să nu mă prăbușec odată cu ele.
La parter era același fum negru. Am tușit cu fața în bluza de pajama și am început să îmi caut părinții. Mama mă striga, însă nu puteam să îmi dau seama de unde anume. Fumul devenea tot mai gros, tot mai negru și mă înconjura, prinzându-mă într-un cerc din care părea că nu aveam scăpare. Am început să fug în orice direcție puteam, strigând-o pe mama, care continua să îmi răspundă, însă eu tot neștiind de unde. Eram dezorientată, parcă locul trasformându-se în altceva decât în casa pe care eu o știam. M-am oprit în loc și m-am rotit pe loc în căutarea unui reper în tot acel haos, însă în zadar.
O mână îmi cuprinse cu forță brațul și mă trase dupa ea. M-am zbătut însă în zadar, în câteva clipe eram în afara casei mele, privind cum toată este cuprinsă de făcări.
-Nuuu!Mamă! Tată!Tablourile mele! am strigat ducându-mi mâinile la cap, lăsându-mă ușor în jos pe iarba rece.
Un râs aproape diabolic se auzi din spatele meu. M-am întors speriată și am tresărit atunci când l-am văzut pe Victor rânjind malefic spre mine.
-Sper să simți și tu, toată durerea pe care eu am simțit-o atunci când mi-ai furat cel mai bun prieten, singura familie care îmi mai rămăsese, a urlat acesta către mine.
O bubuitură se auzi în depărteare, făcându-mă să tresar din nou.
-Ai auzit? Acela pare a fi războiul care îți poate schimba viața, însă de fapt, acesta este războiul pe care va trebui să îl porți. Un război pe care tu l-ai început, adăugă făcănd semn spre casa care ardea din toate temeliile.
-Nuuuu! am strigat ducându-mi mâinile spre urechi. Îmi simțeam lacrimile uscate și înghețate pe față. Am încercat să strig din nou atunci când acesta s-a apropiat periculos spre mine. Însă părea să nu mă audă nimeni, căci urletul meu a devenit înfundat și surd.
