Doamna minciunilor - Vol 3 Saga "Belgravian Hearts"

Eliberarea

Îmi ia multă vreme să îmi revin, chiar dacă reprezentația lui Ralph s-a încheiat.

Îl privesc coborând, și stupoarea mă împiedică să aplaud odată cu ceilalți. De fapt, sunt geloasă, dacă vă vine să credeți. Atâtea talente! Ce lume nedreaptă! Nu puteam să am eu vocea asta, trebuia neapărat să fie cineva care oricum e bogat, și școlit, și superb?

- In-cre-di-bil! exclamă Torpe cu elan, felicitându-l pe Ralph. Incredibil, domnule decan! Simt că m-am îndrăgostit din cauza cântării ăleia cu vraja. Ai pus o vrajă pe mine... etcetera.

Ralph zâmbește obosit, trecându-și mâna prin părul castaniu.

- Mulțumesc, Torpe. Prietena ta nu pare să fie de aceeași părere.

Strâng din buze indispusă, pentru că nu-mi place felul în care privirea lui mă zguduie din temelii.

- Nu puteai să nu te dai în spectacol, nu!

- Păi, am...

Se îneacă brusc, ducându-și mâna la gură, apoi la nas.

Pentru o clipă simt aerul din sală încremenind, și mă holbez la sângele care îi curge din nas, pătându-i degetele și batista albă.

Sânge!

Groaza îmi pătrunde până în oase, aducându-mi cu claritate în minte imaginea mamei, chiar înainte de a-și da suflarea, și panica mă sugrumă.

- Ralph!!!

Țipătul răgușit parcă nu e al meu, parcă ar izbucni din pieptul altcuiva.
Mă lovesc de Torpe, împleticită, și mâinile încep să-mi tremure incontrolabil, în timp ce greața și teama îmi răscolesc stomacul, adunate într-o durere ascuțită, viscerală.

- Cheamă pe cineva! urlu la Torpe, înnebunită. O să moară! O să...

Christian mă privește uluit, și nu înțeleg șocul de pe fața lui Ralph.

- Amy, e doar o sângerare...

- Sunt bine, mă asigură Ralph înăbușit, grăbindu-se spre ieșirea laterală.

Îl urmez cu inima strânsă, și simt că mă sufoc în propria teamă, care mă aruncă într-un abis continuu, în care răsună tusea mamei, focul din sobă și țipetele lui Alison.

- Așteaptă! strig după el, în aerul rece al nopții. Ralph, trebuie să chemăm pe cineva! Nu poți să, ești atât de tânăr...

- Dumnezeule, Amanda! mă întrerupe confuz. Îmi curge sânge pe nas tot timpul când sunt obosit. Calmează-te.

- Ralph, ascultă...

- Nu, tu să asculți! Sunt foarte bine, nu știu de ce... a! Torpe, condu-o pe Amanda înăuntru.

Christian mă prinde de braț, furios.

- Ce e cu tine, omule?! Te apuci să răcnești așa, în plină sală, speriind pe toată lumea!? E un sânge, un amărât de sânge! Isterică poți să mai fii.

Mă trage după el în cealaltă direcție, dar îmi simt picioarele moi, și gândul că Ralph e singur cu sângerarea aceea îmi face inima să tresalte de spaimă.

- Nu pot...

Mă opresc la ușa sălii, sprijinindu-mă fără vlagă de cadrul de lemn. Mi-e rău și am impresia că toate plăcintele pe care le-am mâncat vor ajunge în scurt timp afară din stomacul meu.

- Nu pot să mă întorc, repet înfrigurată. Trebuie să văd dacă Ralph e bine.

Torpe se uită la mine ca la o dementă sadea, și fața lui are o expresie indescriptibilă de exasperare și de neliniște.