Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 10
Pizza era caldă și aburindă. Mirosul de cașcaval topit se simțeam în toată încăperea. Am lăsat cutiile firbinți pe pat și am mers după șervețele. I-am evitat privirea lui Robert, care mă urmărea prin încăpere. Avea acel gen de privire, ce aducea cu cea a unui prădător. Am încercat să îmi revin în urma momentului pe care îl avusesem cu el. Mă sărutase. Îmi simțeam buzele zvâcnind. Le șimțeam umflate, pline și răvășite. De fapt, eram toată complet răvășită. Am ieșit din camera mea, cu gândul a ajunge la bucătărie, însă m-am oprit pe hol, sprijinindu-mă de perete, încercând să mă liniștesc. Furtuna din interiorul meu fusese stârnită și nu știam cum aveam să o potolesc. Pierdusem jocul, regina fusese capturată, la fel și inima mea.
În cămin era liniște. Nu se auzeau voci, muzică sau zarvă. Bucătăria era goală. Am luat sulul de șervețele și m-am întors în camera mea. Robert era prins de telefonul mobil, pe care îl butona de zor. L-am privit pe sub ochi și am sperat ca el să nu facă același lucru. Nu voiam să mă vadă că mă holbez la el. Însă de sub genele lui dese, i-am zărit privirea aceea nuanțată, privindu-mă. Am putut jura, că după acel telefon se ascundea un zâmbet diabolic. Cred că își atinsese scopul. Mă răvășise. Am trecut pe lângă el, ignorând privirea lui curioasă și m-am așezat pe pat lângă cutia mea cu pizza. Se vedea că aștepta să spun ceva sau să am o reacție cât de mică. Dar ce aveam să îi spun? Că nici eu nu știam ce cred, ce simt și ce vreau? Eram mai confuză decât nu am fost niciodată în viața mea.
Am deschis cutia din care mai ieșeau încă aburi și am început să mănânc fără să scot o vorbă. În toată încăperea se așternuse o liniște apăsătoare. Am înghițit cu noduri prima felie de pizza, apoi am simțit cum o stare de greață și agitație mi-a cuprins întreg abdomenul. Am tras aer puternic în piept, apoi am băut un pahar cu apă pentru a scăpa de gustul de mâncare care îmi provoca mai mult rău. Robert se juca în timpul acesta cu porumbul de pe pizza lui, în timp ce trecea la a treia felie.
M-am ridicat de pe pat și am deschis larg ușa de la balcon. Simțeam nevoia disparată să iau o gură de aer. Mi-am luat țigările, care rămăseseră pe măsuța din balcon și am aprins una. Afară aerul era răcoros și aspru. Vântul îmi răscolea șuvițele blonde ce erau desprinse din coc. Mi-am strâns mâinile în jurul meu din cauza senzației de rece care îmi străbătea corpul și am continuat să trag cu poftă din tigară. Trebuia să mă deblochez cumva și să pot continua acea seară. Nu puteam să nu îi vorbesc la nesfârșit. Nu puteam să mă comport ca și cum el ar fi fost primul bărbat care m-ar fi sărutat. Nu puteam să mă port de parcă eram un copil răsfățat.
Ușa de la balcon a scârțâit și apoi câțiva pași s-au auzit înainte ca o mână să se așeze pe talia mea. Am fost trasă în brațele lui uriașe, strânsă la pieptul său. Îi puteam simți aroma parfumului mult mai puternic, puteam să îi aud respirația neregulată și inima cum pulsa haotic în pieptul său. Am continuat să îmi fumez țigara liniștită, privind la muntele din fața mea, rămânând rigidă la gestul său. Câteva clipe mai târziu, am stins tigara pe balustradă, apoi m-am întors spre el, în speranța de a arunca restul în scrumiera de pe masă. Însă mișcarea mi-a fost blocată de postura lui masivă. Era poziționat în fața mea, cu mâinile în continuare pe talia mea și ochii ațintiți pe buzele mele.
