My Math Teacher 🔞

38. Amantă?

Taylor Jennifer

Zilele treceau din ce în ce mai repede. Iar ziua de final al anului se apropia. Eram încântată să îl revăd pe Sebastian. Astăzi urma să mă întâlnesc cu el în aeroport după școală. Era ora două și jumătate când mă îndreptam spre aeroport și i-am tastat un mesaj.

- Hey. Sper să ne revedem cât mai curând! Mi-e dor de tine!

Și chiar era adevărat. Îmi era un dor teribil de el, deși zilele astea mă învârteam în jurul lui Erik care părea tot mai fascinant de mine, gândul îmi era mai tot timpul la Sebastian.

Nu a durat mult timp și am primit un mesaj de la Sebastian.

- Imediat aterizăm! De abia
aștept să te văd!

Am stat pe un scaun în aeroport până a apărut avionul. După ceva timp l-am văzut. Și nu era singur...

Am simțit o greutate pe inimă care era tot mai grea. Mi s-a strâns stomacul.

L-am văzut coborând cu o femeie. Păreau destul de apropiați iar gândul că m-ar înșela s-a instalat între gândurile făcând ca orice celulă din corp să se încălzească.

Am respirat adânc și am spre ei.

- Hey! Bine ai venit! Spun eu cu zâmbetul pe buze.

Priveam femeia care se afla în stânga lui. O femeie înaltă și frumoasă pot spune...poate mai frumoasa decât mine. Mi-a zâmbit și i-am văzut dantura perfectă.

- Încântată, sunt Jennifer! Spun eu și îi întind mână femeii.

- Încântată de asemenea. Sunt Luisa. Spune și îmi strânge mâna simțindu-i pielea fină.

Din apropiere puteam să îi observ ochii albaștri. Un albastru mai puțin frumos decât a lui Sebastian și mult mai frumos decât ochii mei, negri. Avea părul roșcat natural. O frumusețe întruchipata. Cum să nu se apropie Sebastian de ea!

- Ai vrea să luăm prânzul împreună? Întreabă Luisa cu un zâmbet timid.

- Îmi cer scuze. Îl putem lua altă dată. Mai luat prin surprindere. Îi spun cu un zâmbet rușinos ascunzând nervi care îmi bubuiau capul.

- Nu îți fă griji. Spune femeia.

Sebastian vine în sfârșit lângă mine și îmi mângâie spatele dar mă îndepărtez câțiva centimetri.

- Haideți să mergem! Vrei să te conducem noi? Îi spun Luisei care se uită preț de câteva secunde la mână lui Sebastian care îmi mângâia părul.

Ajunși la mașină mă pun pe bancheta din spate.

- Jenny. Spune Sebastian când mă vede pe bancheta din spate.

- Nu îți fă griji, Sebastian. Vă las să vorbiți. Spun și îi zâmbesc prin oglindă retrovizoare.

Drumul a fost destul de scurt cât să îmi aranjez gândurile. Eram geloasă?

- O zi frumoasă vă doresc! Mulțumesc. Spune Luisa și coboară din mașină.

După ce ușă se închide și o văd pe Luisa intrând în casă mă așez mai comod.

- Jenny. Spune Sebastian. Vino pe bancheta din fața.

- Stau foarte comod aici. Spun și mă uit pe fereastră. Încet se întuneca afară.

- Jenny, ascultă-mă pentru câteva secunde. Nu mai fi încăpățânată! Spune Sebastian de acesta dată mai apăsat.

- Sebastian...Spun și iau o pauza pentru a îmi gestiona cuvintele. Putem vorbi acasă. Spun eu.