malignant | seria Madness (part. II)

Capitolul șase

- Nu, clar că e un nenorocit! Dakota țipă indignată, ridicându-și mâinile în aer

În tăcere, am privit-o pe fata cu părul roz care se plimba înainte și înapoi prin camera mea, trântindu-și picioarele de parcă ar fi vrut să facă găuri în podelele încăperii. Pe obrajii ei palizi au înflorit pete însângerate. Fata a mormăit ceva pe sub răsuflarea ei, doar pentru a izbucni într-un țipăt o secundă mai târziu, ceea ce m-a făcut să tresar din nou. Am încercat să intervin de mai multe ori, dar ea nu m-a lăsat, încă cicălindu-mă și uitându-se la mine.
Povestea mea despre petrecerea lui Elinnor și cearta mea cu Ward o puseseră în această stare. Trei zile. A trecut atât de când l-am văzut pentru ultima dată.

După ce l-am lăsat singur în afara blocului lui Thompson, am ajuns acasă și apoi am plâns timp de patruzeci de minute în camera mea, smulgându-mi părul și înjurându-mă pe mine și pe el. Chiar dacă m-am simțit mai bine a doua zi și eram supărată pe mine pentru că am reacționat astfel, aș minți dacă aș spune că nu m-am gândit la asta pentru că... am făcut-o.

Făceam literalmente totul ca să îmi țin mintea ocupată și să uit de rolul lui Kane în acest carnagiu și de ceea ce spusese el. Nici nu voiam să mă gândesc la cuvintele pe care le spusesem de furie. S-ar putea să fiu furioasă pe el, dar asta nu îmi dădea nici un drept să fiu atât de insensibilă și invidioasă. Nu am fost eu. Am încercat tot posibilul să uit de toate, dar gândurile intruzive nu mi-au dat pace. În acel moment, eram atât de disperată încât am mers cu mama la o ședință de la consiliul municipal.

Am decis să îi povestesc Dakotei despre toate, care până atunci fusese ocupată cu treburile ei private de acasă. Nu am vrut să încep subiectul Ward și petrecerea la telefon pentru că știam cât de nervoasă este în astfel de situații, dar trebuia să o anunț.
În acel moment, în timp ce o priveam, evident furioasă până la refuz, m-am întrebat dacă era decizia corectă. Dakotei nu îi plăcea de Kane, iar veștile mele nu fac decât să înrăutățească situația. Îl blestemase timp de treizeci de minute, folosind tot felul de epitete grosolane, în timp ce eu stăteam în tăcere pe patul meu, întrebându-mă dacă ar trebui să îi dau niște sedative.

Anelise Clarke oftă în cele din urmă și rămase nemișcată. Și-a prins puntea nasului cu degetul arătător și cel mare, încăpățânându-se la ceva. După o clipă, și-a ridicat privirea către mine și și-a încrucișat brațele peste piept. S-a uitat la mine cu sprâncenele încruntate, iar intensitatea cu care a făcut-o m-a făcut să gem pe sub răsuflare, dându-mi ochii peste cap.

- Nu poți să nu mă privești așa? am întrebat. Arăți ca mama mea după o ședință de la școală. am murmurat, privind în jos la unghiile mele negre proaspăt vopsite

- Îmi poți explica de ce naiba ai fost la petrecerea aia cu el? a întrebat ea pe tonul acela maternal al ei și tot ce a putut face a fost să își îndrepte degetul înspre mine

Am ridicat din umeri la întrebarea ei, pentru că mă gândeam la asta de câteva zile și nu găseam un răspuns clar.

- Nu știu. mi-am fluturat mâna. A venit și a insistat, apoi a căzut pe fereastra aia... și a fost doar o petrecere. Nu contează cu cine am fost.

- Este important pentru că Ward nu este o cunoștință oarecare. a spus ea pe un ton care nu accepta discuții. Tipul este dat naibii. Ai spus-o singură, e mai bine să stai departe de el.

- Doamne, a fost o petrecere, nu o propunere! am exclamat indignată pentru că în mod subconștient am fost de acord cu ea

Dar nu am vrut să o spun cu voce tare. Știam că ar fi trebuit să stau departe și să minimizez oportunitățile de întâlnire, nu să merg la petreceri cu el!