Tine capul sus

Capitolul 6 ~Te-ai indragostit?~

Totul se intampla cu un motiv in viata. Cateodata, nu avem timp sa ne gandim la motiv, dar el totusi exista. Uneori poate nu vrem sa acceptam motivul, dar el e acelasi.

Mutarea in Philadelphia mi-a aratat ca exista locuri frumoase si in alta parte decat in Detroit. Aflarea vestii ca sunt adoptata, m-a ajutat sa-l vad pentru prima oara pe Kevin. Poate daca nu-l vedeam atunci, cand a inceput excursia nici nu m-ar fi bagat in seama. Iar excursia a avut ca si motiv, imprietenirea mea cu un baiat super de treaba.

Kevin era ca si Dylan. Puteai vorbi orice cu el si sa razi in voie. Imi tinea mereu de urat cand stateam in rulota, si ma ajuta sa ma deplasez. Piciorul meu era tot bandajat, dar nu ma mai durea asa de rau, dar Emma a zis ca e bine sa-l tin bandajat. Le cam stricasem excursia si ma simteam putin prost din aceasta cauza. Baietii nu voiau sa mai plece sa se plimbe, pentru ca eu as fi ramas singura. Oricat as fi insistat, Kevin si Dylan nu m-ar fi lasat singura. Cateodata aveam impresia ca se certau cine sa stea mai mult cu mine.

Tyler era complet indiferent de starea mea de sanatate. Oricum el nu ma prea avea la inima. Il intelegeam. Era cel mai mare si cel mai putin bagat in seama de parintii mei. S-a nascut el, apoi Dylan si mereu se intampla ca cel mic sa fie preferatul. Apoi am aparut eu si chiar ca nu a mai fost bagat in seama. Dylan era in centrul atentiei in familia noastra pentru ca mereu facea cate o prostie. Tyler era cel cuminte si preocupat de scoala. Absolvise liceul cu o medie foarte mare si urma sa mearga la facultatea de medicina.

M-am facut ca dorm si astfel am ramas singura in rulota. Mai simteam nevoia de un moment de singuratate. Nu e ca si cum nu mi-ar fi placut compania lui Kevin si Dylan, dar mie mereu mi-a placut sa stau singura si sa meditez la lucrurile care mi se intampla.

Acum, problema mea era Kevin. Tot ce-mi spunea, toate complimentele pe care mi le facea mi se derulau mereu in minte. Se comporta foarte frumos cu mine, iar fluturasii din stomacul meu cam zburau cand el era in preajma mea. Nu stiam nimic despre lucrurile acestea cu iubirea, si nu aveam nici cu cine sa discut. Nu puteam sa vorbesc cu Dylan. Sau, daca vorbeam trebuia sa o fac cand eram acasa, pentru ca riscam sa ne prinda Kevin.

Mereu mi-am dorit o prietena apropiata cu care sa vorbesc lucruri de fete, dar nu am avut niciodata. Imi era greu sa imi fac prieteni apropiati si mai ales sa am incredere in ei. Imi era frica ca o sa ma raneasca.

Si la fel de frica imi era si acum legat de Kevin. Eram doar o fata timida, care de abia scoate 2 vorbe. Ce ar putea sa vada la mine? Nici nu ma consider frumoasa si nici incredere in mine nu am. Kevin fac pariu ca e un tip care are o gramada de prieteni si e petrecaret, pe cand eu... eram doar eu singura in casa.

-Esti bine?aud o voce.

M-am uitat spre usa si l-am vazut pe Dylan. A venit langa mine pe pat si se uita la mine.

-Da, sunt bine. De ce nu as fi?

-Pentru ca... nu stiu... stai cu ochii pe pereti si meditezi si faceai asta de ceva timp, de cand sunt eu la usa.

M-a prins. Ma cunostea prea bine. Am lasat capul in jos. Nu voiam sa vorbesc acum cu el.

-Stii ca poti sa-mi spui orice, imi reaminteste el.

-Da stiu... dar uneori mi se pare ciudat sa vorbesc cu tine despre toate lucrurile de fete. Nu stiu... e foarte ciudat sa vorbesti cu baietii despre baietii.

Dandu-mi seama ce am zis, mi-am pus mana la gura si am luat perna si mi-am acoperit fata. Mai bine taceam... dar nu puteam. Eram obisnuita sa-i spun orice. Am simtit cum mi-a luat perna din maini. Am deschis ochii si ma privea serios.