Doamna minciunilor - Vol 3 Saga "Belgravian Hearts"

Furtul

- Am comandat deja totul, trebuie numai să ajungă splendidul nostru decan. Ți-e frig, mademoiselle?

Clatin din cap, încă tremurând.

Nu mi-e frig, dar gândul la ceea ce trebuie să fac îmi dă un sentiment intens de răceală, ca și cum mi-ar îngheța pieptul.

Mă simt mizerabil în rochia mea scumpă, din mătase vișinie, cu decolteul adânc în V care lasă la vedere sânii generoși moșteniți de la mama. Nu degeaba a primit Liddy porecla în cauză.

Nu-mi vine să cred că mi-am ruinat prima seară la Pablo's cu un plan atât de mișelesc. Plănuiam să îi scriu totul lui Ali- cum arată un restaurat de bogați, cum am stat pe canapele tapisate, ce gust a avut mâncarea italiană a lui Pablo...

Dar acum nu mă mai pot bucura de nimic.

Trag aer adânc în piept, privind gânditoare studenții din cealaltă parte a încăperii, care dansează în perechi, râd, flirtează și se bucură de seara de vineri.

Eu n-o să am niciodată asta. Alison nu va avea niciodată asta.

Mă doare pieptul, și o senzație de usturime îmi strânge pleoapele, așa că îmi iau repede privirea de la ei, ridicându-mă.

- Cred că am... cred că îmi trebuie ceva de băut, îi spun lui Torpe tulburată.

- Nicio problemă, iubito! mă asigură el repede, ridicându-se de la masă. Chiar mă gândeam să aduc ceva pentru amândoi! Ce să fie, scumpă doamnă?

- Uimește-mă! îl îndemn curioasă. Ceva pentru doamne, oricum. Să fie tare, dar nu prea tare, și să fie elegant. Dacă vii cu wisky, ți-l torn în cap.

- Într-adevăr, un limbaj pentru doamne, constată Christian îndepărtându-se.

Îmi las fața în palme, încercând să ignor senzația de greață care îmi dă târcoale. Aici nu e Lune, Amanda.

Și cu toate astea, neliniștea îmi crește vertiginos, cu fiecare minut care trece.

Mă uit în jur, așteptând parcă să mă izbească mirosul de băutură ieftină și sudoare, și râsetele groase ale bărbaților care caută companie.

Din fericire, nu de aud decât glasurile înfundate ale studenților și gramofonul care rulează încontinuu muzica magică a lui Mozzart.

- Cineva e pierdut în gânduri vineri seara, spune o voce plăcută lângă umărul meu, făcându-mă să tresar.

- Ralph! exclam surprinsă, alungând repede orice amintire din minte. Credeam că vii mai târziu!

- Am scăpat de harpie, din fericire, îmi răspunde zâmbind. Unde e Torpe? Pot să mă așez?

Dau din cap aprobator, urmărindu-i fiecare mișcare ca un animal de pradă. Doamne! Credeam că e irezistibil cu gulerele lui descheiate și cu pantalonii de student...

Ei bine, în apărarea mea, nu l-am văzut niciodată îmbrăcat pentru o ieșire de vineri seara.

Vreau să specific că n-am văzut în viața mea un bărbat care să arate atât de... n- am cuvinte!!

Culoarea albastru-petrol a fracului îi scoate în evidență ochii aceia superbi, iar cămașa albă și vesta perfect croită îmi dau o stare de amețeală. Ca să nu mai vorbesc de părul pieptănat impecabil peste cap, de parfumul prospăt pe care îl emană...

Iar despre partea inferioară a corpului nici nu vreau să pomenesc. Nu mă pot uita înainte să-mi vină Torpe cu băutura. Am nevoie de ceva tare, înainte să-mi fericesc ochii cu imaginea acelor coapse perfecte îmbrăcate în pantaloni croiți impecabil, și a posteriorului splendid.