Doamna minciunilor - Vol 3 Saga "Belgravian Hearts"

Kate

O să mor.

Sigur o să mor.

Mă răsucesc cu greu pe partea cealaltă, așteptând să-mi crape țeasta în două. Senzația de durere e insuportabilă, ca și cum un pietroi imens mi-ar sfărâma creierul.

Asta e, o să mor.

- Bună dimineața, Laurentis.

Vocea din cameră e joasă și soptită, dar tot îmi întețește durerile de cap, si aș vrea să se oprească.

- Te-ai trezit?

Deschid ochii în întuneric, scheunând.

- Pleacă, Ralph!

- Trebuie să te ridici, e trecut de prânz.

O mișcare în colțul camerei mă face să țip îngrozită.

- Nu trage alea!!!

Dumnezeu știe că orice dâră de lumină îmi rănește ochii îngrozitor.

Ralph oftează, lăsând baltă perdelele.

- Haide, ridică-te! Ți-am adus suc de portocale și ceai. Ce e cu tine, ești la prima mahmureală?

Gem înfundat, îndesându-mi fața în pernă.

- Lasă-mă-n pace!!!

- Ei, ei, aseară nu păreai la fel de hotărâtă, domnișoară!

Înghit cu gâtul uscat, încercând să-mi dau seama la ce se referă.

- Aseară? repet confuză.

- Lasă, nu-ți bate capul, o să-ți amintești mai târziu.

Îi simt degetele aspre pe umerii goi, când mă ridică în șezut cu forța, smulgând pătura subțire de pe mine.

- Așa ai dormit toată noaptea?

Ridic din umeri confuză, după care îmi dau seama că sunt doar într-un maiou larg și cu ciorapii de mătase.

Ralph merge la cealaltă fereastră, trăgând draperiile suficient cât întunericul din cameră să devină o lumină obscură în care îmi observ hainele mototolite pe podea și pantofii aruncați lângă pat.

- O, Doamne!

- Bea asta, îmi spune cu glas părintesc, dându-mi un pahar. E un ceai special pentru mahmureli.

Are gust de mentă, lămâie și ceva picant, dar e bun, și îmi mai alungă starea de greață din piept.

- Bun, și acum sucul de portocale.

N-am băut niciodată așa ceva. În Belgravia importul de citrice e atât de scump încât o portocală echivalează cu banii de mâncare pe o săptămână. Dar n-ar trebui să mă mire că Ralph are atâția bani încât își permite să aibă propriul stoc de sucuri din citrice.

Beau paharul până la fund, deși e tare acrișor.

- Am cerut pentru mai târziu o supă de pui, fiindcă ai nevoie de potasiu, continuă să îmi spună, în timp ce se ridică să-mi caute prin șifonier. Te mai doare capul?

- Acum parcă nu chiar atât de rău...

- Stai să-l vezi pe Torpe! Era convins că trebuie să vadă un preot, înainte să-și dea duhul.

- Eu i-am spus aseară...

O sămânță de teamă îmi încolțește în minte, când îmi dau seama că amintirile mele sunt foarte tulburi.