Pe tine cum te poate schimba prezentul?
Într-o lume plină de ură, a războiului, în care tronează doar haosul, Ava încearcă să își găsească un echilibru. Însă viața ei nu are cum să mai fie la fel odată ce războiul a început.
Tânăr...
Oops! Această imagine nu respectă Ghidul de Conținut. Pentru a continua publicarea, te rugăm să înlături imaginea sau să încarci o altă imagine.
Capitolul 5
Cafeneaua mirosea puternic a boabe proaspat măcinate. Sunetul expresorului se auzea încă de la intrare, acompaniat fiind de șoaptele oamenilor care își savurau liniștiți băutura fierbinte, discutând diverse subiecte. Înăuntru era atât de cald încât mi-am scos eșarfa de la gât, din cauza disconfortului.
Mi-am rotit privirea prin toată cafeneua și l-am zărit pe el stand într-un colt al încăperii. Avea o cană în față, din care ieșeau aburi fierbinți. Mâinile lui înconjurau cana tacticos, în timp ce brațele lui atingeau masa până la coate. Ochii lui fixau un punct anume, undeva după fereastră, părând să își poarte gândurile prin alte părți.
Îmi plăcea la nebunie modul în care își sufleca de fiecare dată manșetele cămășii, de parcă adora să le poarteși totuși se simțea incomod în ele. M-am apropiat cu pași mici, dar siguri de masa unde Robert se afla. În clipa în care am ajuns în dreptul lui, acesta își ridică ușor ochii pe care îi puteam confunda ușor cu două oceane de caramel topit. Genele lugi, negre, au fluturat ușor privindu-mă curios și zâmbitor. Mi-am înghițit nodul din gât, apoi i-am întors zâmbetul înainte de a mă așeza pe scaunul din fața lui. —Fata care intră mereu în belele! mi-a spus , apoi și-a lăsat cele două gropițe să îi adâncească obrajii.
—Chiar în fața ta și nu mai este nevoie să faci pe eroul cu ea, i-am răspuns, apoi am luat broșura cu meniul și am început să o studiez.
Nu că Robert m-ar fi intimidat. Nu aveam nevoia să îmi mut atenția pe altceva. Însă picioarele mele erau înmuiate ca naiba, iar mâinile îmi tremurau ușor, în timp ce trasam cu degetul arătător foaia în dreptul numelor de băuturi fierbinți. Și simțeam cum tot sângele mi se urca în obraji, simțindu-l cum mă privea cu nerușinare.
După ce îi trimesesem acel mesaj cu desenul schițat de mine, Robert nu îmi mai scrisese timp de o săptămână. Nu așteptam neapărat un mesaj de la el, însă în acele zile îmi verificasem telefonul mai mult decât de obicei. Încercasem să mă relaxez și să uit situațiile care îmi complicau viața în acele clipe. Mă reîntorsesem la muncă, în ciuda protestelor lui Albert, care considera că încă puteam să îmi mai iau concediu fără probleme. Însă nu reușeam să revin pe firul initial al vieții mele. Deviasem de la traseu, iar cunoscându-l tot mai mult pe Robert, mă temeam că aveam să deviez tot mai mult.
Chelnerul, un timp drăguț, bine făcut nu cu mult mai mare decât mine, se așeză în fața mea, ținând un carnețel în mână.
—Doriți ceva de băut?mă întreabă pregătind pixul pentru a nota pe hârtie.
—Un latte cu caramel sărat, te rog, și o brioșă cu ciocolată, am spus și am privit fără să vreau în ochii bărbatului din fața mea.
