Doamna minciunilor - Vol 3 Saga "Belgravian Hearts"

Pregătiri

- Pune ceva pe foc, Vladislav!

Mă aplec spre Alison, încercând să o țin ocupată.

- Și aici? Cum ai făcut calculul ăsta, Ali?

Sora mea se uită la mama nemișcată, cu coatele așezate pe masa jerpelită, în timp ce rusul se apleacă greoi să mai îndese lemne pe foc. Ultimele bucăți, de altfel.

- De ce nu se vindecă? întreabă Ali răgușit, și ochii i se umplu de spaimă.

- A... o să... o să fie mai bine.

Nici măcar nu pot să fac să sune credibil.
Febra mamei ține constant în ultimele zile, și uneori începe să delireze, după care râde minute în șir, cu ochii în tavan. I-a căzut tot părul acela frumos, des, pe care și-l împletea într-o coadă lungă și groasă.

- Du-te dincolo și termină desenul acela, nu vrei? întreb cu un zâmbet forțat, trăgând-o pe sora mea de la masă. Când e gata, o să-l lipim deasupra mesei, și o să arate foarte drăguț.

Alison pleacă târându-și picioarele, și expresia tristă de pe fața ei îmi strânge pieptul.

Mă apropii de mama în liniște, umplând cana ei ciobită cu apă proaspătă.

- Ți-e frig, mama?

Ochii ei goi se opresc asupra mea cu un fel de spaimă dureroasă.

- Cine... tu.... ?

- Eu sunt Amanda.

Îi duc cana la gură, sfâșiată de tristețe.

- Fiica ta cea mare, mama. Eu sunt Amy.

Ea clatină din cap, și o sclipire de luciditate îi aprinde fața palidă.

- Amy! șoptește aspru, răgușit. Amy, să nu faci ca mine... să ai grijă de Alison...

E o minune că și-a amintit de fiica cea mică, dar întreaga secvență nu durează mult.

Mâna ei osoasă și galbenă  îndepărtează cana cu apă, și capul îi cade într-o parte, puțin cam violent.

Las cana pe masă, privind-o cum adoarme, un somn aproape ca un leșin, din cauza sedativelor puternice pe care le bea.

Mă întorc spre Vladislav, care stă în fotoliul acela jerpelit, fără husă, bând absent din vodka lui spurcată.

Nu înțeleg de ce nu pleacă! Ce vrea de la noi? Ce vrea de la mama, nu e evident că moare?

Încep să strâng masa, adunând cele trei farfurii ciobite, cu smalțul sărit pe margini. Apa de pe sobă e tulbure și unsuroasă, dar nu-mi permit să folosesc altă apă pentru spălat, fiindcă cișmeaua publică e departe.

Alison fredonează din camera cealaltă,  trăgând linii haotice cu capete de cărbune colorat pe niște foi de ziar.

Dintr-o dată aud un horcăit stins, și vocea mamei sună înfundat, gros.

- Amy! Amy, să ai grijă de so...

Mă întorc speriată, scăpând farfuria albastră din mână.
Un fir aprins de sânge i se scurge din nas, și pare gata să se înece cu propria respirație.

- MAMA!!!

Mă repezesc la ea cu cârpa umedă, încearcând să-i opresc sângerarea.
Degetele mi se umplu de sângele ei abundent, și panica îmi sugurmă vocea, în timp ce urlu la Vladislav, tremurând din cauza șocului.