Ruptura

1.3K 136 4
                                    

Un pupic umed îmi aterizează pe nas, alungându-mi treptat somnul de pe ochi.

- Bună dimineața!

Deschid ochii leneșă, numai pentru a o vedea pe Kate în pat lângă mine, cu un zâmbet uriaș pe față.

- Oh, bună dimineața!

Uitasem.

Pentru ultima seară petrecută la Academie, Kate a ținut morțiș să doarmă cu mine, și bine-nțeles că nimeni n-a putut să-i refuze această dorință.

- Mi-e foame! mă strigă de la ușă, în timp ce mă spăl pe față în baie.

- Sunt sigură că unchiul Ralph a cerut deja micul dejun, îi spun ușor amuzată. Trebuie doar să așteptăm să ne cheme.

- O, nu prea cred! Ieri au dormit până la zece. Va trebui să îi trezim noi.

Mă uit la pendula din perete oftând. Aș fi dormit și eu, chiar până la 11, dacă domnișoara Cromwell n-ar fi atât de matinală.

E abia opt și nici măcar nu știu dacă au deschis bucătăria Academiei, pentru că în weekend toată lumea mănâncă târziu.

- Vreau să merg la ei!! insistă Kate pentru a mia oară, în timp ce îi piaptăn părul creț, prinzându-i-l cu panglici.

- Bine, o să mergem! cedez înfrântă. Dar dacă unchiul Ralph țipă la noi, o să fie vina ta.

- Unchiul Ralph nu țipă niciodată la femei.

E, să sperăm că nu te înșeli.

Bătaia de la ușa apartamentului rămâne fără răspuns, așa că intrăm pur și simplu, trecând tiptil prin salon, ca să ajungem în pragul dormitorului.

Kate împinge ușa violent, dar tot nu se aude nicio mișcare.

Ralph e lungit pe pat, cu un braț atârnând în afară și cu o pătură azvârlită neglijent de la brâu în jos. Lângă el, Ralphy a ajuns cumva de-a curmezișul, cu capul îndesat în tăblia patului și cu membrele întinse în lateral, ca un păianjen uriaș.

- Deșteptareaaaaa! strigă Kate, țopăind pe podea. Soldați, deșteptarea!

Aparent, soldații nici măcar nu se sinchisesc să tresară. Se pare că nunțile oficiate seara trecută i-au stors de puteri pe cei doi Ralphi.

- Ralphy! repetă Kate, cocoțându-se în pat. Trezește-te! Ra-aalph!

Unchiul ei se răsucește gemând, cu ochii încă închiși.

- Fie-ți milă, Morcoveață! Am nevoie de somnul de frumusețe.

- Ești frumos deja, îi răspunde iritată. Haide, că mi-e foame!

Încep să adun în liniște caserolele rămase după cina de ieri, pentru că întreagul apartament e un dezastru.

În cele din urmă, Ralph se trezește oftând din rărunchi, și aruncă pătura într-o parte.

Mi se scurge tot sângele din obraji când dau cu ochii de el, și inima începe imediat să-mi galopeze.

Ralph are o pijama elegantă, din mătase neagră, și cămașa îi e complet descheiată, lăsând la vedere pieptul musculos și pielea netedă a abonamentului.

Înghit în sec, cu fața fierbinte, și amintirea serii în care l-am sărutat acolo îmi stârnește o vibrație puternică în stomac.

- Vezi ceva plăcut, căpșunică?

Îmi întorc repede ochii spre caserole, începând să strâng cu și mai mare elan.

- De fapt, voiam să mă uit la Ralphy, dar îmi iei priveliștea...

Doamna minciunilor - Vol 3 Saga "Belgravian Hearts" Unde poveștirile trăiesc. Descoperă acum