malignant | seria Madness (part. II)

Capitolul cinci

- Doamne, s-a întâmplat o dată! am strigat. Ai de gând să îmi reamintești asta pentru tot restul vieții tale? Ești bine și vreau să îți reamintesc că asta este și vina ta. am spus, arătând înspre el

Băiatul s-a uitat la mâna mea, care era chiar în fața lui. A ridicat privirea apoi și mi-a împins degetul departe de el.

- A mea? el a chicotit când am dat din cap

- Nu te furișezi precum un psihopat. i-am amintit. Nu îmi vine a crede că am venit aici cu tine. am mormăit

Mă tot întrebam cum s-a întâmplat. Aș fi înțeles mai bine dacă am fi ieșit cu cineva, dar știind că am venit aici de bună voie m-a făcut să mă simt ciudat de vinovată.
Nu trebuia să îl văd și am ajuns la o petrecere cu el. Ce a mers prost?

- Un dar magic de persuasiune. spuse el mulțumit, sprijinindu-și coatele de blatul mesei

- Mai mult ca să mă faci să simt remușcări. am mormăit

M-am uitat la el în timp ce el se uita la mine de sub acele gene lungi și groase. Ne-am uitat unul la celălalt pentru o clipă, iar când colțul gurii i s-a ridicat în acel zâmbet delicios de încredere, am clătinat din cap, incapabilă să înăbuș vreun cuvânt.

Hardin Donovan a pășit în bucătărie. Au fost unul dintre puținii elevi ai liceului Beverly Hills High School de care mi-a plăcut cu adevărat. Ca de obicei, zâmbitor și plin de energie, a salutat oamenii pe care îi cunoștea. Zâmbetul lui a devenit și mai mare pe măsură ce mă privea. Nu m-am putut abține să nu râd în timp ce dansa înspre noi.

- Campbell! Hardin a sunat vesel, iar când a fost aproape de mine, mi-am întins mâinile într-un gest îmbietor

Băiatul și-a așezat prietenos brațul în jurul meu, scuturându-mă ca o păpușă de cârpă, iar eu l-am bătut pe umăr cu un zâmbet.

- Ce mai faci? întrebase băiatul cu părul castaniu

- Aveam starea necesară pentru o beție. am spus neconsolată

Într-un final, colegul meu l-a observat pe băiatul impasibil care a dat din cap în direcția lor în semn de salut.

- Hardin. făcuse el primul pas, întinzând mâna înspre Kane

- Kane Ward.

Odată cu auzul acești nume, ochii lui Hardin s-au lărgit. Aparent, știa mult prea bine cine este Kane Oliver Ward în orașul nostru. Unicul Ward.
El părea obișnuit cu astfel de situații, care mi s-au părut amuzante și ridicole. La urma urmei, el nu era un zeu pentru ca oamenii să îl trateze astfel. Era cunoscut pentru luptele ilegale, care, după umila mea părere, ar trebui mai degrabă condamnate decât recunoscute și respectate. Nu făcea nimic bun, dimpotrivă.
Ward se îndreptă, apoi strânse mâna pe care i-a oferit-o Hardin.

- Ce faci aici? întrebase Hardin. Nu credeam că ești genul care să frecventeze petrecerile adolescenților. afirmase șatenul

- Îmi otrăveşte aerul. am intervenit eu

Aproape imediat, am simțit asupra mea o privire neplăcută din partea brunetului.
Hardin s-a uitat la mine surprins. Însă nu a insistat prea mult, mai schimbase câteva cuvinte cu Ward, apoi, ca prin minune au intrat în subiectul preferat al băieților, și anume mașinile. M-am plictisit mai repede decât mă așteptam.

Frustrată, am plecat pentru a o căuta pe Elinnor. Am găsit-o înconjurată de prietenii ei, așa că m-am alăturat lor. Mi-am petrecut următoarele patruzeci de minute cu ei, verificându-mi periodic telefonul pentru a mă asigura că Asher nu suna. Am băut două beri până acum. Nu mai doream altele.